Ponta a numit în guvern încă un clujean, pe Ioan Rus, fostul ministru de Interne, care mai deunăzi se plângea de presiuni după ce a renunţat la funcţiile de demnitar. Rus a devenit ministru al Transporturilor, după ce Dan Şova şi-a dat demisia. Ioan Rus a depus miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Transporturilor, în fața președintelui Traian Băsescu. Șeful statului l-a avertizat pe Rus că merge într-un minister cu probleme.
Ioan Rus a fost propus oficial ministru al Transporturilor, nominalizarea sa fiind justificată de Ponta ca un „mesaj pentru Ardeal”. „Am ţinut cont de experienţa profesională şi politică. Transilvania şi Ardealul trebuie să primească şi prin persoana ministrului mesajul că toate proiectele pe care le-am început vor fi duse la bun sfârşit”, a spus Ponta.
El a mai fost ministru în primul Guvern Ponta, dar şi-a dat demisia după începerea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, din cauza problemelor legate de listele electorale. Rus a fost un susţinător al lui Victor Ponta, el şi grupul de la Cluj ajutându-l pe acesta să preia preşedinţia partidului la Congresul din 2010, când Ponta a candidat împotriva lui Mircea Geoană.
De data aceasta, la investitură, Băsescu a făcut o scurtă trecere în revistă a dosarelor problematice pentru Guvernul Ponta. Este vorba de contractarea la proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov, în legătură cu care l-a „atenţionat” pe Ioan Rus, ştergerea datoriilor Rompetrol prin Hotărâre de Guvern şi Loteria Română.
„Felicitări pentru revenirea în Guvern. Aş vrea să vă atenţionez că mergeţi într-un minister cu probleme”, i-a spus şeful statului noului ministru, menţionând explicit o atenţionare legată de „premisele de contractare a autostrăzii Comarnic – Braşov”. Concret, Băsescu a susţinut că „s-au produs deja acte de corupţie”. „Din informaţiile mele, deja s-au produs acte de corupţie. De asemenea, s-au contractat studii de fezabilitate de circa 50 de milioane de euro, care nu vor mai fi valabile, cea mai mare parte din ele, în 2 ani. Dar s-au găsit nişte firme cărora să li facă cadouri. Am rugămintea să verificaţi cu atenţie lucrurile acestea înainte de a vă asuma derularea mandatului. Cu Loteria nu sunteţi dvs. şi nici cu banii de la Rompetrol. Dar poate vă uitaţi la colegii din Guvern. Vă mulţumesc”, a încheiat preşedintele,
Rus şi-a pus un discurs pe “limba de lemn”
La numirea în funcţie, Ioan Rus a avut un discurs populist despre reducerea gradului de corupţie din minister, în situaţia în care PSD-iştii sunt abonaţi la contractele de modernizare şi construire de drumuri.
„Am avut o întâlnire cu toți cei care au o poziție cu responsabilități înalte în minister. În rezumat, ceea ce le-am spus lor vă spun și dumneavoastră: vom începe încercând să reducem risipa în acest minister. Mă refer aici și la resursele materiale, și la resursele umane. Cu acest rezultat probabil că vom deveni mai competitivi în ceea ce facem în întreaga activitate a ministerului. Fiind mai competitivi, vom deveni și mai performanți”, a afirmat Rus.
Potrivit ministrului citat, performanțele ulterioare vor face ca România să concureze cu serviciile din țările occidentale.
„La un moment dat, s-ar putea să devenim și performanți și să putem concura cu serviciile și produsele noastre cu adevărat cu ceea ce se întâmplă în Europa. Aici mă refer la transportul feroviar, aerian, naval, rutier. Este greu să fi performant cu infrastructura dacă o infrastructură olandeză, să spunem, îți cere x euro / tonă/km, dar îți asigură posibilitatea să te deplasezi cu marfa cu o medie de 80 km/h și noi asigurăm 20 sau 30 km/h”, a explicat ministrul Transporturilor.
Acesta a adăugat, de asemenea, că „este greu să avem un transport feroviar de mare viteză de la Cluj la Oradea, dacă acea linie nu este electrificată”.
Cine este Rus?
Ioan Rus, fost lider al PSD Cluj a intrat în afaceri la începutul anilor ‘90, iar una dintre cele mai bune parteneriate pe care a reuşit să le facă a fost cu Ion Ţiriac. În 1993, fostul ministru de Interne a devenit director la RMB Inter Auto SRL (reprezentanţa Mercedes Benz) care era controlată, printr-un off-shore, de omul de afaceri Ion Ţiriac. Rus s-a implicat şi în firmele Napoca Construcţii SA (1991) – acum deţinută de Ion Ţiriac – firmă care lucrează la noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj Napoca. De asemenea, Ioan Rus a avut acţiuni la Autosincron SRL (1991), Elixir Medco SRL (1992), IT Transilvania Invest (1998), Ardtrans Auto SRL(1994), Oil Distribution SRL sau Media Pro Transilvania SA.
Pe linie politică, Ioan Rus a intrat în PDSR în 1994, în 15 august 1996 a devenit prefectul judeţului Cluj, funcţie pe care a avut-o până pe 28 decembrie 1996. După 2 ani a devenit prim-vicepreşedinte al PDSR Cluj-Napoca. În iunie 2000 recâştigă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, iar din decembrie acelaşi an, după câştigarea alegerilor de către PSD, devine ministru de Interne în Guvernul Năstase. Din octombrie 2001, Ioan Rus este ales preşedinte al PSD Cluj şi după un an, vicepreşedinte al PSD.