Foto cu caracter sugestiv

Runcan Construct se pregătește să mai ridice un bloc cu 12 etaje pe strada Valeria Peter Predescu. Atât Agenția pentru Protecția Mediului, cât și Primăria Bistrița au dat undă verde proiectului.  Dezvoltatorul imobiliar construiește fără nicio problemă, mizând pe un Plan Urbanistic Zonal emis în 2008.

De curând, Agenția pentru Protecția Mediului a dat undă verde unui bloc cu 12 etaje pa strada Valeria Peter Predescu. Investitorul este Runcan Construct, care a ridicat acolo mai multe clădiri. Potrivit instituției, proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului:

„Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud decide, ca urmare a consultărilor desfășurate în cadrul Comisiei de Analiză Tehnică din data de 01.02.2023, că proiectul  Construire bloc de locuințe colective în regim de înălțime D+P+10E+2ER cu spații comerciale la parter, amenajări exterioare, în municipiul Bistrița, strada Valeria Peter Predescu, nr. 16, propus a fi amplasat în municipiul Bistrița, strada Valeria Peter Predescu, nr. 16 județul Bistrița-Năsăud, nu se supune evaluării impactului asupra mediului”. Proiectul a parcurs etapa de evaluare inițială și etapa de încadrare, din analiza listei de control pentru etapa de încadrare și din analiza criteriilor de selecție pentru stabilirea necesității efectuării evaluării impactului asupra mediului din Anexa 3 la Legii nr. 292/2018 nu rezultă un impact semnificativ asupra mediului al proiectului propus”, precizează instituția într-o informare disponibilă pe site-ul oficial.

Este vorba despre un bloc cu 10 etaje, plus două retrase și subsol. La parter ar urma să fie amenajate spații comerciale. Blocul va avea 58 de apartamente și 60 de locuri de parcare – 52 supraterane și 8 subterane.

Terenul are o suprafață de 2.432 de metri pătrați.  Suprafața construită este de 466 de mp, suprafața destinată circulațiilor auto este de 588 de mp, iar suprafața pentru cele pietonale este de 50 de mp. Pe 729 de metri pătrați ar urma să fie amenajate spații verzi.

Potrivit Planului Urbanistic General este vorba depre o zonă L4, subzonă de locuire colectivă cu regim de construire discontinuu și înălțime maximă admisă de P+10 etaje. Primăria municipiului Bistrița a emis deja un certificat de urbanism în data de 9 ianuarie.

Runcan a primit okey-ul pentru un PUZ în 2008 și de atunci nu se mai oprește

Dezvoltatorul Runcan Construct se bazează pe un PUZ aprobat în 2008.  Hotărârea de Consiliu Local de acum 15 ani ne spune că dezvoltatorul poate face pe cele două hectare de teren 8 imobile. Consiliul Local și-a dat okey-ul la acea dată pentru:

„Pe parcela identificată cu CF Bistrița 7677 CF 11985 se vor realiza 3 imobile în regim de înălțime D+P+8E +ER și un corp de clădire cu un regim de înălțime maxim D+P+12E, spații verzi amenajate, câte un loc de parcare aferent fiecărui apartament, spații comerciale și locuri de parcare aferente spațiilor comerciale, puncte gospodărești, locuri de joacă pentru copii și o creșă pe o suprafață de minim 200 de mp.

Pe parcela identificată cu CF Bistrița 9950 se vor realiza 3 imobile în regim de înălțime maxim D+P+7E+ER și un imobil în regim de înălțime D+P+4E+ER, spații verzi amenajate, câte un loc de parcare aferent fiecărui apartament, spații comerciale și locuri de parcare aferente spațiilor comerciale, puncte gospodărești și locuri de joacă pentru copii.

Pe parcela identificată cu CF Bistrița 10482 se va realiza un imobil în regim de înălțime D+P+5E+ER spații verzi amenajate, câte un loc de parcare aferent fiecărui apartament, spații comerciale și locuri de parcare aferente spațiilor comerciale, puncte gospodărești și locuri de joacă pentru copii”.

Ce a apărut la fața locului n-are nicio treabă cu PUZ-ul…

Ce-a apărut la fața locului pare să n-aibă nicio treabă cu ce au aprobat consilierii locali în 2008. De exemplu, pe parcela numărul 2 ar trebuie să fie 3 imobile cu demisol, parter, 8 etaje și încă unul retras, precum și încă un corp de clădire cu regim de înălțime de D+12E. Acesta din urmă trebuia legat fizic de unul dintre imobile. La fața locului sunt 4 imobile distincte, deși corpul de clădire impune o legătură fizică cu unul dintre imobile. Acestea nu au 8 etaje plus unul retras, ci 11 etaje, la care se adaugă parterul și demisolul.

Constructorul a mai făcut două etaje în plus, la fiecare din cele 3 clădiri deja ridicate. Nu este respectată nici măcar distanța dintre imobile, care trebuie să fie egală cu înălțimea celui mai înalt dintre ele.

Nici la celelalte parcele nu se respectă PUZ-ul. Astfel, pe parcela 3 regimul de înălțime aprobat este D+P+4E+ER, iar constructorul a realizat D+P+6E. Constructorul avea voie să facă un bloc cu 4 etaje, al cincilea etaj fiind retras față de cel inferior cu minim 1,2 metri.

Culmea, deși PUZ-ul aprobat de Consiliul Local prevede un anumit regim de înălțime, dezvoltatorul a primit autorizații de construire pe alt regim de înălțime și anume pe cel pe care-l vedem la fața locului.  Autorizațiile de construire emise în 2017, 2018 și 2021 contrazic practic PUZ-ul votat de consilierii locali în 2008. Să nu mai vorbim despre faptul că Serviciul Urbanism s-a mișcat cu viteza luminii când a venit vorba despre aceste autorizații de construire.

Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat în 2008, în timp ce Planul Urbanistic General a fost aprobat în 2013 și mai apoi prelungit în 2018. Aici apare o situație cel puțin ciudată. PUG-ul i-ar fi dat voie constructorului să ridice mai multe etaje, în timp ce PUZ-ul votat de consilieri nu.

PUG-ul din 2013 spune că terenul este localizat în UTR 16, în subzona funcțională L4, care, potrivit regulamentului, beneficiază de un regim de înălțime de maxim P+10E, cu posibilitatea de suplimentare de 1 maxim 2 etaje. Deși PUG-ul, aprobat ceva ani mai târziu, îi permitea să construiască mai multe etaje, dezvoltatorul trebuia să se limiteze la cele din PUZ-ul aprobat de consilieri în 2008.

Deși nu s-a respectat PUZ-ul, aceste imobile au fost recepționate de o comisie, din care au făcut parte și funcționari din cadrul Primăriei, dar și din cadrul Inspectoratului Județean de Stat în Construcții. Cum autorizația (eliberată ilegal) era respectată, recepția a fost acordată. Nimeni nu s-a mai uitat la Planul Urbanistic Zonal care nu mai era respectat.

Pentru ultimele construcții ridicate de Runcan Construct pentru care a obținut autorizație de construire în 2021 la jumătate de an după ce s-a apucat de construit, nu există la dosar acordul de mediu, deși era imperios necesar, conform legii, acest document, fără de care nu poți obține autorizația. Cu toate acestea, Runcan a obținut -o.

În cazul ultimului certificat de urbanism obținut chiar în ianuarie anul acesta, Runcan se bazează tot pe prevederile PUG-ului din 2013 și nu pe cele ale PUZ-ului din 2008. Drept dovadă, în documentele depuse la Agenția pentru Protecția Mediului se specifică faptul că parcela respectivă este situată în L4, care, potrivit PUG beneficiază de un regim de înălțime de maxim P+10E, cu posibilitatea de suplimentare de 1 maxim 2 etaje.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Foarte bine.
    Dar cele din vârful dealului cu regim de max parter și 8 etaje și acuma are vreo 11 etaje, fara apa, drumuri, n aveți nimic de comentat?
    No numa zic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.