Un român a fost condamnat la închisoare în Spania, fiind acuzat că a sustras peste două milioane de euro, ca membru al unei bande specializate în fraude informatice.

Tribunalul Național din Murcia, o regiune autonomă din Spania, a emis recent o hotărâre de condamnare împotriva unui român, care făcea parte dintr-o rețea infracțională cu operațiuni internaționale. Acesta a fost găsit vinovat de producerea de acte de identitate false și înființarea de conturi bancare fictive, scrie stiridiaspora.ro.

Potrivit informațiilor furnizate de ziarul spaniol La Verdad, această organizație a reușit să sustragă peste 2 milioane de euro prin efectuarea unei serii de infracțiuni financiare și fraudă împotriva persoanelor fizice, companiilor și entităților publice, inclusiv câteva aflate în regiunea Murcia. Rețeaua infracțională și-a desfășurat activitățile pe întreg teritoriul Spaniei, prezentând o structură bine pusă la punct, cu departamente distincte dedicate planificării, tehnologiei informației, falsificării documentelor și logistică.

Această grupare a început să funcționeze începând cu anul 2016 și era condusă de trei lideri, care deja fuseseră condamnați pentru faptele lor. Acești lideri aveau sarcina de a coordona întreaga operațiune infracțională.

Furau atât de la stat, cât și de la persoane fizice

Faptele de înșelăciune vizau atât instituțiile publice, cât și persoanele fizice. Pentru a-și pune în aplicare schemele de fraudă, membrii acestei rețele foloseau documente falsificate și acționau cu meticulozitate. Unii dintre membri aveau competențe tehnice remarcabile. Ei au reușit să deschidă numeroase conturi bancare în diverse țări, inclusiv în Spania, utilizând identități fictive și colectând codurile de acces pentru aceste conturi.

Rețeaua infracțională a furat fonduri din conturile diferitelor entități și instituții publice, inclusiv de la EMUASA (companie responsabilă de gestionarea și furnizarea serviciilor de apă în orașul Murcia), care a fost prejudiciată cu suma de peste 82.000 de euro.

Un exemplu concret implică investigarea contractelor dintre această entitate publică și diverși furnizori și companii de servicii. Ulterior, membrii rețelei s-au dat drept aceste companii și au cerut ca plățile să fie direcționate către noi conturi bancare (conturi create de ei înșiși).

O altă tactică de înșelăciune a vizat persoanele fizice, fiind pusă în aplicare prin internet, prin tehnici precum „phishing” bancar sau fraudă în vânzarea de bunuri și servicii, în special în cazul închirierilor temporare sau turistice.

Banii ajungeau în Ungaria și România

Aceștia postau anunțuri fictive de închiriere pe platformele online, solicitau plăți în avans și apoi dispăreau fără urmă. De asemenea, au falsificat documente de identitate din diverse țări europene și au utilizat numere de identificare străină (NIE) false pentru a deschide conturi bancare. Totodată, au creat certificate bancare și documente pentru companii imaginare, folosindu-se de acestea pentru a păcăli instituțiile publice și a obține plăți pentru bunuri sau servicii care nu existau în realitate.

Banii acumulați în urma acestor înșelăciuni erau ulterior transferați către conturi bancare diverse, adesea în țări precum Ungaria și România, de unde erau retrase în numerar, după care infractorii închideau operațiunea frauduloasă.

Unul dintre membrii rețelei infracționale, un cetățean român, a fost recent condamnat de către Tribunalul Național din Murcia, primind circumstanțe atenuante din cauza întârzierilor în proces și urmând să execute o pedeapsă de închisoare de un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.