Un năsăudean a fost trimis în judecată în urmă cu doi ani pentru trafic de persoane, trafic de minori, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, spălare de bani, violență în familie, amenințare, furt între soți și fals în înscrisuri sub semnătură privată. De pe urma traficării de persoane, mai bine spus de pe urma femeilor pe care le-a obligat să se prostitueze pentru el, bărbatul a câștigat, potrivit procurorilor, sute de mii de euro. Cu o parte din bani și-a cumpărat o casă în oraș și două autoturisme.

Așa cum arătam într-o ediție anterioară, dosarul a fost constituit de procurori în 2019, însă Beblea Florin a fost săltat de procurorii DIICOT abia 2 ani mai târziu, în 2021, în urma unor percheziții efectuate la domiciliul acestuia. Anul trecut, bărbatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv.

Amenința de după gratii

În timp ce obliga fetele pe care le-a dus în Austria să se prostitueze pentru a-i aduce bani, Beblea s-a ocupat acolo și de furturi. A fost însă descoperit de autoritățile austriece, care l-au trimis în judecată și l-au condamnat la doi ani de închisoare. Cu toate că a ajuns după gratii pentru o vreme, Beblea a ținut legătura cu concubina sa, care între timp a și născut un copil, și a obligat-o, prin amenințări, să se prostitueze.

“La data de 29.10.2013, inculpatul Beblea Florin a fost arestat în vederea executării unei pedepse de 2 ani închisoare pentru furt calificat dispuse de Tribunalul din Leoben.

Din sumele obținute din practicarea prostituției, din Austria, persoana vătămată XX i-a consemnat și trimis inculpatului Beblea Florin, pe perioada detenției următoarele sume de bani: 500 euro la 15.10.2013, 1500 euro la 5.11.2013, 1500 euro la 27.11.2013, 1000 euro la 12.02.2014 și 300 euro la 26.02.2014.

Tot în aceeași perioadă persoana vătămată XX a susținut că a achitat 8000 euro onorariul avocatului inculpatului Beblea Florin. Întrucât urma să nască, persoana vătămată XX, începând din data de 27.11.2013, a fost găzduită de Solwodi Osterreich – Solidaritate cu femeile în stare de nevoie, la adresa din (…). La această unitate, la data de 11.12.2013, persoana vătămată XX l-a născut pe fiul său (…), rezultat din relația cu inculpatul Beblea Florin, unitatea asigurându-i găzduire persoanei vătămate până la data de 9.07.2014. Persoana vătămată XX nu a rămas în unitatea de protecție decât câteva luni după naștere pentru realizarea formalităților cu privire la înregistrarea nașterii, după care s-a întors în România de unde la datele de 14.04.2014 și 25.04.2014, de la BCR – Sucursala Năsăud i-a mai expediat inculpatului câte 100 de euro. (…)

În perioada aprilie/mai 2014 – februarie 2015, la îndemnul inculpatului Beblea Florin, aflat în Penitenciarul din Leoben, persoana vătămată XX a revenit în Austria și a practicat prostituția în cluburile (…), perioadă în care inculpatul Beblea Florin a beneficiat periodic de sume de bani obținute de XX din practicarea prostituției, sume pe care persoana vătămată i le preda direct la unitatea de detenție, câte 100 euro săptămânal.

În această perioadă, din penitenciar, inculpatul Beblea Florin, cu ocazia convorbirilor telefonice a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate XX, solicitându-i să continue să practice prostituția pentru a obține sume de bani pentru a avea pe perioada detenției, transmițându-i amenințări în cazul în care nu se va conforma, constând în trimiterea unor persoane apropiate care să-i cauzeze leziuni, inclusiv prin ardere cu acid pe față, dar și de a face cunoscut activitățile sale, situație prin care va pierde custodia copiilor săi, amenințări în măsură să-i cauzeze temere persoanei vătămate.

În această perioadă, în afara sumelor de bani predate de persoana vătămată XX la penitenciar inculpatului Beblea Florin a trimis pentru a avea o rezervă de sume de bani pentru când se va întoarce în țară sume de bani părinților săi: la data de 10.09.2014, suma de 2500 euro tatălui ei (…), la data de 6.10.2014, mamei sale (…) suma de 1000 de euro, la data de 20.10.2014, suma de 1000 euro, mamei sale (…), la data de 15.12.2014, suma de 3300 euro, mamei sale (…), la data de 22.12.2014, suma de 1200 euro, mamei sale (…), la data de 7.01.2015, suma de 1000 euro, tatălui ei (…), precum și la data de 12.01.2015, suma de 700 euro tatălui ei (…).

Periodic în perioada mai 2014 – februarie 2015, persoana vătămată a venit în țară și s-a ocupat de contractarea lucrărilor de finisaje la casa cumpărată în anul 2013, situată în orașul Năsăud, (…), sumele de bani trimise părinților săi de persoana vătămată fiind folosite în mare parte pentru plata lucrărilor și a materialelor folosite. (…)

În concret însă persoana vătămată XX a rămas în România doar până la eliberarea din penitenciar a inculpatului Beblea Florin, pe care l-a așteptat la aeroportul din (…) la sosire. După sosirea în Austria a persoanei vătămate XX aceasta a primit la data de 16.02.2015, (…) de la numitul (…), client al său, pentru prestații sexuale suma de 200 euro.

Tot la inițiativa inculpatului Beblea Florin, persoana vătămată XX a preluat sumele expediate anterior părinților ei pentru a avea bani de cheltuială.

Întrucât rezervele de sume de bani expediate anterior de persoana vătămată XX s-au terminat, la inițiativa inculpatului Beblea Florin, în perioada august-octombrie 2015, deși era însărcinată, persoana vătămată XX a practicat prostituția în Austria, în orașul (…), tot în folosul inculpatului Beblea Florin la clubul (…). După o perioadă de timp, persoana vătămată a mai practicat prostituția timp de circa o lună și în clubul Porky’s (…)”, arată procurorii în rechizitoriu.

Și traficată și bătută și amenințată

Pe lângă faptul că și-a exploatat partenera de viață, Beblea a și lovit-o în câteva rânduri, motiv pentru care femeia a depus plângere penală împotriva lui, în 2018.

Din probele administrate a rezultat că la data de 16.12.2018, pentru faptul că persoana vătămată XX în timp ce se întorcea din Austria nu i-a răspuns la telefon, de față cu (…) precum și cu cei 3 copii ai săi, inculpatul a lovit-o pe pe persoana vătămată, soția sa cu pumnii cauzându-i leziuni la față și la brațe care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, fiind chemate pentru intervenție la fața locului organele de poliție prin apel de urgență. (…)

La data de 26.09.2018, persoana vătămată XX a cumpărat un autoturism marca BMW X6, cu suma de 45.000 euro, de la numitul (…), la solicitarea expresă a unui client al stabilimentului din Austria unde persoana vătămată practica prostituția și căruia persoana vătămată i-a făcut dovada achiziționării autoturismului, din suma de bani oferită de client. Autoturismul a fost înregistrat în evidențele fiscale ale orașului Năsăud.

La presiunile inculpatului Beblea Florin, pretins pentru a nu se plăti impozite mari pentru autoturism, persoana vătămată a acceptat formal să vândă autoturismul bunicei inculpatului (…), care beneficia de reduceri de impozit, cu condiția de a încheia apoi un contract de revânzare a autoturismului de către (…) în favoarea persoanei vătămate. (…)

La data de 16.12.2018, după ce a agresat-o pe persoana vătămată XX, (…), inculpatul Beblea Florin i-a sustras din portmoneul persoanei vătămate suma de 18.000 euro, precum și autoturismul BMW X6, (…), pe care apoi l-a vândut. (…)

La data de 9.01.2019, persoana vătămată XX i-a solicitat inculpatului să-i permită să ia ghiozdanele copiilor lor minori, la locuința din Năsăud, (…), după ce le-a oferit dulciuri copiilor săi, inculpatul Beblea Florin i-a adresat amenințări soției sale constând în aruncarea de acid pe fața sa, de a o înjunghia cu cuțitul și de a o «face să dispară», în prezența copiilor lor minori, cauzându-i temeri persoanei vătămate care a părăsit în grabă locuința”, au mai arătat procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.