Consilierii judeţeni au ajuns la consens, privind alocările bugetare din acest an de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN), către primăriile bistriţene.
Surpriza cea mai mare a fost votul favorabil acordat de consilierii judeţeni social-democraţi, care pentru prima dată au spus DA ideii preşedintelui CJ BN, Liviu Rusu, aceea de a asigura prin intermediul bugetului judeţean sumele de bani necesare primăriilor din BN pentru cofinanţare a proiectului gropii ecologice de la Tărpiu.
Liberalul Dorin Popescu s-a abţinut de la vot, el cerând ca opt milioane de lei pentru asigurarea unei rezerve financiare pentru primării.

Votarea bugetului judeţean a dat întotdeauna emoţii celor care s-au aflat la un moment sau altul la cârma Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. La ultima şedinţă a CJ BN, spre surprinderea tuturor, bugetul a fost votat de consilierii judeţeni prezenţi la şedinţă, cu excepţia liberalului Dorin Popescu, care a preferat să se abţină.
Acceptarea sumelor alocate de CJ BN primăriilor –din totalul de 31,744 milioane de lei puşi în discuţie în şedinţa de săptămâna trecută – a fost determinată de faptul că preşedintele Liviu Rusu a decis să sprijine primăriile pentru acoperirea cofinanţării gropii ecologice de la Tărpiu.
Depozitul ecologic de la Tărpiu, care se va realiza prin proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud” a fost câştigat de CJ BN în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, şi este cel mai important proiect pe care judeţul Bistriţa-Năsăud va trebui să îl ducă la bun sfârşit până la finalul anului viitor, 2011. Valoarea totală a acestui proiect, care revine judeţului Bistriţa-Năsăud, este de 43 de milioane de euro. La acest proiect, CJ BN participă, împreună cu primăriile bistriţene, cu 2% din valoarea totală a proiectului, iar 98% reprezintă finanţarea nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat.

Investiţie foarte importantă

În contextul crizei economice, dar şi a faptului că o bună parte a primăriilor bistriţene care au încasări foarte slabe la bugetul local nu îşi pot permite susţinerea cofinanţării proiectului care vizează realizarea depozitului ecologic de la Tărpiu, preşedintele CJ BN, Liviu Rusu a venit cu ideea salvatoare. Sumele pe care legislativul judeţean le are la dispoziţie pentru echilibrarea bugetelor locale în acest an să fie repartizate celor 62 de administraţii locale din Bistriţa-Năsăud pentru cofinanţarea acestui proiect.
În plenul şedinţei Consiliului Judeţean, Liviu Rusu a explicat că Bistriţa-Năsăud nu îşi poate permite să piardă o asemenea finanţare europeană. „E cea mai importantă investiţie a judeţului. Este unitatea de implementare a deşeurilor menajere, nu există alta mai importantă la ora actuală. Ca lucrurile să meargă ca pe roate este nevoie de cofinanţare şi ea trebuie asigurată la început. Lipsa cofinanţării ar putea deregla procesul normal al finanţării. Avem pre-finanţare încă de anul trecut, o parte a banilor sunt asiguraţi. Este investiţia judeţului, a tuturor unităţilor administrative”, a spus preşedintele CJ BN.

PSD, surpriza zilei

Dacă opoziţia în Consiliul Judeţean a fost făcută de obicei de consilierii judeţeni social-democraţi, de această dată aceştia s-au declarat mulţumiţi şi de acord cu prevederile bugetare din acest an.
„Purtătorul de cuvânt” al social-democraţilor în CJ BN, consilierul judeţean Daniel Suciu a fost cel care s-a declarat în numele colegilor săi plăcut surprins de ideea preşedintelui Liviu Rusu de a susţine primăriile bistriţene în vederea cofinanţării proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”.
„Am fost de atâtea ori împotriva alocărilor bugetare, am spus de atâtea ori NU, încât mi-a fost greu să cred că voi spune şi DA. Rămân consecvent în a spune că dacă un principiu este corect, şi votul trebuie să fie corect, indiferent din partea cui vine această propunere. Acest principiu cu care aţi venit în faţa noastră, domnule preşedinte, mi se pare corect. Scăpăm foarte multe primării, indiferent de culoarea lor politică, de o grijă în plus de a asigura partea de cofinanţare pentru acest proiect. În numele consilierilor PSD şi a partidului nostru vă anunţăm că vom vota acest proiect în forma iniţială, propusă de dumneavoastră”, a spus Daniel Suciu.
De asemenea, consilierul judeţean social-democrat Gheorghe Marinescu, fost preşedinte al CJ BN, în mandatul căruia a fost demarat acest proiect ce vizează realizarea depozitului ecologic de la Tărpiu, a susţinut importanţa acestuia. „Suntem primul judeţ din ţară care punem în aplicare un asemenea proiect. (…) Este adevărat că această prelevare anticipată, pe care primăriile trebuie să o confirme şi să o respecte, pare la prima vedere împovărătoare. (…) Toată lumea din judeţ, inclusiv Consiliul Judeţean trebuie să facă un efort. Este un lucru pe care trebuie să-l lăudăm şi nu ne putem permite să creăm sincope”, a spus Gheorghe Marinescu. El a propus totodată preşedintelui Liviu Rusu să facă pe parcursul acestui an un lobby pentru obţinerea unei suplimentări din rezerva guvernamentală, care să fie redistribuită ulterior primăriilor cu o situaţie financiară mai grea.

PSD nu e bau-bau

„Eu îmi doresc, şi cred că şi colegii, ca toate şedinţele de acum încolo să fie aşa, lucru care nu se va întâmpla. Monotonia votului unanim nu este specifică consiliului judeţean şi cred că nici unei democraţii”, a declarat după şedinţa de consiliu, Liviu Rusu.
Se pare că votul pozitiv acordat de consilierii social-democraţi nu a fost totuşi o surpriză pentru preşedintele CJ BN. „Lucrurile evoluează, sunt judecate pe toate feţele şi merg spre bine. Până la urmă este vorba de dezvoltarea judeţului. PSD nu este un partid bau-bau. (…) Au considerat că este inteligent, normal şi administrativ să voteze, au făcut-o în consecinţă şi în cunoştinţă e cauză. Aşa cum am spus şi în şedinţă cred că nu este proiect mai important decât unitatea de implementare a deşeurilor menajere, la care a participat cam acelaşi aparat executiv cu preşedinţi diferiţi. Procedurile au durat cinci ani, noi materializăm. Până la urmă, dacă lucrurile se pun pe picioare nu contează cine munceşte mai mult, importantă este buna funcţiune”, a declarat preşedintele Rusu.
Cât priveşte propunerea lui Gheorghe Marinescu, aceea de a face un lobby în vederea obţinerii unor suplimentări bugetare de la guvern pentru primăriile care au resurse financiare puţine, Liviu Rusu a afirmat că va căuta soluţii şi va ţine cont inclusiv de cea a fostului preşedinte al CJ BN. „Sigur, sunt unele semnale, dar acolo şi numărul populaţiei este mai mic şi cheltuielile comunei sunt mai mici. Dar dacă va fi cazul, le vom semnala, fie că vor face obiectul unei rectificări din timp sau a unei hotărâri de guvern, în care vom găsi resursele necesare pentru completarea bugetelor şi funcţionarea corespunzătoare a unităţilor administrative. (…) Voi lua în seamă inclusiv propunerea domnului Marinescu”, a afirmat preşedintele CJ BN.

Liderul PNL BN, deputatul Ioan Ţintean, cel care susţinea că reprezentanţii liberali în CJ BN nu vor vota bugetul dacă primăriile liberale nu vor primi 20%, a subscris la ideea că proiectul depozitului ecologic de deşeuri menajere este unul foarte important.
„Acum trebuie să termine şi judeţul Bistriţa-Năsăud această poveste cu groapa de gunoi şi ca cetăţean al judeţului subscriu la ideea că trebuie să avem şi noi o groapa de gunoi civilizată, ecologică, să ne integrăm şi noi în Europa”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ioan Ţintean. „Nu aş vrea însă să fiu nici în pielea primarilor, pentru că, ştiţi bine, banii nu ajung niciodată. Sper să nu fie de aici încolo o înlănţuire de procese de contencios, între Consiliul Judeţean şi primării, pentru că primăriile s-ar putea să nu dea sumele care le-au fost acordate cu această destinaţie”, a mai adăugat deputatul.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.