În luna octombrie, poliţiştii bistriţeni desfăşoară activităţi pentru prevenirea criminalităţii informatice, în rândul minorilor.Prevenirea infracţiunilor din sfera crimei organizate este una din prioriţăţile Poliţiei Române. Astfel, pe parcursul lunii octombrie, la nivel naţional, se desfăşoară evenimentul „Luna Cybersecurity”, un eveniment preventiv destinat minorilor, în domeniul criminalităţii informatice.

Evenimentul este corelat cu demersurile europene în acest domeniu, având în vedere că, în luna octombrie, la nivelul statelor Uniunii Europene se desfăşoară o campanie destinată securităţii cibernetice, European Cyber Security Month, iniţiată de către ENISA (European Agency for Network and Information Security).

În acest context, poliţiştii de analiză şi prevenire a criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud împreună cu cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, organizează sesiuni de informare şi proiecţii de filme pentru elevii din şcoli generale şi licee.

În perioada următoare, poliţiştii vor fi prezenţi în principalele oraşe din judeţ, în următoarele unităţi de învăţământ: Colegiul Economic şi Şcoala generală “Mihai Eminescu” din Năsăud, Colegiul Tehnic INFOEL din Bistriţa şi Colegiul Naţional “Petru Rareş”  din Beclean.

 

În cadrul activităţilor desfăşurate vor fi abordate teme precum:

  • Siguranţa pe reţelele de socializare;
  • Prevenirea  pornografiei infantile;
  • Respectarea drepturilor de autor;
  • Comerţul electronic.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.