Un număr de 705 de elevi din județul Bistrița-Năsăud provin din familii cu maximum 500 de lei venit lunar pe membru, potrivit listei beneficiarilor programului de Protecție Socială “Bani de liceu”publicată săptămâna trecută de Ministerul Educației.

Cei mai mulți elevi din acest program sunt în județul Suceava – 3.395 elevi înscriși în program, iar cei mai puțini în București – 50 de elevi.

La nivel național, 28.587 de elevi se află în această situație, dintr-un total de 629.755 de elevi înscriși la liceu, potrivit Institutului Național de Statistică. Din totalul liceenilor, acest număr reprezintă 4,54%.

Programul “Bani de liceu”, prin care statul acordă pe toată durata studiilor 250 de lei pe lună, impune drept condiție pentru primirea banilor ca plafonul maxim de venit pe membru de familie al aplicantului să fie de 500 de lei în ultimele 3 luni înaintea depunerii cererii.

Citește și Elevii ar putea reveni la școală în luna februarie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.