Generația tinerilor care au terminat clasa a XII-a în 2023 a intrat în școală la un an după ce fusese adoptată actuala lege a Educației. Pentru că era proaspăt aprobată, autoritățile nu au aplicat măsurile de reformă prevăzute în cadrul legislativ nou, pe această generație, așa că acești elevi au traversat 12 ani de sistem de învățământ axat pe vechile legislații/curricule/metode. În clasa I, în septembrie 2012, erau peste 206 mii de elevi, conform datelor Ministerului Educației, analizate de Edupedu.ro. La prima probă de la bacalaureat, în iunie 2023, au fost prezenți circa 110 mii din actuala generație.

În primăvara anului 2013, doar elevii din câteva zeci de școli au participat la pilotarea Evaluării Naționale pentru clasa a II-a, o evaluare care atunci era calibrată pentru ceea ce avea să fie aplicarea la nivel național din următorii ani. Au participat, în schimb la Evaluările Naționale din clasele a IV-a și a VI-a, iar corelațiile făcute cu datele de la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a, din 2019, au arătat cum zeci de mii de elevi se pierd sau își pierd competențele dobândite în învățământul primar, pe parcursul gimnaziului. Ministerul Educației notează în rapoartele oficiale că 12,2% dintre copiii acestei cohorte au abandonat școala pe parcursul învățământului primar și gimnaziului. Asta înseamna peste 25 de mii, adică echivalentul a 1.000 de clase de câte 25 de elevi, sau al populației unui oras de mărimea Curții de Argeș sau Hușiului.

În 2023, din această generație au ajuns la finalul clasei a XII-a mai mulți decât au intrat în liceu, cu 4 ani în urmă. Explicația – numărul mare de repetenți pe care i-a moștenit, cel puțin anul trecut.

Se înscriu la Bacalaureat 2023, din această cohortă, doar 114.500 de absolvenți din generația curentă. Asta înseamnă că circa 50.100 de tineri s-au pierdut ori nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat, pe parcursul celor trei cicluri școlare traversate de această generație, fără să îi punem la numărătoare pe cei care au ales învățământul profesional de 3 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.