Poliţia acţionează permanent pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi salvarea de vieţi, precum şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

„Prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate condiţiilor de drum/trafic este unul dintre obiectivele prioritare de acţiune ale Poliţiei, pentru reducerea riscului rutier, la nivel naţional”, informează IPJ BN.

Astfel, în perioada 11-18 ianuarie 2016, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud au acţionat pe principalele artere de circulaţie, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Au fost folosite aparate radar în vederea prevenirii excesului de viteză.
Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 1.260 de sancţiuni contravenţionale, 307 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi alte 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

Totodată, poliţiştii au retras 11 certificate de înmatriculare şi au reţinut 35 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 11 pentrul alcool şi 5 pentru viteză.

„Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, ţinând cont de condiţiile meteo, nu porniţi la drum fără a verifica starea traseului pe care urmaţi să îl parcurgeţi, echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie.
Poliţiştii de rutieră şi ordine publică sunt pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru limitarea efectelor vremii de iarnă asupra siguranţei şi fluenţei traficului rutier”, mai adaugă IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.