Luni, 22 martie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale,  Compartimentul Urmăriri au fost identificaţi pe raza localitaţilor Budacu de Sus şi Sărata, doi bărbaţi condamnaţi la închisoare. Cei doi au fost duşi în Penitenciarul Bistriţa.

 

 

 

 

Pe numele primului bărbat, în vârstă de 30 ani,  domiciliat în Budacu de Sus, Judecătoria Bistriţa a emis patru mandate de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la închisoare între 1 şi 2,2 ani, pentru comiterea de infracţiuni silvice. Bărbatul în cauză figura ca urmărit naţional şi internaţional din data de 26 aprilie 2006, fapt pentru care s-a solicitat revocarea urmăririi acestuia. Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 36 ani, domiciliat în Sărata, împotriva căruia Judecătoria Bistriţa a emis mandat de executare a pedepsei închisorii din 11 martie, anul curent, a fost condamnat la 1302 zile de închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi în Penitenciarul Bistriţa.

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.