Incident grav în cartierul Viișoara din municipiul Bistrița: o tânără de 24 de ani s-a aruncat de la etajul al treilea al unui bloc ANL. Cu leziuni grave, femeia a fost transportată la spital.

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița a intervenit în localitatea componentă Viisoara, unde o persoană a căzut de la înălțime, respectiv de la etajul al treilea al unui bloc ANL.

„Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a găsit la locul solicitării o femeie în vârstă de 24 de ani, în stop cardiorespirator,  prezenta un traumatism cranian sever-  prin căderi de la înălțime. Victima a fost resuscitata, intubată și transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs nefericitul accident.

Astăzi, a fost sesizat prin 112 faptul că o persoană s-a aruncat de la etajul al 3-lea al unui bloc situat în cartierul Viișoara din Bistrița.

La fața locului, polițiștii au identificat-o ca fiind în vârstă de 24 de ani, din Bistrița. Tânăra a fost preluată și transportată la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului de Investiții Criminale pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.