În Bistriţa-Năsăud, Victor Ponta a fost votat de 37,73% dintre electori, iar Klaus Iohannis de 62,27%. În toate cele patru oraşe ale judeţului, conduse de primari PSD, Klaus Iohannis a câştigat alegerile astfel: la Bistriţa a fost votat de 69,09% dintre cetăţeni, la Beclean de 52,39%, la Năsăud de 61,35%, iar la Sîngeorz-Băi de 70,94%.

Victor Ponta a câştigat alegerile doar în 16 comune din 58, majoritatea conduse de primari PSD sau de edili care au trecut la PSD profitând de prevederile Ordonanţei 55.

Virgil Rus, doctor în educaţie fizică şi sport a scris pe pagina de socializare că, acum după alegerea preşedintelui îşi doreşte, „în mod special tinerii care intră în sisteme, că vor fi mulţumiţi de respectul cuvenit, că vor fi apreciaţi şi remuneraţi „ca afară”

„Îmi doresc din tot sufletul ca opţiunea mea de acum, privind alegerile, şi care nu s-a materializat, să-mi confirme, prin realizările deosebite ale celor care vor manevra sau conduce ţara în următorii 5 ani, că m-am înşelat.

Îmi doresc din tot sufletul să văd medici şi dascăli, în mod special tinerii care intră în sisteme, că vor fi mulţumiţi de respectul cuvenit, că vor fi apreciaţi şi remuneraţi „ca afară”.

Îmi doresc din tot sufletul să văd bunici sau părinţi care să trăiască decent cu o pensie raportată la munca prestată în timpul activ dar şi la necesităţi, bucurându-se în efemerul timp cât le-a mai rămas printre noi, de liniştea şi respectul cuvenit.

Îmi doresc să descopăr în noul preşedinte priceperea acestuia în poziţionarea României printre cele mai respectate ţări.

Îmi doresc ca în 2019 la următoarele alegeri să pot spune:
„Da, m–am înşelat acum 5 ani cu privire la echipa din spatele acestui om!”
„Da, m-am înşelat acum 5 ani cu privire la capacităţile acestui om!”

Îmi doresc să NU am de ce spune peste 5 ani:
„Da, v-aţi înşelat…am mai pierdut 5 ani!”

Chiar dacă nu sunt în vreun partid mă întreb deja care va fi alegerea mea peste 5 ani pe cine voi susţine si de ce.
Pentru asta însă voi fi atent în continuare la tot ce se întâmplă în toţi aceşti ani şi bineînţeles că în 2019 îmi voi exprima opţiunea raportat la cât din cele descrise mai sus s-a materializat sau nu.

Felicitări şi SUCCES câştigătorului!” , a precizat Virgil Rus.

 

Nicolae Moldovan a mulţumit beclenarilor pentru „comportamentul lor electoral „, „indiferent de opţiunile pe care şi le-au manifestat la vot”.

„Le mulţumesc beclenarilor pentru comportamentul lor electoral de duminică. Au tot respectul meu, indiferent de opţiunile pe care şi le-au manifestat la vot. Pe de altă parte, contextul în care s-a desfăşurat acest al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui a fost unul special, în care emoţiile au contat mai mult decât orice altceva. Cu toate acestea, numărul mare de voturi obţinut de candidatul PSD, Victor Ponta, la al doilea tur de scrutin faţă de primul tur, îmi arată că beclenarii apreciază cum se cuvine eforturile administraţiei publice locale făcute cu sprijinul guvernării PSD de a le dezvolta oraşul. Aşa cum am făcut-o, o voi face şi de acum înainte, indiferent de structura puterii politice: voi munci pentru beclenari şi pentru mai binele acestui oraş”, a declarat pentru ziarul „Răsunetul” Nicolae Moldovan, primarul oraşului Beclean.

Întrebat dacă e de părere că Victor Ponta ar trebui să demisioneze de la şefia PSD şi dacă e nevoie de congres extraordinar, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat pentru Timp Online:

„Nu consider că trebuie să demisioneze şi nici nu consider că trebuie un congres extraordinar. Avem congres la începutul anului viitor. Cred că Victor Ponta trebuie să continue ce a început, să facă treabă pentru oameni la Guvern şi la partid”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.