Nicoara a deturnat fabrica Clujana prin firme liberale

Gheorghe Feurdean, fostul patron al Clujana, impreuna cu prietenul sau din copilarie, Marius Nicoara au cumparat actiuni la fabrica de incaltaminte Clujana, desi obiectul de activitate a societatii era de fabricarea de incaltaminte si nu de “jucator” pe bursa. Pe vremea cand era presedinte al Consiliului Judetean Cluj, Nicoara nu a reusit sa nu isi faca viciul si cu companiile din subordinea sa asa ca a cumparat actiuni de 500.000 de euro si nu oricum, ci prin firme liberale. Compania Target Management este administrata de un om cu relatii liberale. Partea cea mai suspect este ca o persoana s-a opus achizitiei de actiuni, iar restul persoanelor nu isi amintesc nimic.

“Consiliul de administratie condus de fostul presedinte Gheorghe Feurdean a hotarat sa investeasca Clujana in cumpararea de actiuni. Eu m-am opus, dar cu toata opozitia mea retinuta in procesul verbal consiliul de administratie a cumparat pana la urma actiunile. O unitate ca si Clujana nu este facuta sa speculeze pe bursa. Ea era gandita pe productie si pe expert si nu sa riscam si sa mergem pe actiuni speculative. Asa am considerat eu. Chiar daca erau la firme care erau bine cotate pe bursa.  Singura firma pe care mi-o amintesc este Banca Transilvania, dar din tara au fost mai multe. Toti ceilalti membri ai C.A., fostul director Gruita, Feurdean si mai era un membru au fost de acord toti trei, fapt pentru care am si facut o pozitie care ocupa si postul de administrator special. Actiunile costau aproximativ 500.000 de euro. Nu mai tin minte detaliile. Directoarea economica a fost cea care s-a ocupat. Eu fiind un opozant nu am avut decat dreptul sa ma opun, de manifestul economic s-a ocupat Ana Rus. Nu am facut politica, desi eram membru al PSD. Nu am favorizat, nici PSD, nici pe nimeni. Mi-am vazut de partea mea personala. Chiar am avut o relatie tensionata si nu mai ii port nici amintirea”, a declarat Sabin Pop.

Ana Rusu nu isi aminteste

 “Nu mai stiu. Eu nu mai sunt acolo. Nu raspund, nici nu stiu daca s-au vandut nu s-au vandut. Nu numai prin Target Capital, ci s-au facut prin mai multi brokeri. Nu mai tin minte si nu imi puneti intrebari” , a declarat Ana Rusu, fostul contabil sef de la Clujana.

“Target Capital sau altcineva, un alt broker de actiuni a achizitionat actiunile. In consiliul de administratie s-a hotarat si Sabin Pop nu s-a opus. El le-a achizitionat pana la urma. Da, mi se pare normal sa achizitionam actiuni pentru ca banii stateau in depozite si nu faceam nimic. S-a investit si in retehnologizare. Atunci s-a facut asa. Este o societate comerciala si cu banii pe care-l are face ce considera mai avantajos. Am facut si retehnologizare”, a declarat fostul presedinte de la Clujana, Gheorghe Feurdean. 
“Am cumparat actiuni la mai multe companii. Pretul era in decembrie undeva la 8-9 miliarde, dar nu vreau sa spun clar. Stiu ca avem in portofoliu actiuni cumparate in jur de 2006-2008.  Noi nu am mai cumparat actiuni le avem in portofoliu. Noi suntem o societate pe actiuni. Consiliul judetean este actionarul majoritar al societatii noastre. Orice decizie trebuie trecuta prin Consiliul de Administratie si AGA. Poate au scazut cu 10-20%”, sustine Radu Tarmure, actualul director al institutiei.

Niciun act  intocmit

“Eu nu am intocmit niciun act. Actele au fost intocmite de catre contabila sefa. Actele le putea intocmi oricine din Consiliul de Administratie ori iti dadeai demisia ori o acceptai si o indeplineai. Important e cine a dispus. Feurdean este cel care a renuntat la functia dubla de administrator special si presedinte al consiliul de administratie la interventia mea la presedintia republicii in sensul ca ocupa ilegal si abuziv cele doua functii. Nu are cum sa imi poarta o amintire. Ea(n.r. Ana Rusu) a lucrat cu el. Ea era contabila sefa. Ea s-a ocupat efectiv la modul concret de cumparare de actiuni ca si contabila sefa, iar hotararea a fost la propunerea a domnului Feurdean”, a sustinut Sabin Pop.

Feurdean pus de Nicoara

 “A ramas registrul de procese verbale. Ceva denumiri din astea cum sunt acum. Stiu ca au fost ceva discutii, divergenta cu chestia astea cu actiunile. Era cu Feurdean ceva si cu contabila sefa. Parca el s-a abtinut sau a fost contra. Am consemnat in orice caz. Inainte de a se cumpara s-a votat. Si atunci daca bine imi amintesc ori s-a abtinut ori a fost impotriva. Stiu ca Feurdean a fost pus de Nicoara, care era atunci la liberali. Atunci liberalii cred ca erau la putere, dar nu as putea sa va spun daca ii dadea la Nicoara”, sustine Rodica Pop, contabil la Clujana.

Target Capital, firma liberala

Una dintre firmele care a tranzactionat actiunile Clujana este apropiata de liberali, la fel ca si culoarea politica a presedintelui CJ de la acea vreme, Marius Nicoara. Liviu Sugar a intretinut legaturi cu oameni de afaceri cu optiuni “liberale” in cadrul proiectului imobiliar Arcada, care s-a realizat in zona Borhanci. Unul dintre administratorii societatii Target Capital este asociat in Fimaro Invest alaturi de Taica Radu Horatiu si Sugar Liviu Claudiu.

Legatura Clujana- Banca Dacia Felix

O parte dintre “papusarii” care au avut de-a face cu celebrele tunuri cunoscute drept Fondul Roman de Investitii (FRI) si Banca Dacia Felix s-au repliat si vor ajunge sa controleze o parte din investitiile imobiliare ce se vor derula in Cluj-Napoca. Amplasamentul actualei fabrici Fimaro este considerat de expertii imobiliari ca fiind viitorul centru civic al Clujului. In locul fabricii darapanate, comisia de urbanism a municipalitatii a acceptat, la mijlocul lunii ianuarie, sa se construiasca un ansamblu rezidential cu  dotari, centru de afaceri, hotel si parking subteran. Beneficiarul acestei investitii este SC Decorint SA, o firma de care se leaga numele lui Radu Taica, Mircea Pinte si Liviu Sugar, primii doi- oameni de afaceri clujeni, iar al treilea fiind fiul protopopului Sugar din Bistrita, dar si apropiat de Target Managementul. Daca Pinte si Taica au fost in umbra unui fond de investitii care a administrat FNI si a avut legaturi cu Dacia Felix, Sugar si Taica au intretinut legaturi cu oameni de afaceri cu optiuni “liberale” in cadrul proiectului imobiliar Arcada, care s-a realizat in zona Borhanci. Pintea si Taica s-au lansat in afaceri inca din anii ’90, cand printr-o firma  si-au administrat o parte din FRI, adica banii rulati de “devalizata” Dacia Felix. Firma respectiva se numea CIRO, iar cu aceasta societate a avut legaturi si milionarul Sorin Dan, care face parte din TOP 300, Cei mai bogati romani. Intre timp, CIRO s-a transformat si in momentul de fata functioneaza sub denumirea de SAI Target Asset Management, o societate de brokeraj care functioneaza pe piata actiunilor si a tranzactiilor imobiliare. SAI este condusa de Pinte si Taica si figureaza printre actionarii de la Fimaro, iar actiunile fostei fabrici au fost preluate gradual de catre cei doi, care au ajuns sa o controleze.

Actiunile Clujana din 2009

–  actiuni Bursa Romana de Marfuri     40.000 lei 
– actiuni Asoc.Patronatelor din Pielarie         150 lei
– actiuni SC ELRET SA              6.790 lei
– actiuni ATB                34.450,50 lei
– actiuni BIO                                   97.435,50 lei
– actiuni BRD GSG            556.014 lei
– actiuni BRK                  59.631 lei
– actiuni BT-TLV                      904.333 lei
– actiuni SIF 1                                             83.705 lei
– actiuni SIF 5                                     48.420 lei
– actiuni TEL                                               46.150 lei  

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.