O bistrițeancă a cerut scutirea de la taxa de reabilitare termică a blocului, pe motiv că i-au scăzut veniturile și intră în categoria celor care nu sunt nevoiți să mai plătească. Primăria Bistrița i-a respins cererea femeii, pe motiv că la data la care a fost stabilită taxa aceasta avea venituri, chiar dacă ulterior a rămas fără ele.

La finalul verii, o bistrițeancă a trimis o adresă Primăriei Bistrița în care cerea scutirea de la plata taxei de reabilitare termică și a penalităților adăugate pe perioada stării de urgență și a stării de alertă din timpul pandemiei cu Covid10, pentru apartamentul deținut pe strada Andrei Mureșanu.

Taxa pentru reabilitarea termică a apartamentului în care locuiește a fost stabilită în anul 2017, când aceasta avea suficiente venituri pentru a o achita. În 2020, femeia a rămas fără job și a cerut Primăriei Bistrița să o scutească de la plata taxei.

„Subsemnata îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei de reabilitare termică a apartamentului începând cu data de 01.08.2020, data de la care a încetat contractul de muncă cu Școala Sanitară Postliceală „Carol Davilă”, conform adeverinței nr. 357 din 18.08.2020 și până la expirarea perioadei stabilite pentru plata taxei de reabilitare termică. Menționez că, subsemnata am rămas, începând cu data de 01.08.2020, doar cu pensia în valoare de 2.683 de lei, astfel încât mă încadrez la scutirea de la plata taxei de reabilitare termică”, precizează femeia în solicitarea înaintată Primăriei Bistrița.

Anterior, bistrițeanca a depus două cereri la Primăria Bistrița care vizau scutirea de la plata taxei de reabilitare termică. Prima a fost înregistrată în 19 august 2020, iar a doua în 24 mai 2021.

Femeia mai specifică în ultima solicitare înaintată municipalității că un funcționar al instituției i-a spus că la data încetării contractului de muncă cu Școala Sanitară Postliceală „Carol Davilă” să prezinte adeverința din care reiese că nu mai lucrează pentru a i se efectua modificările corespunzătoare, respectiv scutirea de la plata taxei.

Primăria ia în calcul doar veniturile bistrițenilor din momentul stabilirii taxelor

Primăria Bistrița ia în calcul, însă, doar veniturile pe care le au bistrițenii la stabilirea taxelor de reabilitare termică și nu mai ține cont ce se întâmplă în cei 6 ani pe care se întind „ratele”. Chiar dacă persoanele respective rămân fără venit, acestea trebuie să plătească taxa întreagă.

Taxa de reabilitare termică a fost stabilită în 2017:

„Prin HCL Bistrița nr 148/2013 s-a stabilit că taxa de reabilitare termică cu privire la imobilul situat în municipiul Bistrița, strada Andrei Mureșanu, va fi recuperată de la beneficiari, prin achitarea taxei de reabilitare termică, care va fi stabilită printr-o hotărâre ulterioară a Consiliului Local al municipiului Bistrița. Prin HCL Bistrița nr. 85/2017 a fost instituită taxa de reabilitare termică și mecanismul de recuperare a sumelor avansate de către Consiliul Local al municipiului Bistrița pentru blocurile de locuințe finanțate prin programul operațional regional 2007-2013, în cuantum total de 3.829 de lei, pentru apartamentul deținut în proprietate de către petentă”, se arată în nota informativă înaintată consilierilor locali, într-o ședință ulterioară.

Tot HCL 85/2017 stabilește și categoriile de persoane care sunt exceptate de la recuperarea sumelor instituite ca și taxă de reabilitare, precum și condițiile de acordare a scutirii. Astfel, scutirea se acordă pentru întreaga sumă stabilită ca și taxă de reabilitare, pe baza unei cereri însoțită de documente justificative ce trebuia depusă la Direcția Economică până în data de 15.09.2017. Dacă cererea nu este depusă în termenul prevăzut, aceasta este respinsă.

Taxa trebuia plătită anual, în două rate egale, până la data de 31 martie respectiv 30 septembrie. Neplata la scadență generează majorări de întârziere, începând cu ziua următoare termenului de scadență.

Femeia s-a ales și cu majorări de întârziere

La acea dată, bistrițeanca nu se încadra pentru scutiri de taxe, astfel că, potrivit declarației fiscale și de impunere a fost stabilită taxa în valoare de 3.829 de lei, care urma să se achite în termen de 6 ani, prin plata unei taxe anuale în sumă de 638 de lei.

„Scutirea de la plata taxei de reabilitare termică se putea acorda de către organul fiscal local integral, în baza cererii și a unor documente justificative, depuse la sediul organului fiscal, până la data de 15.09.2017. Având în vedere acestea, rezultă că termenul stabilit este un termen de decădere, prin urmare, nerespectarea lui, atrage respingerea cererii privind scutirea de la plata taxei de reabilitare. Ținând cont că petenta nu a depus o cerere de scutire de la taxa de reabilitare termică până la termenul de 15.09.2017 astfel cum a fost stabilit prin HCL Bistrița ntr. 85/2017, reiese că orice cerere ulterioară de unde rezultă că contribuabilul se încadrează în condițiile stabilite pentru a veneficia de scutirea taxei de reabilitare, nu poate fi luată în considerare, prin urmare va fi respinsă”, mai motivează Primăria Bistrița.

Bistrițeanca mai atrage atenția asupra altui aspect. Cei care au beneficiat de scutiri de la plata taxei pentru că în 2017 aveau venituri modeste beneficiază în continuare de această scutire, deși veniturile li s-au modificat și teoretic nu s-ar mai fi încadrat.

„Consider că nu este corect să se stabilească taxa de reabilitare termică doar o singură dată la început și nu anual cum ar fi corect, deoarece pe parcursul celor șase ani în care beneficiază de scutire ceilalți locatari din bloc, veniturile multor locatari s-au modificat și aceștia beneficiază în continuare de scutire și eu care mă încadrez nu pot  beneficia de această scutire. (…) Rog Cosiliul Local al municipiului Bistrița să îmi analizeze această solicitare și să îmi acordați scutirea de la plata taxei de reabilitare termică și a penalităților adăugate ilegal pe perioada stării de urgență și a stării de alertă din timpul pandemiei de Covid-19 pentru apartamentul pe care îl dețin în proprietate”, mai spune femeia.

Cu privire la penalitățile adăugate pe perioada stării de urgență și a celei de alertă, Primăria Bistrița spune că bistrițeanca nu a făcut demersuri pentru a beneficia de facilitățile fiscale menționate.

„Neachitarea obligațiilor fiscale principale la scadență generează majorări de întârziere, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, care stipulează că „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere. Deoarece petenta nu și-a achitat obligațiile principale reprezentând taxa de reabilitare termică la scadența, pentru sumele scadente, au fost calculate majorări de întârziere, potrivit prevederilor legale menționate. Este real că pentru perioada stării de urgență și a stării de alertă au fost acordate succesiv anumite facilități fiscale care au dat posibilitatea contribuabililor să beneficieze de anularea majorărilor de întârziere calculate potrivit legii, cu condiția achitării integrale a debitelor principale restante”, mai motivează municipalitatea.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. E o vorba prin popor: cine nu beleste ochii, beleste….**la.
    V-ati „reabilitat” termic cotetele acuma platiti ca fraierii …. firmele de casa ale partidului care au facut lucrarea deja si-au luat cascavalul.
    Iar partidul comisioanele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.