” PNL este o formă de eşuare. Lumea politică în România aleargă după un brand”, a declarat europarlamentarul independent Mircea Diaconu, marţi, la Bistriţa.

 

Întrebat de jurnalişti dacă mai ţine legătura cu cei din PNL, Mircea Diaconu a răspuns: Cu cine? Care PNL? Nu mi-e foarte clar, nu e nici lor foarte clar. Este o formă de eşuare.

„Nu vreau să-mi fac nici prieteni, nici duşmani. Sunt independent şi aşa mă comport acum, însă toată lumea în România, lumea politică, a alergat după câte un brand. De regulă oameni care s-au făcut politicieni pe picior şi pe puncte, că asta a fost situaţia. Le-a trebuit un brand. Întâi au terminat un brand, s-a numit PNŢCD. Toată lumea se transformă în ceva. Un mare partid s-a transformat în Partidul Social Democrat care da fapt e un brand de dinainte de război, Titel Petrescu. Fuga după brandul PNL a început din 2004, chiar un pic mai devreme. Nu prea i-a ieşit domnului Băsescu, fiindcă un Tăriceanu şi alţii s-au opus. Ei, acum au pus mâna pe brand. S-au băgat în pielea altuia şi nu mai sunt aceiaşi. E o mecanică după care nişte oameni care au făcut mici porcării, mici mari, treaba lor, sau au dus-o mai bine decât alţii, se mută în altceva şi zic că ei nu, nimic. Aşa a fost în în ’89. Au trecut dintr-o parte în alta, au devenit capitaliştii din ’90. Erau vechii activişti securişti. În timp ce bătrânii domni din Comitetul Central sau din cercul ăla mai restrâns mai stăteau în puşcărie, se uitau la televizor şi mâncau trei mese pe zi – ceea ce nu e o tragedie – copiii lor făceau cele mai mari averi din România. Cam despre asta e vorba şi la fiecare schimbare de tipul ăsta pare că este acelaşi lucru: cineva se mută în altă parte şi spune eu nu. Sufăr enorm pentru că PNL a fost ceva în România şi a contat enorm în România, poţi să zici tactici, conjuncturi politice, dar nu mai e. E un corp străin – şi mă refer la nişte oameni care au susţinut o guvernare groaznică  – Băsescu, Boc – s-au transformat în PNL şi vorbesc în numele PNL. Eu, cel puţin, simt ceva în nervi, în creier, pe piele, când îi aud vorbind în numele PNL”, a spus europarlamentarul român.

 

La împlinirea unui an de la campania pentru Parlamentul European, Mircea Diaconu face din nou ocolul României, așa cum le-a promis simpatizanților și susținătorilor săi, la bordul aceluiași autoturism ARO-10 galben. Marţi a ajuns la Bistriţa. Turneul său are două etape: 11-16 mai, în judeţe din Transilvania şi Oltenia, respectiv 25-31 mai, în Muntenia, Dobrogea şi Moldova.

1 COMENTARIU

  1. […] Sufar enorm pentru ca PNL a fost ceva in Romania si a contat enorm in Romania, poti sa zici tactici, conjuncturi politice, dar nu mai e. E un corp strain – si ma refer la niste oameni care au sustinut o guvernare groaznica – Basescu, Boc – s-au transformat in PNL si vorbesc in numele PNL. Eu, cel putin, simt ceva in nervi, in creier, pe piele, cand ii aud vorbind in numele PNL”, a spus Mircea Diaconu, citat de Gazeta de Bistrita. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here