De mai bine de o săptămână liberalii de la vârful organizaţiei judeţene din Bistriţa-Năsăud se ceartă între ei. Nu direct însă, ci prin comunicate de presă sau prin declaraţiile dat jurnaliştilor bistriţeni.

 

Fiindcă Stelian Dolha, preşedintele PNL BN, şi-a permis să dea peste nas, pe bună dreptate de altfel, în stânga şi în dreapta, ba preoţilor pentru implicarea lor alături de PSD în campania electorală, ba seniorilor liberali pentru neimplicare în campanie pentru propriul partid şi mai mult decât atât a anunţat că va dizolva Biroul Politic Judeţean, unii mai frustraţi, care fie şi-au pierdut funcţiile din partid, fie sunt pe cale să piardă funcţii de conducere în instituţiile statului, primite în numele partidului, au sărit la gâtul acestuia. Toate acestea vin şi pe fondul mult discutatei fuziuni a PNL cu PDL care aduce cu sine schimbarea majorităţilor din consiliile locale sau judeţene. Deci vin vremuri grele pentru unii liberali…

Liderii liberali bistriţeni se ceartă la greu de mai bine de o săptămână. Asta după ce în timpul campaniei electorale tensiunile au ajuns la maxim din cauză că unii au stat bine pitiţi din motive de „funcţii” primite pe vremea în care USL trăia, în timp ce alţii au bătut judeţul în lung şi în lat.

 

Replici acide între Dolha şi Dobra
Scânteia a fost lansată de preşedintele PNL BN, Stelian Dolha, care a tăiat şi a spânzurat prin declaraţiile acide făcute într-o conferinţă de presă la adresa organizaţiei municipale în fruntea căreia s-a aflat Dorin Dobra, la adresa seniorilor care au mimat campania electorală dar şi la adresa preoţilor, cărora le-a cerut să aleagă între Dumnezeu şi Ponta. „Nu poţi să fi slugă la doi stăpâni”, a conchis Stelian Dolha. Primul care a luat foc, a fost Dorin Dobra şi a găsit şi motivul pentru care să sară la gâtul preşedintelui său de partid – declaraţia care făcea referire la preoţi. Drept urmare, Dobra a găsit de cuviinţă să îşi ceară scuze acestora, în numele PNL BN, catalogând afirmaţiile preşedintelui PNL BN drept „iresponsabile şi defăimătoare”.

Replica lui Dolha nu a întârziat să apară, el catalogând declaraţiile lui Dorin Dobra „un lung şir de excentricităţi verbale cu care acesta a obişnuit opinia publică”, dar care „nu reprezintă punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal”.
„Acestea pot fi puse cel mult pe seama unei frustrări personale legate de pierderea cu câteva ore înainte a funcţiilor de conducere interimare în organizaţia PNL Bistriţa, ca urmare a rezultatelor slabe în alegerile europarlamentare şi a modului „original” în care a înţeles să coordoneze această campanie în municipiu.

Reacţia exagerată şi în oglindă a senatorului este cu atât mai bizară cu cât el însuşi a fost cel pentru care reprezentanţi la vârf ai PNL s-au văzut nevoiţi să ceară scuze publice. Astfel, recent, după o serie de jigniri adresate de Dorin Dobra realizatorilor unui post de radio din Bistriţa europarlamentarul Norica Nicolai şi-a cerut scuze în numele său şi al PNL în cadrul unei emisiuni radiofonice la acelaşi post de radio” a mai replicat Stelian Dolha, într-un comunicat remis presei.
Acelaşi Dorin Dobra a avut o reacţie la anunţul făcut de Stelian Dolha cu privire la dizolvarea actualului Biroului Politic Judeţean şi înlocuirea cu unul interimar, din care să facă parte acei liberali care au muncit cu adevărat în campania electorală, dizolvare care ar fi posibilă doar în baza unei solicitări înaintate Biroului Politic Naţional al PNL.
„În timp ce toată lumea este preocupată de noua alianţă sau fuziune care trebuie să meargă pe repede înainte, deputatul Dolha este preocupat de dizolvări, culmea, ale Biroului Politic Judeţean, cu ale cărui rezultate la alegerile europarlamentare se laudă. În perioada aceasta, în care se pregătesc echipe de negociere, priorităţile sunt altele şi ele trebuie să favorizeze noul proiect politic PNL – PDL. Atitudinile revanşarde nu îşi au locul într-o perioadă în care avem nevoie de absolut toţi oamenii din partid”, a declarat, conform Timponline, Dorin Dobra.

 

Potrivit sursei citate, Dobra a menţionat că BPN al PNL a adoptat şi o rezoluţie internă prin care niciun Birou Permanent Judeţean să nu fie dizolvat în această perioadă, în care se pune la punct alianţa PNL – PDL. De cealaltă parte, Dolha susţine că nu a înaintat deocamdată nicio solicitare BPN-ului, la vârf toată lumea fiind preocupată de organizarea congresului pentru alegerea noii conduceri a partidului.
„Vom lămuri lucrurile după ce aflăm rezultatele de la congres”, spune Dolha.

 

Popescu sare şi el la gâtul lui Dolha

Deranjat de declaraţiile lui Stelian Dolha, s-a arătat şi vicepreşedintele PNL BN, Dorin Popescu, cu atât mai mult cu cât este una dintre persoanele care se regăsesc la „etajul 1 şi 2 din Palatul Administrativ” şi despre care preşedintele PNL BN spunea că „stăteau cu şampaniile scoase de la rece, gata-gata să le desfacă dacă Dolha şi echipa sa îşi rup gâtul la europarlamentare”. Dorin Popescu, ajuns vicepreşedinte al Consiliului Judeţean datorită alianţei dintre PSD şi PNL, a afirmat că Stelian Dolha este depăşit de situaţie, nu are suficientă experienţă şi capacitate managerială să conducă un partid, precum PNL. Spusele lui Popescu sunt cu trimitere directă la intenţia lui Dolha de a dizolva BPJ.
Toate aceste declaraţii au împărţit organizaţia judeţeană liberală în două tabere: tabăra lui Stelian Dolha, formată în majoritate din oameni tineri, şi tabăra seniorilor care tânjesc după Ioan Ţintean şi l-ar vrea înapoi în fruntea PNL BN, dar care nu dau înapoi să viseze chiar să ajungă ei înşişi în fruntea bucatelor. Aceeaşi tabără a seniorilor este frustrată şi din cauza funcţiilor dobândite de pe urma USL, funcţii pe care la un moment dat s-ar putea să fie nevoiţi să le părăsească dacă totul va merge strună în ceea ce priveşte noua alianţă cu PDL. Asta fiindcă social-democraţii nu vor sta nici ei cu mâinile în sân, contrar declaraţiilor oficiale lansate de la centru.

Dorin Dobra1 dorin popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.