Lucian Sănmărtean va evolua la echipa Al Ittihad, începând cu vara anului 2015. Sănmărtean a jucat 42 de meciuri pentru Steaua București, a maracat de 6 ori și a dat 15 pase de gol.

„Discuțiile au fost scurte, situația a fost aparte, pentru că nu am putut să comunicăm cu antrenorul lui Ittihad. A trebuit să avem discuții pe email, jucătorul a mers când la mine, când la antrenor acasă. Ittihad e un club serios, care ne-a pus în fața un contract serios, din toate punctele de vedere. Lucian a discutat cu antrenorul acasă la el, apoi a venit la mine, apoi a mers iar la el, apoi a venit iar la mine, toți au luat act de doleanțele noastre și asta a fost. Nu m-a surprins interesul lui Pișurcă: în viață roata mereu se întoarce. El a avut nevoie de Lucian, a făcut un transfer incredibil, a avut și norocul că a avut și aceste locuri de jucători străini și a luat ce e mai bun din România. Transferul nu trebuie să fie umbrit de disputa mea cu Pițurcă. Pe mine nu mă interesează conflictele, cine e antrenor… mă interesează ca jucătorii mei să aibă contracte perfecte. Jucătorii nu trebuie să fie descoperiți, pentru că antrenorii sunt și pe urmă nu mai sunt.
Eu și Laur am luat decizia împreună ca Lucian să meargă la Al Ittihad, pentru că este o chestie incredibilă ca la 35 de ani să-ți găsești un transfer, din vară, repet, din vară, pentru că este ultimul său contract, ultimul său an. Am discutat puțin cu Steaua despre Lucian, rămasese să mai vorbim după Sărbători.
Am vorbit cu patronul ca Lucian să nu facă greșeala să nu se ducă, dacă are o ofertă de nerefuzat. Și Lucian a vorbit cu patronul că nu va fugi, că nu va pleca de la Steaua fără ca el să știe, sau fără cei 500.000 de euro pe care îi vrea Becali. Cine știe, dacă nu se dau banii, poate în vară, Lucian ajunge la soțul meu.

Urmează ca Ittihad să plătească suma de 500.000 de euro, dacă îl vor încă de acum. Altfel, el vine la Ittihad din vară. Nimeni nu l-a contactat pe Argaseală, deci banii nu s-au plătit Stelei, încă. Se poate să fie și o chestiune de zile până se rezolvă, iar Lucian să plece încă de acum. Noi așteptăm să vedem ce se întâmplă.

Sânmărtean face parte din familia noastră, lui Pițurcă i s-a explicat că nu trebuie să aibă orgolii pentru jucătorii mei, iar interesul lor e să plece unde le e cel mai bine. Discuțiile se poartă pe email, eu nu merg niciodată în casă la Pițurcă, însă ofertele pe care le au jucătorii mei se negociază pe email, iar eu analizez totul cu avocatul Dan Idita și asta e”, a declarat Anamaria Reghecampf la Ora Exactă de la Sport.ro, potrivit transilvaniatv.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.