Preşedinte PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, este de părere că sunt drumuri în judeţ care arată jalnic, şi pentru care ar fi importantă măcar asfaltarea. Astfel acesta face invitaţie preşedintelui CJ BN, la o „inspecţie” a drumurilor naţionale 17 C şi 17 D.

„În aceste zile activitatea din cadrul partidului mă obligă să bat toate drumurile judeţului Bistriţa-Năsăud. Am tot citit în presă despre cât de interesată este actuala conducere a Consiliului Judeţean în ceea ce priveşte starea drumurilor pe care le administrează, dar realitatea de pe teren ne spune cu totul şi cu totul altceva. Numai departe, îl invit pe domnul preşedinte Radu Moldovan să mergem împreună pe drumul care leagă Bistriţa-Bârgăului de Colibiţa şi satul Miţa, iar, dacă nu îi place acest drum, atunci putem face o plimbare pe cel dintre Ilva Mică- Poiana Ilvei-Măgura Ilvei şi Lunca Ilvei. Sunt sigur că va fi extrem de motivat pentru a găsi resurse de finanţare pentru a le asfalta măcar, dacă nu sunt bani pentru o reabilitare totală.
Mă gândesc foarte serios să cer despăgubiri Consiliului Judeţean, tuturor preşedinţilor care au condus până acum acest judeţ şi, care nu au fost capabili să atragă finanţări pentru reabilitarea, măcar în parte, a tuturor drumurilor judeţene. Ştiu foarte bine că mare parte de vină revine clasei politice din Bistriţa-Năsăud, parlamentarilor şi, care, nu au avut vreodată o intenţie cât se poate de serioasă de-a pune umărul la repararea celor două principale drumuri naţionale: 17 C şi 17 D.
Falimentul clasei politice se vede cel mai bine în lipsa infrastructurii de drumuri, în neputinţa aceleiaşi clase politice de-a rezolva adevăratele probleme ale României şi ale judeţului Bistriţa-Năsăud. Cât de aproape este acest faliment, vom vedea în luna iunie a anului 2016”, a declarat Ionuţ Simionca, preşedinte PMP Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.