Sursa foto: Facebook

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că prin programul „Reparații” al Direcției de Servicii Publice, pe strada Secundară 5 din localitatea componentă Sigmir, cu o lungime de circa 500 de metri și o lățime de 6-7 metri, zilele trecute a fost executat un strat de macadam, iar apoi a fost aplicat tratament bituminos.
„Pentru a conferi rezistență pe termen lung acestei lucrări, în primăvară va fi turnat aici și un strat de asfalt. De altfel, tot de atunci vom demara un proiect amplu pentru asfaltarea drumurilor de pământ din intravilanul municipiului”, a scris primarul pe o rețea de socializare.

De asemenea, Ioan Turc a amintit că pentru pentru face loc unei construcții noi, se lucrează la demolarea fostului punct termic nr. 3 de pe Aleea Trandafirilor.

„Mai exact, cu o investiție finanțată prin PNRR, municipalitatea va edifica aici o clădire de locuințe pentru tineri. Aceasta va fi eficientă din punct de vedere energetic, având standardul nZEB plus (near zero-energy building), și va ocupa o suprafață de 314 metri pătrați, cu 6 apartamente, pe 3 niveluri (P+E+M), după un proiect tip elaborat de către Ministerul Dezvoltării”, a spus edilul.

Citește și: Palatul Administrativ intră într-un proces de reabilitare

1 COMENTARIU

  1. Solutia anunţată pentru asfaltarea drumurilor de pământ din intravilanul municipiului Bistita înseamnă bani risipiți aiurea. Cu atât mai mult cu cât metoda a fost aplicată si de fostul edil Ovidiu Cretu la celebra găselniţă numită asfaltarea „din bordură-n bordură”, care sa dovedit un esec. Prin anul 2015, s-a făcut asfaltarea din bordură-n bordură pe strada Industriei, fără să se intervină asupra fundației drumului, ci doar asupra covorului asfaltic, turnat pe o infrastructură veche cu denivelări și infiltrații, iar la mai putin de doi ani strada arăta deplorabil. Cu toate astea operatiune a continuat si pe alte străzi, cu rezultate asemănătoare. Dacă pe străzile deteriorate care au fost odată asfaltate aceste interventii, care nu sunt altceva decât un fel de „cârpeală” ,nu au rezistat in timp, cu atât mai mult este de asteptat să nu reziste pe străzile de pământ fără să se intervină asupra fundației drumului.
    Cu atât mai mult, pe străzile de pământ ar trebui să se intervină si la retelele de utilităti inainte de asfaltare. In plus, ar trebui amenajat sistemul de colectare a apelor pluviale, având in vedere că si anul acesta orasul Bistrita a fost serios afectat de ploile abundente.
    La Bistrita sistemul de colectare a apelor de precipitatii este învechit și oricum a devenit nefuncțional astfel că apa de ploaie in exces se scurge pe trotuare, în curți sau în parcări. De aceea, odata cu lucrarile de asfaltare ar trebui refacuta si canalizarea pentru apele pluviale, care in conditiile schimbarilor climatice a devenit o prioritate si pentru orasul Bistrita:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.