Sursa foto: TimpOnline.ro.

În primăvara anului 2023, clădirea Palatului Administrativ va intra într-un proces amplu de reabilitare. În februarie 2022, Instituția Prefectului Bistrița Năsăud a depus un proiect spre finanțare prin PNRR. S-au solicitat 14,7 milioane lei pentru ”Reabilitarea termică și energetică a clădirii Palatului Administrativ”.

Proiectul a fost aprobat, am primit finanțarea. Dar valoarea proiectului crește din cauză că s-au modificat prețurile de când am depus noi proiectul și până acum. Astfel, urmează să calculăm diferența de preț, suma urmând a fi suportată din bugetul instituției.

„Lucrările vor începe undeva în primăvara anului viitor și vor curprinde: izolarea întregii clădiri, curățarea elementelor vechi de patrimoniu
schimbarea învelitorii clădirii, reabilitare exterioară, schimbare geamuri și uși, schimbare pardoseală, schimbare istem încălzire și ventilație, etc” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, subprefectul Ioan Zăgrean.
Până în primăvara anului viitor, reprezentanții Instituției Prefectului vor fi nevoiți să găsească și o variantă pentru angajați. Se ia în considerare comasarea spațiilor sau găsirea unei alte locații pentru desfășuraresa activităților.

”Acum că am primit finanțarea, până vor începe lucrările, avem timp și să calculăm differența, și să găsim soluții pentru perioada în care se reabilitează clădirea” a declarat Ioan Zăgrean.

Citește și: Bazinul didactic de înot din Beclean s-a redeschis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.