Liderul PDL BN, deputatul Ioan Oltean a lansat un atac extrem de dur la adresa Guvenului Ponta, pe marginea evenimentelor care s-au desfăşurat în ultimele zile în ceea ce priveşte schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi a suspendării preşedintelui Traian Băsescu, dar şi schimbarea Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale a României.

În opinia lui Ioan Oltean imaginea României  este "făcută ţăndări", atât la nivel naţional dar şi internaţional.

"În patru zile a fost revocat din funcţie Avocatul Poporului, au fost schimbaţi preşedinţii celor două Camere, a fost suspendat preşedintele României, a fost modificată Legea celor două Camere ale Parlamentului, dar a fost modificată şi Legea referendumului.   Consecinţele acestor măsuri le vedem toţi. În plan internaţional, România riscă să fie izolată, riscă să fie sancţionată. Efortul tuturor guvernelor până la Ponta de a crea României o imagine atractivă, pozitivă, de a aşeza România în rândul statelor democrate ale Uniunii Europene a fost înlăturat în doar câteva zile. Astăzi, România are imaginea făcută ţăndări. Astăzi România este o ţară cu o instabilitate politică de necontestat. Astăzi, România este o ţară cu instabilitate economică, este o ţară neatractivă pentru investitorul străin, dar şi pentru investitorul autohton. Astăzi, România are un şomaj mai mare decât acum două luni. În perioada de vară când şomajul scade, în România creşte. Devalorizarea leului este fără precedent, în două luni indicele de devalorizare a leului în raport cu moneda europeană a ajuns la 3,5, iar peste trei milioane de români care au credite sunt afectaţi. Locurile de muncă sunt mai puţine, standardul de viaţă este mai mic, îngrijorarea poporului faţă de democraţie, iată care sunt consecineţele guvernării Ponta în numai două luni", a declarat, miercuri, Ioan Oltean, într-o conferinţă de presă la Bistriţa.

Potrivit liderului democrat-liberal, nici măcar fostul dictator Nicolae Ceauşescu nu a reuşit o astfel de performanţă negativă într-un timp atât de scurt de la preluarea puterii.

"Este categoric incredibil ceea ce fac (n. r. – USL). Niciun premier din istoria României nu a avut  şi nu a reuşit o asemenea performanţă. Nici măcar Ceauşescu nu a avut o asemenea performanţă. El a diminuat statul de drept în ani şi nu în luni  cum a făcut Guvernul Ponta", a spus Oltean.

El a mai adăugat că Victor Ponta şi guvernul pe care acesta îl conduce ar trebui în aceste condiţii să îşi depună demisiile, fiindcă aceasta este singura soluţie pentru ca statul de drept să revină.

"Am cert-o noi, o cere societatea civilă, o cere opinia publică internaţională ", a conchis Ioan Oltean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.