Dosarul în care sunt inculpați patronii grupului de firme Filadelfia Group a fost restituit procurorilor DIICOT Alba, pentru refacerea urmăririi penale, după ce o serie de probe și ordonanțe au fost anulate de magistrații de la Tribunalul Alba.
După mai bine de 6 ani de anchetă, Ioan Eugen Sighiartău, Gavril Sighiartău, Gelu Petrică Sighiartău, Gavril Sighiartău jr., Tabita Mihaela Ani, Leia Eugenia Coman, toți asociați în grupul de firme Filadelfia, precum și Ionela Cristina Sighiartău au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Alba, care i-au acuzat constituire de grup infracțional organizat și infracțiuni economice. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, în vara lui 2019, și urma să fie verificat în camera preliminară.
Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Juridică s-au constituit părți civile în acest proces. Tabita Tour SRL, Filadelfia SRL și Plus Filadelfia Autoservice, firme care fac parte din grupul Filadelfia, sunt părți responsabile civilmente.
Un du-te – vino între Bistrița și Alba Iulia
Au urmat însă o serie de cereri de recuzare sau de abținere, care au ținut în loc timp de 6 luni, la aproximativ jumătatea lunii ianuarie 2020, instanța ajunge la concluzia că nu este competentă să judece cauza, ci Tribunalul Bistrița-Năsăud, astfel că dosarul ajunge la Bistrița, la finele aceleiași luni. După aproape trei luni de așteptare, cauza intră în camera preliminară unde, teoretic, instanța ar fi trebuit să constate dacă rechizitoriul întocmit de procurori este legal întocmit. Primul termen însă a fost fixat pentru data de 17 martie, când însă cauza a fost suspendată întrucât cu o zi înainte președintele Iohannis a decretat starea de urgență pe teritoriul României. Totuși, a doua zi, pe 18 martie, cauza este repusă pe rol și este fixat termen pentru luna mai. După încă alte două termene, în iunie, Tribunalul Bistrița-Năsăud admite excepția necompetenței instanței de a judeca această cauză, astfel că pentru rezolvarea acestui conflict de competență cele două instanțe apelează la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se decide ca dosarul să fie judecat la Tribunalul Alba.
Decizia instanței în camera preliminară
Ajuns înapoi dosarul la Tribunalul Alba, instanța fixează un nou prim termen pentru judecata pe cameră preliminară spre finele lunii septembrie 2020, iar după 10 ședințe de judecată, în martie anul acesta, este pronunțată prima hotărâre din această etapă, în care sunt admise o serie de cereri ale inculpaților.
Astfel, potrivit soluției pe scurt, au fost eliminate total din dosar interceptările efectuate de DIICOT ale convorbirilor și comunicărilor telefonice și a interceptărilor convorbirilor purtate prin intermediul sistemelor informatice și înregistrări trafic de date. De asemenea, instanța a constatat nulitatea relativă a trei ordonanțe ale procurorilor, din 2015 și 2018, dar și a rapoartelor de constatare efectuate în baza acestora, toate fiind eliminate din dosar. Drept urmare, DIICOT a avut termen ca în 5 zile să remedieze neregularitățile actului de sesizare a instanței și să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Fiindcă au căzut probe importante din dosar, evident că întreg probatoriul trebuie refăcut, iar asta cere timp, astfel că procurorii DIICOT au cerut, în final, restituirea cauzei.
DIICOT ALBA au pus ochii pe bistrițeni încă din 2012
Compania bistriţeană a fost monitorizată de mai mulți ani de procurorii DIICOT Alba, asupra acesteia planând suspiciuni de trafic de minori, dar mai ales de evaziune fiscală, încă din 2012.
În septembrie 2013, procurorii DIICOT Alba au descins la Bistrița și au efectuat o serie de percheziții la sediul firmelor de transport bistriţene Filadelfia și Tabita Toru, dar şi la domiciliile administratorilor acesteia, Gavril Sighiartău şi Ioan Eugen Sighiartău.
Scandalul a izbucnit însă șapte luni mai devreme, în martie 2013, când directorul de vânzări pe zona sud al societăţii Tabita Tour, care face parte din grupul Filadelfia, Romulus Dumitrescu, din Vâlcea, a fost arestat preventiv la propunerea DIICOT Alba Iulia pentru trafic de minori. În acelaşi dosar a mai fost arestat preventiv Mihai Claudiu Uveges din Braşov, şofer la aceeaşi firmă. Un alt inculpat, şofer şi el, a fost cercetat în libertate după ce a fost de acord să coopereze cu anchetatorii. O a treia persoană arestată a fost o femeie din Galaţi, Luminiţa Magheru, în timp ce mama acesteia – Viorica Vieru, în vârstă de 71 de ani la acea vreme, a fost cercetată în libertate. Romulus Dumitrescu, Mihai Claudiu Uveges, Luminiţa Magheru şi Viorica Vieru au fost acuzaţi și anchetați pentru că ar fi racolat minore şi le-ar fi transportat în Spania, în scopul practicării prostituţiei.
În 2014, Romulus Dumitrescu, Mihai Claudiu Uveges, Victoria Vieru și Luminița Magheru au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Alba, pentru trafic de minori. Doi ani mai târziu, Romulus Dumitrescu și Mihai Claudiu Uveges au fost achitați, în timp ce Luminița Magheru a fost condamnată definitiv la 10 ani de închisoare, iar Viorica Vieru a primit 3 ani de închisoare cu suspendare.
Revenind la compania bistrițeană, după descinderile din 2013 de la sediile din Bistrița și Șintereag, procurorii DIICOT Alba au solicitat judecătorilor de la Tribunalul Alba arestarea preventivă a lui Ioan Eugen Sighiartău, Gavril Sighiartău, solicitare care a fost respinsă.
Aceiași procurori au încercat să îl trimită după gratii pe Ioan Eugen Sighiartău și în 2016, însă cererea de arestare preventivă a fost respinsă din nou de magistrații Tribunalului Alba.
Odată cu trimiterea în judecată, inculpații au acuzat grave nereguli în dosar
În 2019, după trimiterea în judecată, reprezentanții Filadelfia Group au acuzat grave nereguli în administrarea probelor în dosarul prin care administratorii uneia dintre companiile din grup, Tabita Tour, au fost trimiși în judecată pentru presupuse infracțiuni economice, conform unui comunicat remis mass media de către reprezentanții companiei bistrițene, la acea vreme.
Potrivit sursei citate, Filadelfia Group a cerut procurorilor DIICOT Alba, în mod repetat, să încuviințeze efectuarea unei expertize financiar-contabile, care ar fi putut demonstra nevinovăția celor acuzați, însă acest drept a fost refuzat de două ori de organele de urmărire penale.
„Vom întreprinde toate măsurile pentru a ne apăra cauza, protejând în același timp activitățile din Filadelfia Group și imaginea grupului împotriva celor rău intenționați. Vom comunica în continuare deschis și transparent cu autoritățile și presa, fiind convinși că doar o judecată dreaptă ne este favorabilă!”, a declarat atunci Ioan Eugen Sighiartău, managerul general al Filadelfia Group.
Reprezentanții companiei bistrițene au mai precizat că dosarul va fi contestat în camera preliminară, unde vor demonstra viciile de procedură comise pe tot parcursul acestui dosar.
„În ciuda faptului că, din 2012 încoace, instanțele de judecată au respins foarte multe dintre actele de procedură întocmite de procurori, deși judecătorii au constatat că nu există nici măcar probe suficiente pentru o arestare preventivă, deși diverse sesizări primite de procurori au fost infirmate chiar de cercetările acestora, DIICOT Alba a luat în mod inexplicabil decizia de a continua urmărirea penală”, a mai subliniat conducerea firmei bistrițene.
Totodată s-a mai precizat că în acest dosar este implicată divizia de coletărie din cadrul Tabita Tour.
„Activitatea în toate celelalte companii din grup funcționează normal și nu va fi afectată, indiferent de rezultatele procesului. De asemenea, singurele persoane implicate de procurori în acest dosar sunt cele care au avut rolul de administrator și implicare în activitatea de coletărie. Au fost clasați din dosar directorul economic din acea perioadă, doamna Monica Baran, și directorul IT, domnul Măgerușan Daniel”, se mai arăta în comunicatul Filadelfia Group.
În același document, reprezentanții firmei au făcut precizări și cu privire la parcursul dosarului, evident atât cât s-a putut la acel moment.
„Redăm mai jos istoricul acestui dosar:
2012
DIICOT Alba deschide dosarul. În prima fază s-a vorbit de o sesizare din oficiu, înainte să se recunoască faptul că au avut sesizări, potrivit cărora un director regional și un șofer al firmei Tabita Tour ar fi facilitat transportul ilegal de minori în Spania, cu autocarele companiei. După arestarea acestor persoane, prinse în flagrant, s-au continuat cercetările pentru a stabili dacă conducerea companiei este implicată sau a fost vorba de un caz izolat. În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că nimeni din conducerea companiei nu a fost implicat.
Ulterior, DIICOT Alba afirmă că ar fi primit și sesizarea conform căreia compania ar fi implicată în transport ilegal de țigări. Și această pistă s-a dovedit a fi falsă.
În colaborare cu persoanele reținute pentru trafic de minori, DIICOT Alba a continuat cercetările cu privire la activitatea economică a companiei. După 1 an de zile, s-a emis un mandat de percheziție și de arestare a administratorilor.
2013
În mai 2013 are loc percheziția la sediul companiei și propunerea pentru arestare preventivă pentru Ioan Sighiartău și Gavril Sighiartău, în calitate de administratori. Judecătorii au respins această cerere de arestare preventivă; DIICOT Alba a făcut recurs, care a fost din nou respins, prin urmare ancheta a continuat fără reținerea administratorilor.
Ioan Sighiartău și Gavril Sighiartău au fost acuzați de neînregistrarea în totalitate a veniturilor din activitatea de coletărie pe relația Spania-România. Toate veniturile înregistrate în compania Transpierre Sl, înregistrată în Spania și care aparține grupului Filadelfia, nu au fost recunoscute de către DIICOT Alba, care a acuzat administratorii că aceste venituri ar fi trebuit să fie înregistrate în România.
2014
Tabita Tour și Filadelfia SRL sunt verificate de către ANAF, control de fond. Perioada analizată/controlată a fost exact perioada cu privire la care DIICOT Alba avea suspiciuni.
2015
În urma cercetărilor, ANAF finalizează raportul de inspecție fiscală pentru Tabita Tour și Filadelfia SRL. Se constată un impozit pe profit suplimentar. Ambele firme plătesc cu bună credință sumele respective, care nu aveau legătură cu suspiciunile anterioare, și se ridică măsurile asiguratorii pe bunuri.
2017
Administratorii sunt chemați din nou de DIICOT Alba și se pune în vedere faptul că divizia Antifraudă a făcut un referat economico-fiscal, prin care nu țin cont de actul ANAF. Se repun măsuri asiguratorii pe bunuri, până la recuperarea așa-zisului prejudiciului estimat de procurori.
Administratorii cer efectuarea unei expertize financiar-contabile. Acest drept este respins de două ori.
2019
DIICOT Alba decide să trimită în judecată administratorii companiei pentru infracțiuni economice, fără să mai accepte alte verificări”, au precizat reprezentanții firmei bistrițene.
Acuzațiile aduse de procurori
Procurorii DIICOT i-au acuzat pe cei șapte reprezentanți ai firmei de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Astfel, Gavril Sighiartău sr. a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, și spălare de bani în formă continuată (296 acte materiale.
Ioan Eugen Sighiartău a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, și spălare de bani în formă continuată (156 de acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sighiartău Gelu Petrică: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Gavril Sighiartău jr.: constituirea unui grup infracţional organizat (în forma aderării la grup), complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată (24 acte materiale).
Ani Tabita Mihaela: constituirea unui grup infracţional organizat (în forma aderării la grup), complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată (22 acte materiale).
Coman Leia Eugenia: constituirea unui grup infracţional organizat (în forma aderării la grup), spălare de bani în formă continuată (34 acte materiale).
Sighiartău Ionela Cristina: constituirea unui grup infracţional organizat (în forma aderării la grup) și complicitate la evaziune fiscală.