A fost ofiter în armata austro-ungara, dar a refuzat sa lupte într-un razboi care nu era a lui. La scurt timp dupa începerea Primei Mari conflagratii a secolului XX, aflat pe frontul din Galitia, a dezertat ajungând apoi în România. Florian Bogdan – un ardelean cu o biografie atipica – fost inginer în viata civila, dupa dezertare sa din armata imperiala a fost cooptat ca ofiter de informatii si contraspionaj în Armata regala româna. Cu documente false si echipat cu uniforma armatei austro-ungare, Bogdan a reusit ca pe timpul retragerii armatei române din Transilvania sa se înfiltreze în dispozitivul inamic în zona Sighisoara si Sibiu si sa afle valoarea, componenta si dotarea tehnica a unitatilor militare care se aflau la contact (în lupta directa) cu armata româna, dar si a celor de sprijin si de întarire. La terminarea razboiului Bogdan a fost desemnat parlamentar în primul Parlament al României reîntregite. În timpul razboiului, actiunile sale pe linie de informatii si contraspionaj s-au dovedit deosebit de utile pentru pregatirea actiunii din data 14 august 1916, moment în care Marele Cartier General al Armatei române – conform Conventiei politico-militare încheiate cu puterile Antantei – a pus în aplicare Planul de operatii “Ipoteza Z”.
Momentul ales – 14 august 1916 – era nefavorabil atât României, cât si Antantei mai ales datorita situatiei precare a acesteia din urma pe fronturile europene. Totusi, conform întelegerilor convenite anterior, în noaptea de 14/15 august 1916, importante efective ale armatei române au trecut Carpatii în Transilvania, unde au eliberat mai multe orase, printre care Brasov si Toplita. Fara a fi fost pregatita în mod deosebit, operatiunea din zona Borsec – condusa de Florian Bogdan – a fost una exemplara, deoarece s-a desfasurat fara nicun fel de incidente. Ea ar putea figura în orice manual de specialitate pentru cei ce se pregatesc pentru misiuni speciale în adâncimea dispozitivului inamic.
Din armata austro-ungara peste Carpati, în România
Nascut la 19 martie 1876, la Faragau, lânga Reghin, Florian Bogdan a absolvit în 1899, cu rezultate de exceptie, Politehnica Regala din Budapesta fiind declarat “diplomat în matematica, geodezie, constructii de case, poduri, sosele, cai ferate, arhitectura si topografie”. Timp de aproape doi ani, pâna în 1901, a lucrat în Ungaria la amenajarea lacului Balaton. Din anul 1901 si pâna în 1902 a urmat Scoala militara de pioneri din Praga la absolvirea acesteia fiindu-i acordat gradul de ofiter în armata austro-ungara. În anul 1902, Florian Bogdan a deschis un birou tehnic privat la Reghin – acesta va functiona timp de 12 ani – pentru amenajari funciare, îndiguiri si irigari de terenuri, ridicari topografice pentru birourile cadastrale si notariale, planuri de mosii, harti de parchetare a padurilor pentru societatile de exploatare forestiera. Fiind un om deosebit de active. În deplasarile sale prin Transilvania – pe jos, calare sau cu trenul – Florian Bogdan a cunoscut si a lucrat cu foarte multi oameni, tarani români si maghiari, în special padurari, paznici de vânatoare, taietori de lemne, muncitori la fabricile de cherestea. Aceste relatii se vor dovedi deosebit de utile dupa ce va intra în serviciul de informatii al armatei române, putând astfel sa dezvolte o vasta retea informativa pe teritoriul Transilvaniei. În perioada premergatoare razboiului, împreuna cu alti intelectuali, a organizat la Reghin, banca “Cerbul”, dupa model maghiar, destinata sa vina în ajutorul taranilor si a micilor întreprinzatori români, categorii paupere în Transilvania datorita politicii de discriminare practicate de autoritatile maghiare. Inteligenta nativa si spirit deschis, Florian Bogdan cunostea foarte bine mai multe limbi straine: maghiara, germana, latina, franceza, ceha si rusa. În iulie 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungara si încadrat ca sublocotenent în Regimentul 22 honvezi din Târgu-Mures, iar la scurt timp a plecat pe frontul din Galitia. Luptator într-un razboi care nu era al lui si ranit înca din primele zile, Bogdan nu a ezitat prea mult si s-a hotarât sa dezerteze si sa treaca Carpatii în Regatul României. Bun cunoscator al muntilor si al psihologiei oamenilor de la munte, Florian Bogdan a trecut Carpatii fara peripetii. La scurt timp, a reusit sa-si aduca de la Reghin în Regatul României, sotia si pe cei doi copii, Romul si Delia.
De la planseta în serviciul de informatii si contraspionaj
În Bucuresti, Florian Bogdan a devenit o persoana foarte activa în cadrul “Ligii Culturale a Românilor Ardeleni” ce functiona aici si milita pentru eliberarea Transilvaniei si alipirea ei la Regatul României. În Transilvania, dar mai ales dupa ce a trecut Carpatii, a cunoscut personalitati importante ale timpului sau, printre care Vasile Lucaciu, Liviu Rebreanu, Simion Mândrescu, Octavian Goga, Octavian Taslauanu, Ion I.C. Bratianu, regele Ferdinand I, Onisifor Ghibu, Nicolae Iorga si multi altii bucurându-se de aprecierea lor sincera. A fost încadrat ca inginer civil în Servicul cadastral al armatei române fiind subordonat unor militari de cariera. Cu aceasta ocazie, l-a cunoscut si a legat o sincera prietenie cu maiorul Eliade, tatal filosofului de mai târziu, Mircea Eliade. Ca fapt divers, înainte de a fi angajat în armata româna, Bogdan a realizat primul plan cadastral al orasului Bucuresti. Intrat în serviciul armatei Bogdan a fost remarcat rapid pentru inteligenta sa nativa, cunostintele pe care avea în diverse domenii, dar mai ales pentru faptul ca vorbea fluent mai multe limbi straine si cunostea foarte bine din punct de vedere geografic spatiul transilvanean si avea multe cunostinte în regiune. Dupa mai putin de trei luni, Bogdan a fost mutat – tot ca civil – în cadrul Biroului Informatiilor unde se ocupa de realizarea sintezelor informative pe baza informatiilor culese din presa straina. Dupa alte câteva luni, Florian Bogdan a fost reactivat ca militar si încadrat în servicul de informatii si contrainformatii cu gradul de locotenent.
Comandant al Detasamentului “Borsec”
Prima si cea mai importanta misiune a sa a fost cea din zilele premergatoare începerii operatiunilor armatei române pe frontul din Transilvania. Detasamentul precursor încadrat cu 10 oameni si condus de lt.Florian Bogdan – a actionat initial ca o subunitate de infanterie – cercetare în adâncimea dispozitivului inamic – în zona Borsec, Toplita, Gheorgheni, Bilbor. În aceasta calitate a reusit sa creeze bresa necesara în dispozitivul austro-ungar anihilând dispozitivul de paza de pe frontiera cu România, fapt ce a facilitat patrunderea rapida si prin surprindere pe acea directie a unitatilor regulate ale armatei române. Dupa primele succese ale armatei române, Detasamentul “Borsec” si-a stabilit punctul de comanda la Toplita, în castelul baronului Urmanczy. Prin oamenii sai, Bogdan a luat legatura cu retelele informative create de serviciile speciale române în Transilvania înca din timp de pace. Una dintre cele mai eficiente retele de informatii aflata în adâncimea dispozitivului armatei austo-ungare – retea care opera în zona Clujului si pe care Bogdan a reusit sa o contacteze imediat dupa intrarea României în razboi – a fost cea condusa de avocatul Amos Frâncu. În acelasi timp, Bogdan a desfasurat si actiuni de contraspionaj participând în mod direct la interogarea suspectilor de spionaj arestati de armata româna. Într-o astfel de ocazie a fost recunoscut de un ofiter austriac, fost camarad de arme care, vadit surprins sa-l vada în uniforma armatei române, i-a comunicat ca pe frontul din Galitia fusese dat disparut în misiune si nu dezertor. Bogdan a trait intens si amar momentul în care, într-un timp foarte scurt, a trebuit ca împreuna cu Detasamentul “Borsec” si întreaga armata româna participanta la operatiunile din Transilvania sa se retraga peste Carpati. Detasamentul sau a fost desfiintat, iar cei 10 membrii ai acestuia au trebuit sa se reîntoarca la unitatile de care apartineau si de la care fusesera detasati pe o perioada limitata de timp. Florian Bogdan a mai îndeplinit alte doua misiuni de informatii, dar în mod individual. Cu documente false si echipat cu uniforma armatei austro-ungare, Bogdan a reusit ca pe timpul retragerii armatei române din Transilvania sa se înfiltreze în dispozitivul inamic în zona Sighisoara si Sibiu si sa afle valoarea, componenta si dotarea tehnica a unitatilor militare care se aflau la contact (în lupta directa) cu armata româna, dar si a celor de sprijin si de întarire.
Aparator fara succes al lt.Ciulei
Dupa retragerea armatei române, a guvernului, Parlamentului si a familiei regale în Moldova, Florian Bogdan – avansat între timp capitan – împreuna cu familia sa a parasit Bucurestiul stabilindu-se la Iasi. A participat, apoi, la operatiunile militare din Moldova, dar tot ca ofiter de informatii. |ntr-unul din cele patru caiete de memorii ale sale sunt consemnate si impresiile referitoare la cazul lt.Ciulei, un ofiter român condamnat la moarte ca suspect de tradare si dezertare la inamic (germani). Un caz destul complicat, dar al carui mister a putut fi înteles abia dupa ce doi ofiteri români, lt.Ciulei si lt.col.Crainiceanu, au fost condamnati la moarte si executati. Ciulei a murit nevinovat, Crainiceanu în schimb si-a recunoscut vinovatia. În februarie 1917, cpt.Florian Bogdan a fost desemnat initial ca anchetator al cazului lt. Ciulei si ulterior ca aparator al acestuia. Din pacate, în ciuda eforturilor depuse – si acest lucru îl va apasa toata viata – n-a reusit sa-l salveze, iar pe 10 februarie locotenetul a fost împuscat. A doua zi, pe 11 februarie 1917, colonelul Sturdza a dezertat la germani si s-a dovedit ca era în legatura cu lt.col.Crainiceanu care, în ancheta a recunoscut ca intentiona sa dezerteze si el la germani, iar lt.Ciulei nu avea nicio legatura cu cazul de tradare al colonelului Sturdza murind nevinovat. Ca fapt divers, colonelul (tradator) Sturdza, comandant de unitate pe frontul din Moldova si fost profesor la Academia Militara era admirat de foarte multi ofiteri tineri pentru nivelul sau de pregatire deosebit. Din pacate, asa cum s-a vazut, la capitolul constiinta patriotica colonelul Sturdza era sub orice critica. Printre tinerii ofiteri admiratori ai acestuia era si ofiterul de stat major, (maior pe atunci), viitor maresal si conducator al României, Ion Antonescu.
Luptatori pe frontul invizibil
Situatia de tensiune diplomatica existenta între Regatul României si Austro-Ungaria înca de dinaintea izbucnirii Primului Razboi Mondial a determinat factorii politici responsabili din România sa creeze retele informative eficiente pe acest teritoriu românesc înca din timp de pace. Faptul în sine era mult usurat si de specificului zonei, locuita preponderent de etnici români, fiecare dintre ei putând fi – în opinia serviciilor de informatii române – un prezumtiv colaborator. Dupa retragerea armatei române din Transilvania (toamna anului 1916), retelele de informatii constituite aici au continuat sa furnizeze informatii, dar ele si-au reluat activitatea cu o si mai mare intensitate în anul 1918, în conditiile reintrarii României în razboi de partea Antantei, Serviciul de informatii si propaganda politica al Marelui Cartier General român condus de topliteanul Octavian Taslauanu activase întreaga sa retea din Ardeal si actiona acum împotriva grupurilor paramilitare bolsevice maghiare, asigurând operatiunea tactica de curatire a terenului în fata trupelor de linie române, activitatea informativa si eliminarea fizica a unor inamici. Aceasta vasta actiune a fost coordonata de Octavian Taslauanu, secondat de lt. Ion Agârbiceanu si slt. aviator Aurel Esca. Tot în Transilvania mai actiona “Sectia Militara Secreta” a armatei române, serviciu special compus din 31 de membri interni si 41 de colaboratori organizati în retele operative cu un rol deosebit în pregatirea Marii Uniri: spionaj si culegerea de informatii politice (sef – medicul Carol I. Sotel, evreu), procurarea de informatii cu caracter militar (sef – col. Emilian Savu), propaganda în favoarea Unirii (sef – inginerul de origine maghiara Gh. Chelemen), înfiltrarea si actiunea în miscarea muncitoreasca din Transilvania (sef – preotul militar Iuliu Florian). Prin capacitatea lor personala, inteligenta, spirit de sacrificiu si patriotism, toti acesti luptatori pe frontul invizibil – inclusiv cpt. Florian Bogdan – au contribuit la realizarea României Mari. Au pus apoi primele “caramizi” la ceea ce avea sa însemne democratia româna interbelica. Dupa razboi, Bogdan a revenit în viata civila si a fost desemnat sa faca parte din primul Parlament al României reîntregite, dar a preferat sa se retraga din politica si sa faca ceea ce stia cel mai bine: ingineria la biroul tehnic din Reghin. Bogdan a asistat neputincios si la raptul teritorial din 1940, dar si la intrarea sovieticilor în România si înscrierea acestei tari pe orbita Moscovei. Florian Bogdan – care a închis ochii pe data de 9 noiembrie 1965 la o venerabila vârsta – a facut parte dintr-o generatie care s-a identificat total si neconditionat cu destinul nefericit al unei tari si al unei generatii de luptatori.
Nicolae BALINT
