La data de 10 februarie, Camelia Tabără, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, părintele Adrian Cherhaț, inspectorul de religie al județului, părintele Tudor Mudure, inspector eparhial de tineret, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov și protopopul de Bistrița, părintele Alexandru Vidican, au discutat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei despre importanța orei de religie și a colaborării pe care sunt chemați să o aibă cu școlile de pe raza parohiilor în care slujesc.

În discursul Înaltpreasfinției Sale, Mitropolitul Clujului le-a adus la cunoștința preoților importanța implicării lor, în calitate de păstori, în actul de învățământ, cu atât mai mult cu cât la nivelul Sfântului Sinod s-a hotărât încheierea de protocoale de colaborare între parohii și școlile de pe raza acestora, potrivit Radio Renașterea.
În cadrul ședinței s-a hotărât continuarea proiectului clasei pregătitoare „Sfântul Stelian”, care va avea aceeași ofertă educațională, ca până acum.
Totodată s-a discutat și posibilitatea deschiderii la Bistrița a unei școli confesionale, iar în vederea realizării acestui proiect, Părintele Mitropolit a vizitat o posibilă locație a viitoarei unități de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.