Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a avut o întâlnire cu reprezentanții Inspectoratuli Școlar Județean Bistrița-Năsăud și cu reprezentanții companiei SC Transmixt SA, tema principală a discuțiilor fiind modul în care se va efectua transportul elevilor atunci când unitățile de învățământ vor fi redeschise.

Într-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud precizează că, având în vedere experiența primului semestru și unele dificultăți observate sau semnalate pe marginea gestionării acestui serviciu, o primă problemă abordată a fost cea a evitării aglomerațiilor în momentul în care se vor relua cursurile în școli. În acest context, autoritățile au convenit ca elevii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze personal la ghișeele operatorului de transport pentru obținerea sau vizarea periodică a documentelor pentru transport gratuit. Mai exact, școlile vor întocmi de acum situații centralizatoare, care se vor actualiza permanent, pe baza cărora vor fi eliberate documentele de transport necesare.

De asemenea, s-a stabilit că Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va transmite Ministerului Educației și Cercetării o serie de propuneri la Legea Nr. 226/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

”Pentru această lege urmează să fie formulate normele de aplicare ce ar putea clarifica unele neconcordanțe legislative actuale privind transportul elevilor. Propunerile vor fi sintetizate într-un memoriu pe baza argumentelor și exemplelor practice formulate de ISJ Bistrița-Năsăud și principalii operatori de transport”, mai completează Instituția Prefectului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.