Pompierii militari bistrițeni au intervenit cu patru autospeciale de intervenție, trei de stingere și una de lucru la înălțime, alături de un echipaj SAJ BN la un incendiu izbucnit luni seara la o anexă, inclusiv adăpost de animale, în localitatea Lunca din comuna Șieuț. 

Proprietarul a evacuat animalele din adăpost, însă exista riscul de extindere la casa de locuit. 

Incendiul s-a manifestat violent, cu flacăra deschisă, generalizat pe o suprafață de circa 250 mp, constând în  anexe ( lemnărie, adăpost de animale, magazie) și o bucătărie de vară lipită de casă de locuit. 

„Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii militari și voluntari au reușit protejarea casei de locuit și vecinătățile. 

Imagine

Pompierii militari și voluntari  au acționat pentru evacuarea unor bunuri din zonele de manifestare a incendiului, animalele fiind evacuate înainte de sosirea echipajelor de interventie la locul solicitării. 

Intervenția a fost sprijinită de SVSU Șieuț, Șieu și Monor”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud. 

Potrivit sursei citate, intervenția este încă în desfășurare, se lucrează pentru eliminarea focarelor ascunse și îndepartarea elementelor de construcție care prezintă riscul prăbușirii.

Imagine
Imagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.