„BEJ Bistrița-Năsăud repară onoarea celor trei candidați de la UAT Mărișelu: Dura Florica, USR PLUS, Benzar Ionela-Iuliana, PMP și Bogdan-Emil Nețan, PNL. Alba neagra cu procesele verbale ale BECC nr. 30 Mărișelu a luat sfârșit! Tribunalului BN i se cere retragerea celor două autoare a încălcărilor de LEGE; Aurica Almășan, președinte și Domnița Zăvoian, locțiitor”, a transmis jurnalista Florica Dura printr-un comunicat de presă.

Președintele Biroul Electoral Local Mărișelu, dar și locțiitorul acestuia au fost înlocuiți, în urma deciziei Biroului Electoral Județean, după ce au distrus ilegal primele procese verbale ale tragerii la sorți pentru pozițiile candidaților pe buletinele de vot. (VEZI AICI)

„Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud a întronat LEGEA la secția 30 Mărișelu, acolo unde, exact în urmă cu 5 zile, începea seria falsurilor, sesizate de reprezentanții celor trei partide: USR PLUS, PMP și PNL. În fapt, BEJ a pus lucrurile în ordine, după cea de-a doua contestație depusă de cei trei contestatari, conform procedurii, admițând cererea acestora și, potrivit Hot. nr 167 din 30 august, dispune ca toate procesele verbale, emise de BECC nr. 30 Mărișelu, începând cu pv nr. 5 din 25 august, pv distrus ilegal și continuând cu restul actelor subsecvente, toate emise în fals, să fie anulate și, ținându-se cont de interpretarea AEP să se reia, de îndată, tragerea la sorți. De asemenea, BEJ BN dispune ca, atât președintele circumscripției 30 Mărișelu, Aurica Almășan cât și locțiitorul acesteia, Domnița Zăvoian, să fie înlocuite din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție.

Detalii privind motivarea hotârârii BEJ, dar și aspectele solicitate de cei trei contestatari, pot fi observate în paginile de ilustrație remise de noi presei”, a transmis Florica Dura, candidat USR PLUS la alegerile din 27 septembrie 2020, la UAT Mărișelu, pentru funcția de Primar și pentru Consiliul Local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.