Elena din Troia, varianta est-europeana

Occidentul boicoteaza Ucraina de dragul Iuliei Timosenko

Lidera opozitiei ucrainene, Iulia Timosenko, acuza rele tratamente in inchisoare si afirma ca are dovezi potrivit carora bataile au fost ordonate de presedintele Ianukovici. Aceasta a intrat, in semn de protest, in greva foamei, iar familia sa a lansat un apel catre liderii europeni pentru a presa Ucraina sa-i asigure acesteia ingrijirea necesara. Liderii europeni si americani, precum si reprezentantii Comisiei Europene au anuntat ca, datorita felului in care Timosenko este tratata in inchisoare vor boicota summit-ul de la Ialta si meciurile Euro 2012.

Acuzatiile Iuliei Timosenko legate de rele tratamente in inchisoare, la adresa actualului presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, au aprins spiritele in intreaga lume, fiind lansate apeluri oficiale in ajutorul sau de ambele parti ale Oceanului Atlantic, unii din liderii europeni fiind chiar decisi sa boicoteze evenimentele din aceasta tara din perioada urmatoare.
Astfel, sefii de stat din Germania, Cehia, Slovenia, Austria si Italia au anuntat ca nu vor veni la summitul presedintilor din Europa Centrala, in 11-12 mai, iar liderul eston ar putea declina si el invitatia, a spus un purtator de cuvant al MAE ucrainean. Explicatiile oficiale ale autoritatilor de la Kiev au fost vagi, cum ar fi ca „presedintii in cauza nu au acceptat invitatiile din diverse motive”.

Americanii sunt ingrijorati

Insa declaratiile oficiale arata ca motivul este unul limpede pentru intreaga Europa: liderii europeni si-au exprimat rezervele fata de incarcerarea Iuliei Timosenko si tratamentul la care este supusa. Presedintele german, Joachim Gauck, a refuzat invitatia oficiala in Ucraina, pentru ca nu i se permite lui Timosenko sa mearga in Germania pentru a primi ingrijiri medicale, iar presedintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, a anuntat ca nu va participa la niciun eveniment in Ucraina, unde, in iunie, va incepe Campionatul European de fotbal, din cauza situatiei politice din aceasta tara. Si presedintii din Austria, Heinz Fischer, si Slovenia, Danilo Türk, au anulat deplasarile la Ialta.
De asemenea, Statele Unite cer Ucrainei sa o elibereze pe Iulia Timosenko, aflata in greva foamei. „Statele Unite sunt foarte preocupate de situatia Iuliei Timosenko si a altor fosti oficiali guvernamentali aflati in detentie”, a declarat Hillary Clinton, secretarul de Stat american. „Fotografiile cu doamna Timosenko ridica semne de intrebare privind conditiile de detentie. Facem presiuni asupra autoritatilor ucrainene sa garanteze ca doamna Timosenko primeste asistenta medicala imediat intr-un centru adecvat si dorim ca ambasadorul american sa o poata vizita”, a subliniat Clinton. „Cerem eliberarea sa si a altor fosti oficiali guvernamentali”, a insistat secretarul de Stat american.
Comisarul european pentru justitie, Vivianne Reding, va boicota Campionatul European de fotbal, din motive politice, iar presa germana scrie ca nici Angela Merkel nu va merge la Kiev. Cancelarul german ar intentiona sa boicoteze meciurile de fotbal din cadrul Euro-2012 din Ucraina pentru a protesta fata de modul in care este tratata fostul premier Iulia Timosenko, aflata in inchisoare, relateaza Deutsche Welle, in pagina electronica.

Boicot pentru Timosenko

Site-ul cotidianul Der Spiegel sustine ca daca fostul premier ucrainean nu este eliberat din inchisoare pana la inceputul Cupei Europene de fotbal, cancelarul Angela Merkel intentioneaza sa le ceara ministrilor din Cabinetul sau sa nu participe la meciurile jucate in aceasta tara. O exceptie o va constitui totusi ministrul de Interne Hans-Peter Friedrich, al carui portofoliu include si sporturile. Friedrich a declarat saptamana trecuta ca intentioneaza sa participe la meciul Germaniei cu Olanda care se va juca la Harkiv, unde Timosenko ispaseste o pedeapsa de sapte ani de inchisoare pentru abuz de putere. El a precizat insa ca va participa la meci doar daca i se va permite sa o viziteze pe Timosenko.
Si presedintele Cehiei, Vaclav Klaus, a anulat o vizita in Ucraina din cauza situatiei Iuliei Timosenko, anunta purtatorul de cuvant al Presedintiei, Radim Ochvat. „Sunt mai multe cauze, dar aceasta este principala”, a declarat oficialul ceh. Vaclav Klaus trebuia sa participe pe 11 – 12 mai la o reuniune a presedintilor din Europa Centrala, programata la Ialta.
Incarcerata din august 2011 si aflata in greva foamei de la 20 aprilie, opozanta ucraineana, care sufera de probleme la coloana vertebrala, afirma ca a fost supusa unor violente la inchisoare. Saptamana trecuta, in Ucraina au fost publicate fotografii care surprind hematoame la nivelul bratelor si abdomenului acesteia.
Lidera opozitiei ucrainene, Iulia Timosenko, aflata in greva foamei, il acuza pe presedintele Viktor Ianukovici ca a autorizat violentele la care a fost supusa in detentie. „Iulia Timosenko a obtinut informatii conform carora ordinul de folosire a fortei impotriva ei a fost dat de procurorul-general Viktor Pcionka, care, la randul sau, a primit ordine din partea presedintelui Viktor Ianukovici”, a declarat avocatul ei, Serghei Vlasenko.

Greva foamei din 20 aprilie

Evghenia si Aleksandr, fiica si sotul Iuliei Timosenko, au declarat, intr-o conferinta de presa la Praga, ca aceasta este pe moarte, dupa atatea zile de greva a foamei. „Alte cateva zile de foame si ar putea muri”, au declarat ei. Aleksandr Timosenko traieste, din iarna, in Cehia, unde a primit azil politic. „Destinul mamei mele si cel al tarii mele sunt unul si acelasi. Daca ea moare, moare si democratia”, a adaugat Evghenia Timosenko. Iulia Timosenko, ce sufera de hernie de disc, este intr-o stare „foarte fragila”, a precizat fiica acesteia, in varsta de 32 de ani. Potrivit acesteia din urma, opozanta nu este in favoarea unei boicotari a Cupei Europene de fotbal Euro-2012, care are loc in Ucraina si Polonia. In schimb, ea „vrea ca oamenii politici germani si europeni sa nu se afiseze cu presedintele Ianukovici, fie la stadion, fie in alta parte”.
Iulia Timosenko, in varsta de 51 de ani, a fost condamnata in octombrie 2011 la sapte ani de inchisoare, pentru abuz de putere. Aceasta a semnat in 2009, pe cand era premier, acorduri in domeniul gazelor cu Rusia, considerate dezavantajoase. De asemenea, Timosenko, unul dintre liderii „revolutiei portocalii” din 2004, a fost judecata pentru deturnare de fonduri publice si frauda fiscala, fapte care ar data din 1997-1998.
In presa ucraineana a circulat o inregistrare video care se presupune ca o surprinde pe Iulia Timosenko deplasandu-se sprintena in celula sa, in pofida acuzatiilor ca i-au fost aplicate rele tratamente, si imbratisandu-se romantic cu avocatul ei, relateaza Financial Times in editia online. Clipul, cu o rezolutie slaba, a fost difuzat pe postul national de televiziune la doar cateva ore dupa ce fostul premier a anuntat ca face greva foamei pentru ca a fost batuta de gardieni de la inchisoare. Avocatul si membri din tabara acesteia au declarat imediat ca videoclipul este fals si are scopul sa-i pateze reputatia, scrie Financial Times. Clipul de trei minute, datat la 15 decembrie 2011, surprinde o persoana care seamana cu Timosenko mergand fara sa fie ajutata pe tocuri inalte si apoi sarind in pat, in momentul in care o persoana neidentificata intra in celula. Aceasta persoana este vazuta, ulterior, sarutand un barbat care seamana cu avocatul lui Timosenko, Serghei Vlasenko.

Dovezi incontestabile

Insa dovezile care sustin acuzatiile lui Timosenko par sa fie mai convingatoare. Comisarul ucrainean pentru drepturile omului a confirmat ca Iulia Timosenko a fost batuta, la colonia penitenciara Kacianovskaia din Harkov, a anuntat un lider al opozitiei. „Comisarul pentru Drepturile Omului Nina Karpaceva a anuntat public ca reprezentantul sau a vizitat-o martea trecuta pe condamnata, fara sa anunte. S-a confirmat ca fostul premier avea urme de lovituri pe corp”, a declarat miercuri Arseni Iateniuk, liderul Partidului Frontul Schimbarii (de opozitie), relateaza Itar-Tass in pagina online.
Karpaceva a solicitat procurorului general al Ucrainei sa declanseze cercetari penale si sa ii concedieze pe cei care au utilizat forta fizica impotriva lui Timosenko, in timp ce au transferat-o de la inchisoare la spital. De asemenea, ea a insistat ca directorul serviciului penitenciar sa dispuna ca fostului premier sa i se furnizeze de urgenta asistenta medicala, in concordanta cu decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Intr-o scrisoare pe care i-a inmanat-o avocatului sau, Timosenko a afirmat ca a fost luata cu forta la spital, de catre gardieni din inchisoare. Acestia au tras-o afara din pat, iar atunci cand a incercat sa se apere ea a fost lovita in stomac si a lesinat, potrivit Itar-Tass. Serviciul penitenciar ucrainean a negat aceste acuzatii.
Cazul Timosenko a fost criticat in mod deschis de Uniunea Europeana si Statele Unite care vad in acesta motive politice. Ucraina ar putea modifica legislatia pentru depasirea divergentelor cu Uniunea Europeana referitoare la cazul Iuliei Timosenko, afirma vicepremierul ucrainean Valeri Horocikovski. „Pentru depasirea actualelor probleme, este necesara schimbarea legislatiei”, a explicat oficialul ucrainean in cursul unei vizite efectuate la Bruxelles.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.