Două femei din Bistrița-Năsăud au fost duse forțat în carantină, din cauză că nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu. În plus au fost amendate cu câte 5.000 lei fiecare. Totodată, forțele de ordine au aplicat, în ultimele 24 de ore, 162 de amenzi, în valoare totală de peste 372.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de restricție impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 178 de poliţişti, 92 de jandarmi și 23 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au verificat 3.029 de persoane din 1470 de locații, privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării, fiind depistate 2 femei care nu au respectat măsurile impuse. Acestea au fost conduse în centre de carantină pentru o perioadă de 14 zile și sancționate cu amendă în cuantum de 5.000 de lei fiecare, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 109 sancțiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 351.000 de lei.

Jandarmii au verificat 1.282 de persoane, aflate în 660 de locații, din 134 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind restricțiile de circulație a cetățenilor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.450 de lei.

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean bistrițean, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

1 COMENTARIU

  1. Dooomnilor , degeaba se dau amenzi si se fac dosare penala, ca nu le vor plati niciodata si se vor comporta si in continuare la fel, adica anarhici, reclacitranti, prosti si inconstientzi .
    De regula comit tot felul de prostii si magarii, persoane care ” ce-i pe ei e si-n valiza ” … n-au serviciu, n-au salarii ori pensii si nici alte bunuri care sa poata fi executate silit daca nu platesc amenzile si SINGURA MASURA EFICIENTA ESTE BOTA, PARUL SI SCORBACIUL CU BUBE ( la figurativ bine-nteles ) … adica ” luati pe sus ” … cu fortza si ” azvarliti ” in ” padocul de carantina ” … unde sa stea si de crapa… pana se confirma medical ca nu sunt purtatori de virusi .
    La poporul roman, nu merge cu duhul blandetii si aceste amenzi se vor achita cu atat mai grau sau MAIDEGRABA DELOC , cu cat vor fi mai mari , ca nu au de unde le plati .
    IMEDIAT VA SOSI MOMENTUL CA daca nu mai merg oamenii la munca NU VOR MAI AVEA PE CE-SI CUMPARA MANCARE… Ati vazut la TV ce se intampla acuma in Spania … unde au inceput sa fure mancare din magazine … si nu suntem departe .
    Altceva era daca la procedura de urgentza, erau ” umflati pe sus ” , dusi in fata procurorului si judecatorului … si in maxim 3 ore BAGATI LA ZDUP . ( IN LOCURI IZOLATE DIN PUSCARIE bine-nteles , acolo macar 3 luni de zile ) . ATUNCI DA ! ! !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.