Senatrorul PNL, Dorin Dobra, consideră că imaginea parlamentarismului român, depinde de deciziile luate în cazul senatorului Șova și totodată poziția de negociere a României în relațiile internaționale ar putea avea de suferit.

„Pe ordinea de zi a Senatului României, va intra din nou preacunoscuta decizie de încuviințare a arestării senatorului Șova. Deja bâlbâiala intenționată a conducerii Senatului României a produs daune de imagine și credibilitate imense, aviz celor care declară cu alte ocazii, sus și tare că, de fapt, apără instituția amintită. În aceste zile, poate chiar astăzi, votul amintit va fi reluat, și aceasta la cererea majorității PSD-iste din Senat care nu a fost de acord cu simpla reinterpretare a votului dat și adoptare a unei decizii de încuviințare a arestării.
Trăim cu senzația că de votul în cazul senatorului Șova nu mai depinde doar imaginea Senatului României, terfelită deja îndeajuns cu această ocazie și cu altele până la ea. De acest vot depinde imaginea parlamentarismului român, va fi influențată major imaginea PSD-ului și, automat, a întregii clase politice românești, precum și, inerent, imaginea țării în străinătate. Negocierile pe Acordul Schengen vor mai trena și ele în cazul unui vot negativ iar poziția de negociere a României în relațiile internaționale va avea de suferit.
Din toate aceste motive, vom afla zilele acestea până unde este dispus Victor Ponta să joace la masa credibilității instituții fundamentale ale statului, construcții politice, concepte democratice și, mai presus de toate, viitorul nostru pe termen scurt”, a declarat Dorin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here