sursă foto- Facebook

Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz a început, deja, să fie deranjat de presă și de titlurile articolelor. Aseară, aproape de ora 23,00, după o zi în care negocierile USR PLUS cu PNL au eșuat, după o postare pe Facebook și o conferință de presă, Fritz a simțit nevoia să vină cu noi precizări. Dacă Nicolae Robu ataca presa susținând că face jocurilor ”grupurilor de interese”, fără a le nominaliza niciodată, primarul ales a scris aseară pe pagina sa de Facebook ” Văd că apar primele articole cică ”Fritz nu exclude alianță cu PSD/Pro România”. Să vă întrebați cui servesc astfel de titluri…, scrie Press Alert din Timișoara.

Mai corect ar fi ”Fritz știe să numere până la 14”. Atâtea voturi ne trebuie pentru o majoritate în Consiliul Local Timișoara, o majoritate cu care putem gestiona pandemia, completa echipa executivă a primăriei și vota proiectele urgente ale orașului. USR PLUS are 13. PNL s-a retras azi (nu sunt sigur unde). Mai rămân două partide: PSD și Pro România”. Iritarea primarului ales vine după ce jurnaliștii au relatat declarațiile sale pe tema eșuării negocierilor cu liberalii. Dominic Fritz a subliniat că ”la Consiliul Județean, tot aceste 4 partide sunt. Fără un parteneriat cu USRPLUS, Alin Nica are aceleași două opțiuni, indiferent ce spune public. Sper ca PNL să aibă înțelepciunea să semneze parteneriatul cu USRPLUS așa cum l-am negociat de o săptămână și să nu aducă la putere PSD. Exclud orice fel de înțelegere cu PSD. E simplu: Cheia este la PNL și sper să deschidă ușa corectă pentru noi toți”. În aceste condiții, singura opțiune pentru Fritz, în cazul în care nu se va înțelege cu liberalii, sunt cei de la Pro România care au doi consilieri locali, mai scrie sursa citată.

Text preluat de pe flux24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here