Copreşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a spus în Parlament, ca despre „reconversia pomicolă”, „nu se mai ştie mai nimic în 2015”.

„A mai auzit cineva ceva de la Ministerul Agriculturii de reconversia pomicolă?
Despre subprogramul PNDR anunţat cu tam-tam încă din 2013, aşteptat cu speranţă în 2014, nu se mai ştie mai nimic în 2015. Iar dacă este clar ceva, acesta e faptul că sigur nu va demara anul acesta. De vină e tot ineficienţa guvernamentală. O hartă cu perimetrele pomicole acreditate a ieşit pe dos, o alta avea nu ştiu ce probleme. Aşa că mai aşteptăm, poate trece şi trenul noului PNDR. Astăzi în Camera Deputaţilor am dezbătut o modificare la Legea Pomiculturii, un moment bun să ne reamintim care sunt restanţele si cât ne-ar putea costa”, a scris Dolha pe pagina de socializare.

Programul de restructurare din pomicultură este planificat să răspundă tuturor problemelor sectorului, cu o componentă de plantare şi, mergând pe filieră, până la organizare, depozitare, condiţionare, marketing, valorificare etc. Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a explicat, în urmă prin 2013, modul în care va fi aplicat programul în sectorul pomicol. S-au creat la nivel de for european instrumentele financiare şi reglementările legale pentru ca programul să aibă loc efectiv, începând cu 2014, a precizat Cioloș în acea perioadă.

Spre deosebire de reconversia din viticultură care are un program european specializat, valabil pentru toate statele membre, în pomicultură există un program sectorial specializat, dar acesta vizează regruparea producătorilor şi comercializarea în comun pentru a avea putere de negociere pe piaţă, fiindcă acestea sunt problemele fermierilor din Europa. Sistemul pentru România se prezintă astfel: în interiorul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, unde sunt alocări bugetare pentru fiecare stat membru, există posibilitatea de a crea subprograme sectoriale, iar unul dintre cestea va fi reconversia în pomicultură. Se va finanţa înfiinţarea plantaţiei, producţia de material săditor, sistemul de susţinere şi de irigaţii, dotarea cu utilaje, partea de depozitare şi procesare. Acesta este proiectul propus autorităţilor din România, un program complet pentru crearea unei baze de producţie de calitate şi bine organizată.

Ministrul Daniel Constantin menţiona că pentru perioada 2014-2020 se doreşte înfiinţarea a 50.000 ha de pomi. Pentru subprogramul tematic din pomicultură, parte din PNDR, sumele vor fi diferite de la an la an, iar cuantumul va fi stabilit de autorităţile agricole din România. Programul va fi mult mai cuprinzător decât în viticultură, dar necesită cofinanţare de maximum 50% din partea beneficiarului. Schemele de finanţare propuse de Sorin Moisa, şeful de cabinet adjunct al comisarului european pentru agricultură, a prezentat o schemă de aplicare a programului de reconversie în pomicultură care este structurat pe patru pachete, cuprinzând fiecare o serie de măsuri: Pachetul I – Creşterea suprafeţelor de plantaţie tânără şi modernizarea fermelor pomicole, precum şi prezervarea şi valorificarea bazei genetice autohtone. Pachetul II – Creşterea organizării pe filieră şi stabilizarea veniturilor. Pachetul III – Creşterea accesului producătorilor la servicii de instruire, consiliere de specialitate şi participarea la acţiuni de cooperare în vederea inovării. Pachetul IV – Diversificarea activităţilor în fermele pomicole.

„Primul pachet dedicat pomiculturii este şi cel mai complex, fiindu-i alocate şase măsuri ce au ca scop final dezvoltarea unui sector pomicol competitiv:

– măsura care se referă la creşterea competitivităţii economice şi de mediu în toate tipurile de plantaţii (superintensive, intensive, extensive şi ecologice);
– prin această măsură pot fi finanţate mai multe activităţi, printre care reconversia plantaţiilor, renovarea sau construcţia clădirilor specializate, reabilitarea pepinierelor sau a institutelor de cercetare, investiţii în cercetare şi inovare, lucrări de ameliorare a solului, achiziţionarea sistemelor de susţinere din plantaţii, a sistemelor de irigaţii, utilaje aferente înfiinţării, întreţinerii şi recoltării, lucrări de amenajare a solului etc.;
– măsura care vizează restructurarea/modernizarea fermelor pomicole prin: achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor pentru condiţionare, răcire, conservare, sortare, ambalare în fermă şi transport; echipamente de prelucrare a fructelor, ambalare şi transport; renovarea clădirilor specializate; realizarea/reabilitarea infrastructurii din ferme (drumuri de acces, furnizarea energiei, gestionarea apelor); realizarea structurilor de comercializare directă;
– măsura pentru instalarea tinerilor agricultori care să sprijine înnoirea generaţiilor din pomicultură (tinerii care se instalează sau preiau o fermă pomicolă vor primi o plată unică); – măsura privind investiţiile pentru dezvoltarea micilor exploataţii pomicole (se va aloca o plată unică pentru investiţiile în modernizarea, dezvoltarea şi diversificarea activităţii micilor ferme pomicole);
– pentru pomicultura ecologică va fi alocată o plată anuală pe care o vor primi administratorii exploataţiilor pomicole care se supun unui proces de conversie de la agricultura convenţională la cea în regim ecologic, a celor nou înfiinţate în acest sistem, precum şi pentru menţinerea în acelaşi regim a exploataţiilor care au primit deja certificarea ecologică;
– măsura care se referă la „rezervarea şi valorificarea bazei genetice“ prin prezervarea livezilor tradiţionale, cu condiţia respectării normelor de igienă fitosanitară, protejarea şi valorificarea speciilor şi soiurilor tradiţionale, dezvoltarea interesului consumatorilor pentru fructele de altădată”, potrivit cajiasi.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.