Dorin Dobra a trimis o adresă primarului Ovidiu Crețu prin care pun e problema Stației de Epurare din oraș, manageriată de Aquabis

„Vreți nu vreți, domnule primar, de luni dimineața lucrurile s-au cam schimbat. Mă rog, ar cam trebui să ne schimbăm unii dintre noi, mai pe înțelesul tuturor.

Dacă tot vă numiți primarul Bistriței, dacă tot vorbiți de burgul săsesc, mai puțin în campania electorală unde vorbeați de lucruri românești și de ceva mândrie, cred că ar trebui să începeți să vă ocupați cu adevărat de problemele Bistriței.

Nu de alta, dar, de ieri dimineață, într-un burg săsesc, așteptăm comportamente nemțești, oricât de greu v-ar fi să o faceți.
Vă transmit, domnule primar, că problema Stației de Epurare din oraș, manageriată de Aquabis, e chiar o problemă reală de care trebuia să vă ocupați de mult! Cum nu îmi închipui că dvs. vă miroase a trandafiri la intrarea în oraș, vă pot confirma că nici locuitorilor de acolo și nici celor ce trec prin Bistrița nu le miroase a flori din cauza Stației de Epurare a orașului.

Cum toată treaba asta e chiar o treabă de primar, indiferent de subordonarea Aquabis-ului, și, ea nici nu arată și nici nu miroase a lucru bine făcut, vă rog respectuos, puneți în agenda dvs. încărcată această problematică, obligatoriu înaintea Wonderland-ului și chiar a pasajelor Bistriței ce stau de câteva luni într-o stare cel puțin dubioasă.

PS. Îmi aduc aminte acum, nici nu mai știu după care campanie electorală, cum domnul vice-primar Avram, alt exemplu de administrație ne-nemțească, spunea cum străzile vor fi spălate cu șampon, cel mai probabil, cu miros de trandafiri! Oare ați încurcat șampoanele?”, a declarat Dorin Dobra într-o adresă deschisă primarului Ovidiu Creţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.