Senatorul PNL, Dorin Dobra, a adresat la data de 15 iunie, o interpelare, Prim ministrului României, Victor Ponta.

„Obiectul interpelării: Lămuriri asupra introducerii accizei la combustibil

Stimate domnule prim ministru,

În urmă cu aproximativ doi ani s-a decis introducerea unei noi taxe pe combustibil, de 0,07 euro/l, rezultând o scumpire a carburanților.

Vă rog să aveți amabilitatea de a-mi preciza dacă de la momentul introducerii acesteia s-au respectat obiectivele propuse, mai ales că afirmațiile publice făcute de dumneavoastră arătau că vor fi realizate o serie de proiecte tocmai din aceste fonduri colectate din această acciză.

De asemenea, vă rog să-mi precizați care este valoarea totală a sumei colectate ca urmare a introducerii acestei taxe și care a fost destinația acestor sume?

Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație.

Solicit răspuns scris în termenul prevăzut de Regulamentul Senatului”, a scris Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.