Procurorii anticorupţie au cerut, luni, instanţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rearestarea lui Cătălin Voicu, întrucât senatorul nu s-a prezentat la ultimul termen de judecată, obligaţie dispusă la eliberarea sa, în iulie 2011, anunţă Mediafax.

Instanţa supremă a reluat, luni, dezbaterile în procesul în care senatorul Cătălin Voicu este acuzat, alături de Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, de fapte de corupţie.

 

Potrivit Mediafax, DNA a cerut instanţei supreme revocarea controlului judiciar în cazul senatorului Voicu şi rearestarea acestuia pentru 30 de zile. Motivul invocat de DNA este acela că Voicu ar fi lipsit nejustificat de la termenul de judecată din 20 aprilie, dată la care avocaţii senatorului anunţau că acestuia i s-a făcut rău, din cauza bolii sale de inimă. Procurorul DNA prezent la termenul de luni a arătat în faţa instanţei că ulterior, în data de 27 aprilie, senatorul Voicu a fost văzut în Parlament, la moţiunea de cenzură care era dezbătută la acea dată.

Avocaţii senatorului Voicu au prezentat luni instanţei documente justificative potrivit cărora clientul lor suferă de hipertensiune din care rezultă că în 20 şi 27 aprilie acesta a avut variaţii ale ritmului cardiac. Aceştia au cerut instanţei respingerea solicitării DNA de rearestare a lui Voicu.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare pe acest aspect, urmând să decidă dacă dispune sau nu rearestarea senatorului Cătălin Voicu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.