Părinţii elevilor Grupului Şcolar Agricol Beclean cer demisia directorului acestei instituţii şcolare, Viorel Fărcaş. Acesta este acuzat că a luat legea în mâna lui.

Ordine de deplasare nu tocmai în regulă, contracte încheiate fără viza de control financiar preventiv, ore puţine, limbaj neadecvat – toate aceste aspecte îl incriminează pe Viorel Fărcaş.

Contract ilegal

Pentru un ban în plus, conducerea Grupului Şcolar Agricol Beclean a închiriat firmei Geiger patru hectare de teren dintr-o suprafaţă totală de 10 hectare, teren care aparţine şcolii. Se pare că în Beclean, nu primarul şi consiliul local sunt autorităţile care hotărăsc şi care semnează defintiv un act. În cazul acesta, conducerea şcolii în frunte cu directorul Viorel Fărcaş sunt cei care au încheiat şi semnat un contract ilegal şi lipsit de veridicitate cu firma Geiger. Acesta a fost semnat pe un an, chiria prevazută în contract fiind de 4.500 euro pe an. Bani care dealtfel intră în visteria şcolii. Fără acceptul consiliului local de a închiria suprafaţa de patru hectare, directorul Grupului Şcolar Agricol, Viorel Fărcaş, a luat legea în mâna lui. Mai mult, respectivul contract încheiat în luna mai a acestui an nu are viza de control financiar preventiv.

ISJ implicat

Închirierea terenului agricol pentru o sumă modică a avut loc cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi atât. Întrebat despre situaţia creată la momentul respectiv, şi anume la data publicării primului material apărut în Gazeta de Bistriţa cu privire la acest subiect, Mihai Mureşan, inspector şcolar general, a declarat: „toamna trecută am dat acordul de principiu pentru închiriere, acord înaintat şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, care a fost aprobat. Cât priveşte şcoala, atât instituţia, cât şi baza materială, este proprietate a primăriei. Toate demersurile trebuiau efectuate între unitatea şcolară şi primărie”.

Acordul de principiu a fost încheiat, ISJ şi-a dat acceptul, dar ne întrebăm cum acest accept a fost posibil având în vedere faptul că acest contract semnat între directorul şcolii şi firma Geiger nu avea viza de control financiar preventiv.

Control la şcoală

Cu puţin timp în urmă, mai precis în data de 22 septembrie, ISJ prin reprezentantul compartimentului de audit Ioana Puşcaşiu, doi reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţi ai Consiliului Local Beclean au efectuat un control de audit la Grupul Şcolar Agricol Beclean. Acolo, surprize! Administratorul şcolii, Dănuţ Pop, a adus la cunoştinţă aspectele grave care se petrec în şcoală sub supravegherea şi semnătura directă a directorului Viorel Fărcaş. Din declaraţia administratorului, am aflat că Ioana Puşcaşiu, reprezentantul ISJ BN, a avut o reacţie nu foarte profesională, să-i spunem aşa, aceasta afirmând: ”nu ne interesează lucrurile acestea, ne interesează doar ceea ce vrem noi.”

Indiferenţa funcţionarilor publici

Întrebată despre controlul efectuat la Beclean, Ioana Puşcaşiu a luat totul în derâdere. Reacţia ei  ne-a surprins, deoarece chiar dacă doamna era întrebată despre câteva aspecte ale controlului, informaţii publice dealtfel, aceasta l-a luat pe „nu” în braţe, refuzînd să ofere date clare despre această problemă.

Spre edificarea cititorilor noştri, reproducem conversaţia pe care am avut-o cu Ioana Puşcaşiu.
Reporter: Am dori să ne oferiţi câteva detalii legate de Grupul Şcolar Agricol Beclean.
Ioana Puşcaşiu: Ştiu despre ce vreţi să mă întrebaţi, dar nu o să vă răspund. Controlul nu a fost finalizat.
Reporter: Când a avut loc?
Ioana Puşcaşiu: Nu vă pot spune, cred că în 16 sau … Nu! În 22 septembrie a fost.
Reporter: Ce anume prevedea controlul?
Ioana Puşcaşiu: Nu vă spun, nu sunt informaţii publice.
Reporter: Ba da, sunt informaţii publice. Eu nu vă cer să-mi spuneţi concluziile acestui control, având în vedere că acesta nu este finalizat, ci doar ce a vizat acesta.
Ioana Puşcaşiu: Controlul a urmărit diverse obiective.
Reporter: Ce obiective?
Ioana Puşcaşiu: Nu vă spun! Întrebaţi-l pe şefu’.
Reporter: Ne puteţi spune numele complet al dumneavostră?
Ioana Puşcaşiu: Numele complet al meu? Nu vă spun. Nu are rost să vă spun . Pentru ce?”

Acestea au fost replicile doamnei Puşcaşiu, angajat al unei instituţii importante din judeţ şi plătită din bani publici – Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Tot din declaraţiile administratorului am aflat că reprezentanţii DGFP Bistriţa-Năsăud au constatat că diverse documente ale şcolii nu întrunesc cadrul legal pentru operaţiunile ce se supun CFP, pe care trebuia să-l facă nimeni altul decât Viorel Fărcaş, directorul Grupului Şcolar Agricol Beclean, potrivit legii. Acelaşi personaj Fărcaş, care este şi coordonator de credite, împreună cu preşedintele comisiei de inventariere, nimeni altul decât directorul adjunct, Margareta Medgyesi, nu au încheiat inventarierea patrimoniului instituţiei şcolare pe anul 2007.

ISJ doar priveşte

Întrebat despre controlul de audit care a avut loc la Grupul Şcolar Agricol Beclean, Viorel Fărcaş a declarat: ”Acest control se face de obicei. Nu vă pot spune ce anume au constatat cei de la ISJ sau de la finanţe, deoarece controlul nu s-a încheiat. Nu mai am nimic de declarat”.

Aceste acţiuni nu tocmai legale ale directorului Viorel Fărcaş sunt trecute cu vederea de Inspectoratul Şcolar Judeţean sau cel puţin asta susţin câţiva angajaţi ai şcolii printre care şi Dănuţ Pop, care a declarat: „Acest om se comportă ca şi pe moşia lui. Şi-a adus şi nora în învăţământ. Aceasta este necalificată şi a fost încadrată în şcoală fără să dea un test naţional la judeţ. Este inadmisibil, directorul şcolii ţine şedinţele de comitet fără reprezentantul comitetului de părinţi. ISJ ştie de toate acestea, însă măsuri nu s-au luat”.
Se pare că nora devenită profesoară peste noapte predă ore de istorie şi ore de economie. Culmea ironiei, în cadrul Grupului Şcolar Agricol există profesori calificaţi care sunt îndreptăţiţi să predea astfel de materii, însă directorul probabil că a mers pe deviza: şi cel mai sărac trebuie să trăiască pe lângă cel bogat. Astfel lucrurile au decurs strună: a luat câteva ore din norma profesorilor calificaţi şi i-a oferit şansa de a preda şi celei care face parte din familia lui.

Părinţi revoltaţi

Părinţii elevilor Grupului Şcolar Agricol Beclean sunt revoltaţi pe directorul şcolii şi cer demisia acestuia. ”Noi părinţii, prin comitetul de părinţi, cerem demisia directorului Viorel Fărcaş„, spune un părinte supărat. Revolta s-a iscat datorită faptului că în  anul şcolar trecut, din pricina olimpiadelor naţionale, elevii au făcut tot mai puţine ore. Mai mult, dacă un părinte a îndrăznit să ceară explicaţii directorului despre acest aspect, s-a lovit de un răspuns dur al acestuia: ”Dacă nu-ţi convine mută-ţi copilul la o altă şcoală”.

Ordine de deplasare pe lângă lege

O altă problemă gravă care are loc în şcoală şi unde rolul principal îl joacă tot directorul şcolii, sunt ordinele de deplasare. Aceste ordine de deplasare au ca scop decontarea banilor folosiţi pentru combustibilul maşinii proprii utilizate în interes de serviciu. Mai mult, decontarea se aprobă doar dacă se foloseşte autoturismul propriu. În caz contrar, se vor deconta banii de pe un bilet de tren sau autobuz. Directorul Viorel Fărcaş are peste 40 de astfel de ordine de deplasare semnate chiar de el, unde menţionează că a folosit maşina personală. „Subsemnatul Fărcaş Viorel, m-am deplasat la ISJ pentru şedinţă cu maşina personală BN-02-NFX”, scrie pe aceste ordine de deplasare. Problema este că Viorel Fărcaş nu este titularul autoturismului cu numărul BN-02-NFX, mai mult, acesta nici nu deţine maşină în ogradă. „Cei de la finanţe îşi fac treaba, nu am nimic de declarat cu privire la ordinele de deplasare.” a spus directorul Grupului Şcolar Agricol Beclean.

Elisabeta Ciuta

58 COMENTARII

  1. Daca individul POP DANUT a fost dat afara cu litera „I” din toate institutiile unde a lucrat, oare cu ce credibilitate a fost angajat de individa BANAI in liceul Agricol. Singura lui misiune este sa faca reclamatii actualei conduceri a scolii cu speranta, ca poate intr-o zi va reveni in functia de director aceea zootehnista dezagreabila si insuportabila. De aceea si-a luat concediu medical ca sa se poata ocupa de impartirea manifestelor in Beclean si in mijloacele de transport care circula in zona Beclean. ACEASTA ESTE OARE OCUPATIA UNUI ADMINISTRATOR DE SCOALA?

  2. Se apropie Craciunul si trebuie adusa cate o jertfa, asa cum l-au impuscat pe Ceaushescu asa ar trebui impuscati Baniai Felicia, Pop Danut si Romanese Stela, 3 bolnavi psihici care in comparatie cu cadrele didactice din shcoala care nu ai coloana vertebrala, ei au.si inca ce coloana!! Afara din scoala nenorocitilor.

  3. Asa cum societatea scapa greu de fostii comunisti si securisti asa si o institutie scapa cu greu de urmele unei conduceri de doi lei. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca nu o schimbau pe Baniai. Era pregatita o echipa care sa controleze tot: Baniai F- director, Romanese S.- psiholog, Pop D- administrator si Baniai C- contabil. Tot ce se intampla in momentul de fata este reactia echipei pregatite care nu a mai ajuns sa conduca. Dovada o reprezinta numarul de articole din presa… Iar presa care se uita in gura lui Pop Danut… las cititorii sa continue fraza…

  4. Oare acesti indivizi de care se tot scrie, adica: cei doi mari contabili, marele psiholog care si-a terminat studiile la o mare universitate si sa nu mai zic de fosta directoare care a terorizat o scoala intreaga timp de 13 ani, oare ei ce gandesc cand citesc aceste mesaje, cum se simt oare?

  5. Ar trebui sa vorbim despre Pop Danut, stiti ca acest om nu a fost multumit nici de profesorii de la Liceul Petru Rares, a impartit si acolo manifeste, si-a transferat copilul la liceul Agricol, acuma nici profesorii de la Agricol nu sunt buni, oare de ce nu isi duce copiii la un liceu particular. De ce permiteti acest lucru domnilor profi. de la Agricol, dati-l afara pe marele administrator ca pe un caine, asa merita, asa a fost dat afara si din alte institutii.

  6. Domnilor profesori de la lic. Agricol de ce nu faceti greva, nu mai intrati la ore,pana cand d-nul administrator POP DANUT nu-si da demisia, pai asa nu se mai poate, degeaba va tot plangeti puneti punctul pe I luati taurul de coarne cum se spune si dati-l afara si pe el si pe clica lui-fam.BANIAI SI PE PISALOAGA .SUCCES

  7. Am vazut ca domnul Pop D. se leaga de profesorii de la Agricol, dar pe vremea cand era el profesor ce ore facea, asteptam pe hol sa vina la ore, si numai nu venea.Sa nu mai spun pe vremea cand si Baniai Cosmin preda la catedra cum erau orele

  8. Cred ca sunt mandrii sa vada ca cititorii comenteaza si se simt persoane importante dupa cum se si pretind a fi ,doar nu oricine ajunge sa fie scris in ziar nu?niste LICHELE,GUNOAIE,EXCREMENTE de elefanti, nici nu stiu cum sa le mai zic ,pacat ca respiram acelasi aer.

  9. Cum ii mai tine pamantul pe acesti indivizi, pacat de aerul pe care-l respira, salarii gresite, scandaluri, reclamatii, mutre de crezi ca vor sa te impunga ca taurul cu coarnne, controale noapte in scoala, amenintari cu puscaria, manifeste si lista ar putea continua, dar cred ca nu merita consumat nici macar curentul la calculator pentru acesti oameni ( imi cer scuze daca le-am spus oameni, pentru ca nu sunt oameni).

  10. As propune acum un joc prin care sa ne ocupam de reporterul care a scris articolul. Noi cunostem ce este in Agricol, iar ea nu s-a obosit sa afle doar a copiat ce i-a zis Danutz. Hai sa o caracterizam printr-un cuvant fiecare. Eu incep mai bland… Nedocumentata…

  11. Ziarist de doi lei, dar cred ca este ziarist precum este si Pop D. contabil, adica nici macar de doi lei, ca si cu doi lei pot sa te duci la WC de doua ori.

  12. Cica, administratorul Pop Danut a adus la cunostinta anchetatorilor lucruri grave, dupa cum scrie in articol, dar oare exista un lucru mai grav pe pamant decat ca exista si consuma oxigen acest mare contabil?

  13. Dupa cum scrie Pop Danut in articol ca inspectoratul nu-si face treaba, ar fi cazul ca intr-adevar ISJ-ul sa-si faca treaba adica sa-i desfaca contractul de munca la Pop Danut. ( + clica )

  14. Pentru cei care spun una si alta despre mine,mi-ar face placere sa discutam fata in fata,sa vedem ce profesii au,daca putem discuta despre probleme economice,juridice,documentat asa cum s-au prezentat lucrurile in articol,daca au IQ suficient de ridicat pentru a putea intelege ce se discuta,sau sunt niste neica nimeni care daca pleaca dintr-o institutie ajung muritori de foame.Ar fi bine sa mai cititi ce se intimpla in lumea dezvoltata,cite locuri de munca schimba oamenii destepti,si cum stau cei plafonati intr-un singur loc,lingusindu-se pe linga fiecare sef.Imi place sa spun ceva doar cind am argumente,dovezi iar pe cei care au dubiu la ce s-a scris le fac o invitatie sa fie prezenti cind icepe controlul la scoala din partea politiei si procuraturi si din partea MINISERULUI INVATAMITULUI.Cu respect si consideratie.

  15. PENTRU ANONIMUL
    LA CUM TE EXPRIMI AR TREBUI SA BENEFICIEZI PE GRATIS DE O SCOALA DE REEDUCARE.DACA TOT PUI DIAGNOSTICE MEDICALE AR FI BINE SA NE POSTEZI DIPLOMA DE DOCTOR,S-AU ESTI POATE BIRFITORUL DE SERVICIU CU CUNOSTINTE MICI,NEPUTIND INTELEGE NICI MACAR CUVINTELE PE CARE TE PUN ALTI SA LE SCRII.

  16. In sfarsit gunoiul a avut o reactie. Este acelasi stil pe care il practica zi de zi. Eu zic ca atunci cand doi zic ca esti beat, du-te si te culca… daca cumva apropoul nu e prea subtil pentru tine… Daca e prea subtil cere explicatii….

  17. ar trebui sa va fie rusine de ceea ce scrieti.cum puteti critica si acuza persoane fara ca voi sa le cunoasteti?nu exista persoana care sa fie corecta iar profesorilor din Grupul Scolar Agricol Beclean nu le place sa faca ore, ar vrea sa aiba salarii mari, ore multe dar sa le faca altcineva in locul lor. ar fi bine sa fie control din afara judetului si sa verifice cum isi fac maistrii si inginerii orele, chiar si unii profesori. sa va fie rusine. in locul persoanelor pe care le acuzati de diverse lucruri, fara sa aveti acte sau documente care sa ateste veridicitatea acestor fapte, as cere Ip-urile calculatoarelor de unde s-au scris aceste minciuni si v-as da in judecata.si sunt lasi care nici macar nu isi dau numele lor reale pt ca le este frica.
    celor care lucreaza la Grupul Scolar Agricol Beclean nu le place ordinea, disciplina le place sa faca ce vor, iar directorul cand vede profesorii ca stau in Sala Profesorala dupa ce s-a sunat de ce nu ii trimite la ore?as fi curioasa cum se fac orele de la Post Liceala si de la Seral cand profesorii navetisti de la Bistrita la ora 13:30 pleaca la tren si ei ar trebui sa aiba ore pana la 3?pe ei nu ii vede?sau voi nu ii vedeti?pt ca cei care au scris sunt angajati la Grupul Scolar Agricol Beclean . SA VA FIE RUSINE. ce comparatie faceti? CEAUSESCU cu cei 3 angajati? inseamna ca sunteti niste prosti care habar nu aveti de ce a fost executat Ceausescu.
    RUSINE PROFESORILOR ca se ocupa de lucruri murdare in loc sa FACA ORE!

  18. elevii analfabeti si anagramati care au fost pusi sa scrie, mai bine ar merge la orele de romana si la toate orele, in loc sa stea la cafele in baruri in timpul orelor de educatie fizica cand domnul profesor calificat si titular sta in alte locsoruri din scoala la un pahar de vorba buna si plin de bauturi alcoolice,si in timpul altor ore la ca de la ora 8 pana la 14 nu poti merge nicaieri sa stai linistit la o cafea fara sa vezi plin de elevi de la Grupul Scolar Agricol Beclean care vorbesc numai la adresa profesorilor. profesorii sa stea la ore ca iar se intampla la bacalaureat la fel ca anul acesta cand la romana, matematica si disciplinele de profil e plin de elevi picati, dar bineinteles ca nu este vina profesorilor care nu si-au facut treaba cum trebuie, ci a elevilor ca nu au invatat. ce sa invete daca ei nu fac ore ca sunt prin baruri?

  19. la cel care se da drept INTREBARE
    de unde stii tu de diploma doamnei psiholog, ai luat dosarul ei personal sa vezi unde a facut studiile sau esti in masura sa analizezi studiile?poate ai tu studii mai mari sau poate nu stii cum se face o facultate, ca sunt multi care au diplome la facultati care nu sunt acreditate si sunt mari profesori
    iar la cel care se cheama ANONIM
    daca nu stii ce inseamna bolnav psihic intereseaza-te mai intai ce este un bolnav psihic, pt ca cea mai in masura sa iti explice acest lucru este doamna psiholog de la care ar trebui sa iei niste lectii de termeni psihologici.

  20. Ii mutumesc celei care se numeste CARMEN, cred ca este o persoana care ma cunoaste. iar celui care se numeste INTREBARE, ANONIM si toate celelalte nume care au vorbit la adresa mea se afla sub demnitatea umana si nu se pot numi cadre didactice sau elevi pusi de cadre didactice . Aceste cadre didactice se pare ca sunt destul de straini de cunoasterea domeniului psihopedagogic care inseamna in a forma zi de zi si in orice imprejurare, in scoala sau in afara scolii elevii pe care ii au in indrumarea lor.
    Tin sa precizez ca sunt straina de acest articol si abia azi am vazut articolul si comentariile acestuia, deoarece toata saptamana trecuta nu am putut intra pe Internet sa imi iau mesajele de la CJAP Bistrita neavand conexiune la internet aceasta fiindu-mi taiata din cabinet.acum realizez de ce. Pentru ca se scria la adresa mea.
    Pentru colegii care erau curiosi de studiile mele le spun ca nu am nimic de ascuns si sunt mandra de ceea ce am realizat si pentru a nu avea framantari de memorie le prezint in conformitate cu originalul studiile terminate. Diploma de licenta , seria U, nr. 0107030, Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca, sesiunea iunie 2003 in cadrul Facultatii de Psohologie si Stiinte a Educatiei, profilul sociopsihopedagogie, absolventa a Universitatii Avram Iancu Cluj-Napoca.
    Cat despre unii colegi care ziceau ca „se vede ca nu lucrez de mult in invatamant” le spun ca am o vechime de 27 de ani in care niciodata nu m-am aflat sub influenta bauturilor alcoolice…si chiar mai mult decat atat, asa cum sunt ei in repetate randuri in fata elevilor. Daca aveti intrebari adresati-mi-le personal.
    Daca asa se procedeaza la Grup Scolar Agricol Beclean sa –ti ataci colegii prin intermediul elevilor agramati si manipulati de catre « profesorii coordonatori” imi pare rau ca trebuie sa spun ca este regretabil . Cabinetele Scolare de Asistenta Psihopedagogica sunt un rezultat al dotarii Europene si un pas inainte in educarea elevilor de catre cadre didactice abilitate.
    Am incercat sa fiu echilibrata, echidistanta si am privit cu multa raspundere tot ceea ce a insemnat colectivul de cadre didactice de aici, elevii si conducerea scolii, dar se pare ca este prea bine inchegata atmosfera de scandal care implicit conduce la un randament scazut in munca de dascal.
    Prof. Psihopedagog Stela Romanese

  21. Dupa ce am citit”faimosul”art.care nu face altceva decat sa denigreze singurele persoane din scoala respectiva care isi cunosc indatoririle si dupa ce am citit si comentariile,am o singura intrebare:CINE E CARMEN?sunt curioasa ce studii are pt. ca se lauda cu diploma Stelei Romanese.Am un sfat pt.cele doua doamne:aveti grija la greselile de ortografie si la dezacorduri pt. ca astfel va alaturati elevilor din Agricol.Nu ii criticati pe altii inainte de a va critica pe voi.Ca o ultima idee:se pare ca unica modalitate de a va salva este aceea de a arunca cu noroi in altii.penibil si de o lasitate rara.PS faceti portretul elevului analfabet si anagramat si veti avea surprize(multi va veti regasi in el).

  22. cea care se numeste carmen e chiar fiica pisaloagei de la agricol. stel se potriveste la perfectie cu danut pop si baniai. toti sunt niste reclamagii notorii. Danut Pop, un traeist politic si profesional. auzi acolo la el, oamenii competenti isi schimba des serviciu. ce sa zic, mare competent e Danut Pop. doi contabili de un leu: Danut Pop si Baniai. e cunoscut in tot orasul Baniai, prin gaurile pe care le-a dat. un mare jucator la jocuri de noroc, un incompetent si jumatate. la fel ca si Danut Pop. in locul lor nu as mai scoate o vorba si m-as retrage. va rad si curcil domnilor asa zisi „contabili”

  23. pt cea care este MONICA vreau sa o anunt ca am absolvit Facultatea de Drept si in acest moment sunt consilier juridic, iar inainte de a scrie de greseli si dezacorduri citeste cu atentie textul si vei ramane surprinsa ca tu esti cea analfabeta.

  24. pentru cel care se numeste BACHUS. Chiar daca sunt fiica „pisaloagai” cum o numesti tu nu cred ca te intereseaza pe tine, si de reclamangii vb la adresa domnului Pop Danut ca vad ca la altii nu te poti referi ca nu ai dovezi concrete. Asa ca iti sugerez sa faci diferenta intre oameni pentru ca nu sunt la fel, sunt diferente mari intre oameni. Daca nu esti in stare sa faci diferenta atunci mai bine taci.

  25. pt MONICA. ca sa iti mai fac o observatie, iti spun ca tu esti care nu stie care este definitia analfabetului iti zic ca este persoana care nu ştie să scrie şi să citească; neştiutor de carte, iar figurativ este persoana inculta, ingnoranta.
    in ceea ce priveste „anagramatii” faceam referire la „agramat” care este Persoana care face greşeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conţine greşeli elementare de gramatică şi de ortografie. asa ca multi va regasiti in definitia lor.nu trebuie sa va fie rusine sa o recunoasteti.

  26. nu cred ca ar trebui sa va intereseze de celelalte persoane la care faceti referire, ci sa comentati la adresa articolului din ziar care spune niste adevaruri.si va spun ca voi afla IP-urile calculatoarelor de unde s-a scris la adresa mamei mele, Stela Romanese si va voi da in judecata pt calomnie si ca sa stiti ce inseamna acest lucru va spun ca este o afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputaţia cuiva; defăimare, clevetire, iar conform Codului penal se pedepseste si va scriu art. exact din codul penal Art. 225. – (1) Afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public se pedepseste cu zile-amenda, de la 10 la 120.
    (2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
    asa ca linistiti-va.

  27. vai ce frica ne este. s-a enervat lelita Carmen, si amu ne tremura nadragii. si apropo nde scris corect, vezi ca ai scris acolo la un comentariu ” ca sa…” din cate stiuu eu nu prea e corect domnita scumpa. mai taci dracu din gura ca se stie ce coita ii mama ta, ca numai scandaluri o avut si la serviciul dinainte.

  28. haideti sa depasim momentul ca subiectul a expirat.vinovatii vor fi pedepsiti mai devreme sau mai tarziu.si nu va mai laudati cu inteligenta voastra ca toti facem greseli si poate chiar tastatura e de vina. terminati cu amenintarile.oare cand va disparea articolul…

  29. extraordinar. dar impaciuitoare mai sunteti domnnita Maria. a a ajuns scrisoarea de la primaria Uriu la minister.cu ce lucruri josnice va ocupati. semanati leit cu mamicutza dumeavoastra. hai scutiti-ne cu atitudinea asta.

  30. ma scuzati, comentariul dinainte ii era destinat domnitzei carmen, care lucreaza la primaria uriu si trimite scrisori anonime la ministerul educatiei

  31. OARE CINE MA CUNOASTE?nimeni nu-i asa?ce bine imi pare/ pot sa scriu ce vreau si unde vreau si cat vreau,la cine vreau, dar vai/ am gresit ultima data la sfarsitul reclamatiei ,cred ca m-am dat de gol,am scris noi prof titulari,vai ce greseala,dar nu e cine credeti,nu ati observat nu-i asa?nu sunteti chiar asa de destepti , imi pare rau va rog sa ma scuzati .

  32. ma papitoilor….faceti tot felul de afirmatii in spatele tastelor ca doar acolo aveti putere si curaj sa o faceti…..Asa vaceti VOI o semnam toti da o dam ANONIMA… e de ras ….faceti ore nu pierdeti vremea pe internet,, profesori de cacao,,

  33. ba marius vezi ca domnuca ta i-mi cam face ochii dulci..grija mare tine-o acasa ca te pomenesti iar cu vreun DIVORT…sau te scapa taticu…a aduso sub aripa protectoare la liceu…unde numai copilasii pot sa o vada….dar cine stie si aci poate face o surpriza !!!! ii plac la madam surprizele doar ti minte nu ??? hahahahahaha

  34. OF OF CE GREU E LA LICEU….DIRECTOR LACATUS MECANIC….UNA BUCATA SAVANTA IN STINTELE FIZICII..OOOOO SUPER….DESTEAPTA FATA……STAI CA MAI ESTE UNA BUCATA MARE BIBLIOTECARA…..ASTA DA FRATE GODZILA….DACA NU FACI CE SPUNE TE dileste :)))))) si are biata atata de munca ca nu mai poate…toata e un strop …cam narcisista se uita in oglinda 24 din 24….o cunosteti nu ?? sa zica toata lumea…e prea marita SILVIA aplauze tavarasilor

  35. mai lasa-ti vrajeala!nu e chiar asa rau,nu mai exagerati k nici unu nu sunte-ti perfect.ganditi-va k pe cei care acuma ii acuzati de diferite lucruri,candva v-au pus painea in mana si v-au scos de la multe.si multi dintre voi ati vrea sa dobanditi inteligenta d-nei Stela.fiecare cat poate.vedeti-va de treaba.

  36. si degeaba va injurati unii pe altii;si arunca-ti vina pe cine pute-ti.nu sunteti voi in masura necesara de a judeca pe cineva.sa vorbeasca cei care in viatza lor nu au gresit!e cineva perfect?nu mai vb urat la adresa d-nei Stela k nu are rost,si tot cei care nu ar trebuii vorbesc!mai bine analizati-va pe voi,mai inainte de toate,iar apoi dak sunte-ti in masura analizatii pe cei din jur!cata rautate zace un beclenari

  37. Mai oameni buni chiar daca scrieti tot felul de magarii la adreasa cuiva,pe noi care ii cunoastem pe d-na romanese stiim ce fel de om ii.Nu ne intereseaza comentariile voastre stupide.Chiar nu inteleg de ce va legati de cineva care vrea sa faca ceva in scoala noastra!Care ne vrea binele si ne ajuta atat de mult,credeti-ma ca sunt destui alti profesori care nu-si merita postul.Care profesor si-a mai sacrificat timul liber si ne-a ajutat atat de mult?Ganditi-va bine inainte de a-i strica cuiva reputatia.D-na Stela succes in continuare si nu va lasati calcata in picioare poate scoala noastra va va multumi candva.

  38. am auzit de pisaloaga ca vrea sa ne paraseasca(Doamne mi-ai ascultat rugile)dar mi-e mila de scoala unde va ajunge.Mai distruge un colectiv,mai baga zazanie intre oameni.Pe unde trece face prapad

  39. Conducerea scolii se foloseste de banii nostri de abonamente,in loc sa ni-i deconteze ii folosesc in scopuri personale,cat despre d-na ROMANESE SI FATA ACESTEIA VREAU SA SPUN CA ISI URMARESC PROPRIILE INTERESE NU STIU CE CAUTA IN SCOALA AR TREBUI SA FIE DATE AFARA in special MARIA ROMANESE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.