Deputatul Diana Tușa și-a anunțat azi demisia din Partidului Național Liberal (PNL) în cadrul Adunării de alegeri a PNL Sector 1.

”Stimat prezidiu, stimați colegi

Mai devreme, unul dintre colegi îmi spunea: Diana, sper că azi vei vorbi. Când nu am vorbit eu? Când nu am spus eu ce am avut de spus?:

Vreau să le mulțumesc, în primul rând, tuturor celor care seară de seară, timp de 8 luni ați fost alături de mine pe străzile din sector și

M-am săturat de atâta ipocrizie. M-am săturat că ne facem că schimbăm, dar de fapt nu schimbăm nimic și ascundem mizeria sub preș. Credeți că se vor câștiga alegerile din iarnă așa?

Din păcate PNL nu mai are nevoie de oameni cu idei, cu proiecte. PNL are nevoie doar de opoziție.

Eu sunt mândră că fac parte din această organizație și știu că timp ce 12 ani această organizație.

Cu tot respectul față de colegul meu Alex Nazare, se știa foarte clar că nu are cum să câștige, având în vedere cum era sondaje. Știu că decizia a fost luată de conducerea partidului. Domnul Mișu Voicu

Să ne întoarcem la Caragiale: să se modifice, dar să nu se schimbe nimic.

După 18 ani în această organizație, ieri am constatat că nici măcar nu eram pe constatator. Astăzi, m-am întâlnit cu cineva și în cele din urmă am aflat că sunt pe constatator. Asta după 18 ani în organizația PNL Sector 1.

Cele spuse mai devreme, de oamenii care au vorbit înainte, m-au determinat să iau o decizie drept pentru care, dragi colegi, vă anunț că eu astăzi îmi dau demisia din Partidul Național Liberal”, a declarat Diana Tușa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.