Deputatul social-democrat Daniel Suciu  a anunțat, vineri, că va depune amendamente majore la Legea bugetului de stat pentru anul 2020, aplicabile la o scară mai largă, care vizează alocările pentru administraţiile locale, infrastructura rutieră dar şi pensia minimă.

Anul acesta nu voi depune amendamente kilometrice, nu voi fi ipocrit să mă duc să cer pentru fiecare comună din judeţ pod, podeţ, capelă, ambulanţă, microbuz școlar. Cred că această formă de a depune amendamente este doar o formă de păcăleală. Sunt un deputat aflat în opoziție și vreau luni, când Guvernul își va asuma răspunderea pe buget – o decizie în premieră, catastrofică pentru democraţia românească – voi depune amendamente de fond, majore. Mă interesează ca anul viitor să continue finanţarea pentru DN 17C şi DN 17D şi mă bazez foarte mult pe colegii din PNL şi din PMP să susțină aceste obiective. Vă aduc aminte că mai trebuie rezolvat Pasul Rotunda şi de la Rodna – Şanţ – Valea Mare plus studiile pentru Pasul Rotunda, Dealul Ştefăniţei şi Dealul Dumitrei, porțiunea dintre Bistrița și Dumitra”, a declarat deputatul bistrițean.

Acesta a mai afirmat că va depune amendamente pentru ca autoritățile locale să evite falimentul.

Voi depune amendamente împreună cu colegii mei, pentru că ceea ce face Guvernul Orban cu autoritățile locale este  faliment pentru toate comunele din România. Asta înseamnă că este faliment și pentru toate comunele din Bistrița-Năsăud. Vă aduceți aminte cât au strigat că nu am asigurat bani pentru îndemnizații pentru persoanele cu handicap, în condițiile în care «ciuma roșie» a asigurat 90% din finanțare pentru persoane cu handicap și însoțitori, 10% rămânând pentru autoritățile locale. În mărinimia guvernului liberal, a scăzut acest prag de 90%, la 50%„, a declarat Daniel Suciu.

Potrivit acestuia, anul acesta, Primăria Ciceu Giurgeşti a avut cheltuieli la acest capitol de 60.000 lei , iar anul viitor va avea cheltuieli de 300.000 lei din bugetul local.

Asta înseamnă zero lei pentru investiții. Asta este viziunea liberală„, a adăugat Daniel Suciu.

Totodată, deputatul social-democrat a mai precizat că va fi depus un amendament şi la Ordonanţa 114/2018, în sensul că pensia minimă, de care beneficiază peste 960.000 români, va fi îngheţată.

Asta înseamnă că ceea ce am propus noi ca în septembrie pensia minimă să fie 775 lei nu se va mai întâmpla, deoarece competenții de la PNL o îngheață la 704 lei„, a mai afirmat Daniel Suciu.

1 COMENTARIU

  1. ACEST GUVERN, FACE EXACT CEEA CE AU FACUT TOATE GUVERNELE CARE L-AU SUCCEDAT PE ” IMPUSCATU ” … pana in prezent si asa vor face si in continuare stimate domn ! Este Legea lui ” CASAI ” … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.