Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, Veturia Adriana Moldovan, va fi cercetat în stare de libertate, potrivit deciziei date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) – Secţia Penală, joi, 2 iulie 2009. Veturia Adriana Moldovan, prin avocatul său Eugen Iordăchescu, a declarat recurs la propunerea procurorilor DNA, de arestare preventivă pentru 29 de zile, propunere acceptată de instanţa Curţii de Apel Cluj, la sfârşitul lunii iunie

Indiscutabil, reţinerea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, Veturia Adriana Moldovan, este evenimentul anului sau a ultimilor ani în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Acţiunea procurorilor Anticorupţie din cadrul DNA, Serviciul Teritorial Cluj, demonstrează că acest flagel care macină societatea românească, este atacat frontal la Bistriţa, chiar la nivelul unor structuri de aplicare a legii. Arestarea unui magistrat cu o funcţie de conducere, constituie un fapt fără precedent la noi în judeţ, ea fiind posibilă prin derularea întregii acţiuni într-o discreţie totală, evitând u-se participarea unor structuri locale, tocmai pentru a nu o deconspira celor suspecţi şi pentru a reuşi succesul din final. Pentru mulţi, reţinerea operată a provocat un adevărat şoc, iar opinia publică se întreabă, pe bună dreptate, cine va urma?
Aşa cum am anticipat din numărul trecut, mandatul de arestare pentru 29 de zile emis de către judecătorii Curţii de Apel Cluj, vizând pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria din Năsăud a provocat un adevărat cutremur în justiţia bistriţeană. Numai aşa poate fi explicată starea de panică şi nervozitate excesivă din partea unora, fapt ce a declanşat mai multe apeluri telefonice de ameninţare, primite de către unele persoane bănuite că ar fi colaborat cu cei de la DNA. Dar se pare că tăvălugul a pornit şi nu mai poate fi oprit.

Podeţul buclucaş

Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări penale faţă de Adriana Veturia Moldovan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în sarcina căreia au fost reţinute două infracţiuni de trafic de influenţă şi o infracţiune de instigare la fals intelectual.
Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale îndreptată împotriva magistratului bistriţean arată că, în cursul lunii mai 2009, Adriana Moldovan a acceptat construirea cu titlul gratuit la casa sa de vacanţă din Complexul Poiana Zânelor, a unui pod peste un pârâu, în valoare de 30.000 lei, de către un om de afaceri. Cadoul a fost posibil ca urmare a intervenţiei pe care magistratul a promis că o va face pe lângă un judecător de la Judecătoria Năsăud, pentru ca acesta să dea o soluţie favorabilă omului de afaceri într-o cauză civilă.
În cursul lunii iunie 2009, Adriana Veturia Moldovan a pretins şi a obţinut mai multe documente justificative, care atestau nereal achitarea contravalorii podului, respectiv suma de 30.000 lei. Actele justificative respective au fost emise de o societate comercială privată.

„Sfântul” Petru

Tot în cursul lunii mai, Adriana Veturia Moldovan i-a cerut aceluiaşi judecător din cadrul instanţei din Năsăud, Petru Rus, pus deja sub învinuire de către procurorii DNA, ca într-o încheiere de şedinţă emisă la o cauză penală, să fie menţionat numele unui alt procuror, care în realitate nu a participat la judecarea cauzei respective. A cerut acest lucru, şi judecătorul Petru Rus a fost de acord, deoarece avocatul inculpatului din cauza respectivă era chiar fiul prim-procurorului Adriana Veturia Moldovan – Stelian Moldovan. Cererea adresată judecătorului Petru Rus a fost necesară, deoarece menţionarea numelui Adrianei Moldovan ar fi atras starea de incompatibilitate, ea fiind procuror de şedinţă.
În iunie 2009, Moldovan a primit de la o persoană suma de 2.200 lei pentru a interveni la un procuror şi la acelaşi judecător Petru Rus, care erau învestiţi cu soluţionarea unei cauze în care fratele cumpărătorului de influenţă era cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol.

Vârful aisbergului

Ţinând cont de calitatea de magistrat al Adrianei Veturia Moldovan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în data de 22 şi 24 iunie 2009, procurorii DNA au solicitat Secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, aprobarea şi luarea măsurii reţinerii, respectiv a arestării preventive, pentru cele două capete de acuzare de trafic de influenţă şi unul de instigare la fals intelectual.

Inculpatei i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art.6, alin. 3 Cod procedură penală, iar procurorii DNA Cluj au dispus reţinerea acesteia pe o perioadă de 24 de ore. În aceeaşi zi, un complet de judecători de la Curtea de Apel Cluj a dispus măsura arestării preventive pentru de 29 de zile faţă de fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, Adriana Veturia Moldovan. Comunicatul DNA mai precizează că în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
De asemenea, mai este precizat faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Ca o paranteză fie spus, probabil dacă inculpata nu era magistrat, această precizare ar fi lipsit din comunicatul dat publicităţii de către DNA.
Este evident că printre formulările juridice standard, se observă că cele date publicităţii constituie doar vârful aisbergului. Întreaga afacere de corupţie este mult mai extinsă, fiindcă magistratul acuzat de comiterea unor acte incompatibile cu statutul său nu putea să le comită fără ajutorul unor complici. Mai mult decât evident, suntem în faţa unei grupări infracţionale organizate, care de-a lungul mai multor ani a aplicat legea în zona Năsăudului după bunul plac şi interes.
După cum am arătat, cele rezultate din comunicatul oficial al DNA constituie doar vârful aisbergului.

Multe dosare fost-au „rezolvate”

Afacerea de corupţie, care o are în rol de primadonă pe fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, durează de ceva timp, iar dosarul ar cuprinde multe file. Surse judiciare ne-au devoalat, cu discreţia necesară având în vedere stadiul în care se găseşte acţiunea penală, modul în care funcţiona Parchetul Năsăud, sau mai precis modul în care Adriana Veturia Moldovan transformase funcţia cu care a fost investită într-un adevărat SRL, extrem de profitabil.

Dacă se va merge până la capăt, vor trebui analizate toate soluţiile date de fostul prim-procuror Moldovan într-o anumită perioadă de timp, deoarece toate acestea stau sub semnul unor rezolvări incorecte. Sunt vizate cauze privind infracţiuni silvice, sursele noastre afirmând că ar fi vorba de 30 de asemenea cazuri. În toate aceste speţe se impuneau soluţii de trimitere în judecată, dar în schimbul unor atenţii financiare sau materiale primite de la făptuitori, toate ar fi primit NUP şi o simplă amendă administrativă.
Alte cauze „trântite” de fostul prim-procuror se referă la infracţiuni privind frontiera, la comiterea unor infracţiuni în legătură cu circulaţia pe drumurile publice etc.
Conform surselor noastre, algoritmul activităţilor infracţionale era bine pus la punct şi, până a fost deranjat de procurorii DNA, a funcţionat ca uns. Cazurile pe care le avea în lucru Adriana Veturia Moldovan aveau drept scop ca toţi cei cercetaţi să fie „fezandaţi” şi determinaţi să dea anumite sume de bani sau bunuri materiale pentru a beneficia de o soluţie favorabilă. Au fost, se pare, cazuri în care unele persoane cercetate, recidivişti, ar fi trebuit trimise în judecată, dar contra aceloraşi „atenţii” au primit NUP sau mai precis celebrul „18 indice 1”.

Pregătea cheful de reconfirmare

În perioada monitorizată de procurorii Anticorupţie, numele Adrianei Veturia Moldovan apare pe un document al CSM – Institutul Naţional al Magistraturii – în "Lista Finală" cu candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile de participare la concursul pentru numirea în funcţii de conducere la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de apel din perioada 10 aprilie – 30 iunie 2009, la poziţia 75, la Parchetul Năsăud, ca admisă.

Este mai mult decât evident că Adriana Moldovan nici în visele ei cele mai negre nu anticipa nenorocirea care urma să vină peste ea. Numai aşa se explică faptul că în urma percheziţiei efectuate de anchetatorii DNA s-au găsit însemnări din care rezulta că aceasta intenţiona să organizeze, într-o anumită locaţie, o sindrofie cu ocazia obţinerii a unui nou mandat la şefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, la care urmau să participe, două nume grele ale justiţiei româneşti. Dar nu a fost să mai fie…

ICCJ a decis

În data de 2 iulie 2009, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut loc recursul introdus de către Eugen Iordăchescu, avocatul Adrianei Veturia Moldovan, în Dosarul nr. 1200/33/2009, la decizia dată de Curtea de Apel Cluj, pe 27 iunie 2009, la propunerea DNA – Serviciul Teritorial Cluj, de arestare preventivă pentru 29 de zile a acesteia, pentru trafic de influenţă, fals în acte publice şi primire de foloase necuvenite.

În ziua recursului, imediat după ce s-a încheiat şedinţa din sala de judecată, Gazeta de Bistriţa a aflat, deocamdată din surse neoficiale, că fostul prim-procuror Adriana Moldovan va fi cercetată în stare de libertate.

Eliminarea „umbrelor”

Recent, cu prilejul „Zilei Justiţiei”, Procurorul General al României, Laura Codruţa Kövesi, într-un mesaj adresat celor care lucrează în cadrul Ministerului Public, a susţinut că trebuie eliminaţi rapid acei procurori care nu au ce căuta în sistem şi care „pun în umbră” realizările celorlalţi.
„În Ministerul Public se fac multe lucruri bune, pe care trebuie să le arătăm, iar aceia care nu au ce căuta în sistem trebuie să fie eliminaţi rapid, pentru că pun în umbră realizările şi performanţele majorităţii procurorilor”, a declarat Procurorul General al României.

Lucru cu care suntem perfect de acord.

Mihnea Rosenberg

1 COMENTARIU

  1. Domnule Mihnea Rosenberg as dori da scrie-ti si despre cei multi si necajiti care sint victime directe ale indiferentei cu care instrumenteaza procurorii de la noi cazurile care-i privesc pe cei multi si saraci si pe care nimeni nu-i baga-n seama.Am urmarit si noi de cind s-a schimbat Procurorul general si speram ca trimitindu-i un memoriu in care sa expunem problema ,drama noastra cu care ne confruntam de peste 15 ani se va sfirsi in sensul ca organele de investigatie isi vor face datoria de a verifica ceea ce noi cerem si demonstram cu inscrisuri .Este vorba de faptul ca primarul din cele 3 mandate precedente de la Lechinta care prin functia avuta in calitate de primar a refuzat punerea in posesie[actualul primar a facut-o],pentru ca a refuzat am depus 2 plingeri reaua lui credinta a fost sprijinita si este de catre cei care ar trebui sa apere legile.Memoriut trimist Procurorului General a fost remis pina ajuns la Beclean unde Domniile lor l-au judecat cum ar fi fost PLINGERE IMPOTRIVA ORD PROCURORILOR si desigur tardiva ca am depus memoriu la un an dupa ce s-a dat NUP in primul caz ,caci al 2-lea e pe rol ,desi am angajat avocat care ne-a luat 2600 ron ,echivalentul pensiei mele pe 5 luni,acesta nu ne-a aparat si am pierdut avem 400 ron chelt de judecata .Problema e tare complexa nimeni nu ne asculta nu avem cine ne apara speram in jurnalisti de investigatie dar ptr cei saraci nu este .Nu stim cum sa procedam .Va felicitam pentru articol si curjul de-a face cunoscut5 activitatea celor care sint pusi sa respecte legile si pe mina cui sintem.Va dati seama cit de neajutorati sintem? va dorim doar bine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.