Space Shuttle In The Rays Of Sun. 3D Illustration. NASA Images Not Used.

Richard Branson se pare că va fi primul care va ajunge la limita spațiului cosmic. Pe 11 iulie, acesta va urca la bordul unei nave Virgin Galactic și se va lansa spre zona cu gravitație zero. Zborul lui Jeff Bezos este programat câteva zile mai târziu, pe 20 iulie.

Ambii miliardari și-au creat companii de turism pentru zboruri scurte, suborbitale, și concurează pe o piață care va valora peste câțiva ani miliarde de dolari. Compania lui Bezos, Blue Origin, mai dezvoltă, însă, și o rachetă mai puternică pentru a trimite oameni și încărcături în spațiu, precum și un vehicul ce va fi folosit la colonizarea Lunii.

Pe de altă parte, Elon Musk, a cărui companie SpaceX efectuează deja zboruri pentru NASA, nu a anunțat când ar putea și el să meargă în spațiu. Însă a spus că ar vrea să moară pe Marte.

„Fereastra pentru următorul zbor test al SpaceShipTwo Unity (navă spaţială) se deschide pe 11 iulie, sub rezerva condiţiilor meteorologice şi a verificărilor tehnice”, a precizat Virgin Galactic într-un comunicat citat de Agerpres.

Richard Branson ”va evalua experienţa astronautului privat şi va urma aceleaşi antrenamente, pregătire şi zbor ca şi viitorii astronauţi de la Virgin Galactic. Compania îşi va folosi observaţiile privind antrenamentul şi experienţa de zbor pentru a îmbunătăţi călătoria pentru toţi viitorii clienţi astronauţi”, a explicat sursa citată.

De asemenea, zborul va fi pentru prima dată transmis online în direct de companie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.