La frontiera cu Ungaria, pe sensul de ieșire din România, se formează din nou cozi kilometrice de camioane, iar timpii de așteptare ajung chiar și la 6 ore, conform informațiilor furnizate de Europa FM. Această aglomerație este rezultatul numărului foarte mare de camioane care încearcă să părăsească România, după ce Ungaria a interzis circulația camioanelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone timp de 3 zile, în timpul sărbătorii de Paște catolic.

După reluarea circulației camioanelor prin țara vecină, la ora locală 23:00, Poliția de Frontieră Română a raportat timpi mari de așteptare în toate punctele de trecere a frontierei de pe granița cu Ungaria care permit tranzitarea camioanelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone. Conform aplicației de trafic de pe pagina lor de internet, timpii de așteptare variază între 90 și 360 de minute. Cel mai lung timp de așteptare, de 360 de minute, se înregistrează la Vărșand, în județul Arad, unde sunt deschise 3 căi de ieșire din România. Cele mai multe benzi de ieșire din România, adică 4, sunt deschise la Nădlac 2 autostradă, dar chiar și acolo se așteaptă 240 de minute.

Pe sensul de intrare in România, camioanele au de așteptat intre 20 și 30 de minute. Circulația autoturismelor, microbuzelor și a autocarelor nu este afectată, timpii de așteptare fiind cuprinși intre 10 și 20 de minute.

Și la granița de est timpii de așteptare, la sensul de ieșire din țară ajunge la peste 400 de minute. Este cazul vămii Isaccea, unde Poliția de Frontieră anunță că este ”un număr foarte mare de camioane prezentate la controlul de frontieră”.

La Vama Albița, timpii de așteptare ajung la 80 de minute, iar la Siret depășesc 600 de minute. La punctele de frontieră Vama Veche și Negru Vodă se așteaptă, pe sensul de intrare, între 500 și 700 minute. Poliția de frontieră din România a luat măsuri speciale pentru a face față situației, dar verificările se fac in echipaje mixte româno-ungare, așacă indiferent de măsurile speciale luate de Poliția de frontieră Română, totul depinde de numărul de polițiștilor maghiari prezenți la muncă pentru a constitui echipajele mixte complete.

Autoritățile recomandă șoferilor să conslte aplicația de trafic de pe pagina de internet a poliției de frontieră române și să se îndrepte către punctele de trecere a fontirei cu timpii de așteptare cei mai mici.

Citește și: Un fost secretar de stat din Guvernul Dăncilă a ajuns șaman în Ecuador. Vezi Video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.