Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița promit că vor aloca fonduri pentru a susține echipa de fotbal Gloria Bistrița astfel încât aceasta să ajungă în Liga a II-a de fotbal și, de ce nu, chiar să promoveze mai mult.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan, autoritățile județene au deja un istoric în acest sens, acela al echipei de handbal feminin Gloria Bistrița 2018, echipă care a avut un parcurs foarte bun în cei trei ani de la înființare. Pe același model, CJ Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița vor să susțină financiar echipa de fotbal Gloria Bistrița pentru ca aceasta să promoveze.

Sperăm ca prin acest parteneriat să ajungem la situația în care și echipa de fotbal Gloria Bistrița să ajungă în Liga a II-a și să promoveze. Mai concret, conform Legii 115/2000, Consiliul Județean și Primăria pot să finanțeze entități sau cluburi sportive de drept privat. În acest sens, luni va avea loc o ședință de Consiliu Județean în care propunerea președintelului Emil Radu Moldovan este de a aloca 900.000 de lei pentru finanțarea echipei de fotbal”, a declarat Bogdan Ivan.

Totodată, potrivit viceprimarului municipiului Bistrița, Cristian Niculae, și Primăria Bistrița își propune să aloce în acest an suma de un milion de lei pentru susținerea promovării echipei de fotbal.

Vom finanța și vom sprijini fotbalul profesionist din Bistrița. (…) Voi iniția o hotărâre de Consiliu Local prin care voi propune finanțarea activității sportive a clubului de fotbal Gloria Bistrița – echipa etalon, echipa simbol, echipa de suflet a bistrițenilor. Mă bucur că alături de noi în acest an greu din punct de vedere financiar vin colegii de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, iar după discuțiile avute zilele trecute cu antrenorul Dan Matei am concluzionat că vom găsi soluția financiară pentru a pune la dispoziția clubului un buget de promovare în eșalonul secund”, a spus Cristian Niculae.

La rândul său, antrenorul principal al echipei de fotbal FC Gloria Bistrița, s-a arătat încântat de faptul că autoritățile au decis să sprijine financiar echipa. ”Acest lucru ne obligă să facem performanță. Suntem o mână de oameni, dar sper că vom deveni un grup numeros care să ducă spre performanță”, a spus Dan Matei.

În ceea ce privește situația stadionului Jean Pădureanu, viceprimarul Cristian Niculae a precizat că intenția autorităților este de a îl cumpăra.

Am dat drumul la comisia care se ocupă de negocierea în vederea cumpărării stadionului. Am avut deja 4 întâlniri. Ne-am întâlnit și cu lichidatorul care se ocupă de problemele de insolvență ale clubului. Interesul nostru este să cumpărăm acest stadion cât mai repede și la un preț cât mai bun”, a spus Niculae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.