Atenţia autorităţilor judeţene pentru monumentele istorice din Bistriţa-Năsăud care stau să se prăbuşească este direct proporţională cu numărul de articole din presă. Imediat ce în mass-media n-au mai apărut materiale despre castelul de la Comlod, autorităţile judeţene par şi ele să fi uitat de acest monument, deşi acesta este la un pas de prăbuşire. La fel se întâmplă şi cu Biserica Evanghelică din Jelna.

 

Un eveniment cel puţin tragic pentru patrimoniul cultural al ţării petrecut în urmă cu vreo trei săptămâni în judeţul Braşov atrăgea atenţia asupra fragilităţii clădirilor istorice ridicate în urmă cu secole, care au fost ignorate în ultima jumătate de secol cel puţin.

Turnul unei biserici din satul braşovean Rotbav s-a prăbuşit în data de 20 februarie. Monumentul avea nu mai puţin de 766 de primăveri şi fusese ignorat total în ultimele decenii.

Cât de aproape sunt monumentele din Bistriţa-Năsăud de un asemenea deznodământ? Chiar specialiştii susţin că unele monumente foarte valoroase nu vor rezista mai mult de un an.

Autorităţile locale şi judeţene par să mimeze interesul, dar doar atunci când presa e atentă. Când atenţia presei se mută spre altceva, interesul autorităţilor pentru monumentele respective pare să dispară, ca prin vis.

 

Castelul de la Comlod, la vânzare de aproape un an

Demersurile pentru vânzarea castelului de la Comlod, despre care chiar specialiştii susţin că nu va mai rezista mai mult de un an, doi, au început de ceva vreme, însă rezultatele se lasă aşteptate.

După ce presa a vuit şi a atras atenţia Consiliului Judeţean asupra stării avansate de degradare a castelului, instituţia s-a mobilizat, a pus în ordine actele şi chiar a scos monumentul la vânzare.

Anul trecut s-au organizat mai multe licitaţii în încercarea de a vinde castelul care a aparţinut familiei nobiliare Teleki. Preţul de pornire a licitaţiei a fost de 111.945 de euro. Ce i-a speriat pe posibilii cumpărători nu a fost preţul de pornire a licitaţiei, ci suma imensă necesară pentru reabilitare, care se pare că ajunge la un milion de euro.

„Judeţul Bistriţa-Năsăud, în calitate de proprietar, nu are resursele financiare şi umane să întreţină, să folosească şi să exploateze imobilul cu respectarea prevederilor legii nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arăta în caietul de sarcini al licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean.

Niciuna dintre licitaţii nu s-a finalizat cu valorificarea monumentului istoric, iar imediat ce presa nu a mai fost atentă la acest subiect nici nu s-au mai făcut eforturi în acest sens.

„O comisie a vizitat monumentul istoric, iar pe baza reevaluărilor se va face un referat de necesitate. În urma acestor evaluări se va decide dacă acesta se va mai scoate la licitaţie”, a declarat Bogdan Ivan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean.

Acesta nu spune nimic despre eventualele lucrări de urgenţă, care ar putea să prevină eventuala prăbuşire a monumentului, având în vedere faptul că acesta se află în stare avansată de degradare. Bogdan Ivan recunoaşte totuşi că în urma evaluărilor ar putea să scadă preţul de pornire a licitaţiei, evident, în cazul în care se va mai organiza una.

biserica-evanghelică-din-Jelna1

Biserica de la Jelna, văzută doar când a sărit în sus presa

Situaţia pare să stea la fel şi în cazul Bisericii Evanghelice de la Jelna, care a fost ignorată ani de zile, în ciuda faptului că este la un pas de a se prăbuşi. Mai mult, cercetătorii maghiari care au făcut cercetări acolo au atras atenţia autorităţilor judeţene că monumentul nu va mai rezista mai mult de un an.

Situaţia pare şi mai amuzantă în cazul de faţă. Cercetătorii maghiari au făcut descoperiri incredibile la Jelna. Mai exact, acolo a fost descoperită o copie după o celebră pictură murală realizată de Giotto. De asemenea, biserica în cauză este cea mai bine documentată din Transilvania, existând date că acolo ar fi fost păstraţi, într-o cruce, spini din coroana lui Iisus.

„Eu sunt sigur că în această biserică s-a copiat o pictură murală de-a lui Giotto, cu numele de Navicella.(…) Pe baza fragmentelor, pot afirma că copia din Jelna a urmărit fidel originalul. Putem spune că această copie din Jelna este una foarte valoroasă”, preciza doctorul maghiar Papp Szilard, care a şi întreprins cercetări în micuţa biserică.

Această descoperire este cu atât mai importantă, cu cât, în lume mai există doar trei astfel de copii, două în Italia şi una la Strasbourg. Dintre cele patru copii, doar cea din Florenţa şi cea de la Jelna se apropie cu fidelitate de opera originală, care se întindea pe mai bine de 10 metri şi a fost pictată în Bazilica Sfântul Petru din Roma.

Toate aceste descoperiri nu au impresionat autorităţile judeţene, care încercau să convingă reprezentanţii mass-media că nu e mare lucru….că doar oricine are în ogradă o copie a Navicellei după Giotto şi spini din coroana lui Iisus… nişte nimicuri.

După ce presa maghiară a vuit pe acest subiect, iar Le Figaro şi AFP prezentau descoperirile de la Jelna s-au trezit şi autorităţile judeţene bistriţene. Ani de zile nu s-au putut rezolva problemele cu actele de proprietate ale bisericii evanghelice din Jelna. Când au început să curgă criticile, Consiliul Judeţean a găsit o soluţie pentru a trece monumentul în proprietatea Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Navicella

Deşi pare greu de crezut, directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş, în cadrul conferinţei în care se prezentau descoperirile de la Jelna ba dădea vina pe reprezentanţii Bisericii Evanghelice care nu au făcut nimic în acest timp, ba pe birocraţie, care a împiedicat Consiliul Judeţean să preia monumentul.

Tot la conferinţa în cauză, Alexandru Gavrilaş promitea solemn că se vor face demersurile necesare pentru a se face intervenţii de urgenţă, astfel încât să nu ne trezim că monumentul se prăbuşeşte cu tot cu…descoperiri. Dacă acest lucru se va întâmpla, rămâne de văzut….

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.