Asociaţia RoRec şi Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud organizează o campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice din instituţii, în următoarele două săptămâni.

„Campania de colectare a DEEE-urilor se va desfăşura timp de două săptămâni înainte de 9 mai. Organizăm această campanie împreună cu Asociaţia RoRec pentru a colecta deşeurile electrice, electronice din instituţii. Primăriile, persoanele juridice ştiu să aducă aceste DEEE-uri, frigidere, televizoare, echipamente de tehnică de calcul, birotică, la Centrul RoRec, dar instituţional nu s-a organizat demult o astfel de campanie. Le cer colegilor, şefi de instituţii, care au astfel de echipamente să participe la acţiunea de colectare selectivă”, a precizat directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, Sever Roman.

DEE-urile sunt echipamentele electrice şi electronice „care funcţionează pe bază de curenţi electrici sau câmpuri electromagnetice şi echipamentele de generare, transport şi de măsurare a acestor curenţi şi câmpuri, incluse în categoriile prevăzute în anexa nr. 1A şi destinate utilizării la o tensiune mai mică sau egală cu 1.000 volţi curent alternativ şi 1.500 volţi curent continuu”.

Dacă această electricitate provine de la o baterie, de la un panou solar, de la un alt echipament sau de la reţeaua electrică contează mai puţin. Mai important este dacă funcţia originară a echipamentului se bazează pe electricitate. Ca îndrumare, legislaţia include o clasificare în 10 categorii:
-aparate de uz casnic de mari dimensiuni
-aparate de uz casnic de mici dimensiuni
-echipamente informatice şi de telecomunicaţii
-echipamente de larg consum
-echipamente de iluminat
-unelte electrice şi electronice (cu excepţia uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni)
-jucării, echipamente sportive şi de agrement
-dispozitive medicale (cu excepţia tuturor produselor implantate şi infectate)
-instrumente de monitorizare şi control
-distribuitoare automate

Acestea acoperă aproximativ 90% din toate EEE-urile, şi astfel din toate DEEE-urile.

„Normele europene de mediu preluate de legislaţia naţională în domeniu ne cer să colectăm până la 4 kg DEEE/locuitor în fiecare an, iar noi, românii, trebuie să demonstrăm că putem mai mult decât 1 kg/locuitor (maximul înregistrat de la demararea aplicării legislaţiei privind gestionarea DEEE în România). Altfel, riscăm să plătim amenzi ce pot ajunge până la 124.000 EUR pentru fiecare zi de neconformitate (în acord cu procedura de infringement a UE). Cu alte cuvinte, acest decalaj ne va costa pe fiecare dintre noi, deoarece penalităţile sunt plătite de statul român, din bugetul public, adică din buzunarul cetăţenilor.
Orice aparat electric, electronic sau electrocasnic, baterii portabile şi industriale (non-auto), corpuri de iluminat sau tuburi fluorescente, toate acestea intră în categoria DEEE şi trebuie reciclate. Pe scurt, colectăm şi reciclăm aproape tot ce se bagă în priză sau funcţionează pe baterii”, potrivit RoRec.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.