Locuitorii municipiului Bistriţa au fost sufocaţi timp de trei săptămâni din cauza fumului care a provenit de la deşeurile care au ars mocnit în rampa de gunoi a municipiului. Încercările municipalităţii de a remedia situaţia s-au dovedit a fi în zadar, bistriţenii fiind expuşi la diferite boli respiratorii. În ceea ce priveşte proiectul realizării rampei ecologice pentru depozitarea deşeurilor, acesta este departe de finalizare, fiind întârziat de nepăsarea mai marilor judeţului.
Gunoaie în flăcări
În urmă cu aproximativ trei săptămâni, deşeurile din groapa de gunoi a municipiului au luat foc, însă atunci calvarul bistriţenilor a fost doar la început. Flăcările au fost stinse în repetate rânduri de către pompieri, însă focul a reizbucnit de fiecare dată. Liniile de înaltă tensiune, care sunt situate chiar deasupra gropii, au fost de asemenea afectate, fapt pentru care locuitorii Văii Şieului, dar şi cei ai municipiului Bistriţa, au rămas în repetate rânduri fără curent electric. După încercări fără succes de a stinge focul cu apă şi alte substanţe, municipalitatea a transportat la faţa locului tone de pământ. Focul a fost stins pentru moment, ulterior izbucnind din nou. La începutul săptămânii trecute, din cauza fumului gros, chiar şi traficul de pe DN 17 a fost îngreunat. Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, s-a văzut depăşit de situaţie, afirmând că municipalitatea a rămas fără soluţii în vederea remedierii problemei. Singura soluţie găsită a fost devierea liniilor de înaltă tensiune, prin mutarea acestora la o distanţă considerabilă de groapa de gunoi.
Fum toxic
Autoritatea de Sănătate Publică a judeţului Bistriţa-Năsăud s-a arătat de asemenea îngrijorată de situaţia creată la groapa de gunoi a municipiului, care pune în pericol sănătatea bistriţenilor. Medicii au avertizat locuitorii oraşului Bistriţa să evite pe cât posibil eforturile şi plimbările în aer liber, dar şi folosirea sistemelor de ventilaţie mecanice. Populaţia municipiului a fost expusă la acutizarea bolilor cardio-respiratorii şi la apariţia fenomenelor iritative la nivelul căilor respiratorii superioare. Faptul că fumul emis de gunoaiele în flăcări este într-adevăr unul toxic a fost confirmat şi de comisarul şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş. Precizăm că în momentul respectiv incendiul nu era încă stins. “La ora actuală situaţia este supravegheată în permanenţă de unul dintre comisarii noştri. Am realizat şi un control la Primăria Bistriţa încercând să vedem care sunt soluţiile. Acum se lucrează la devierea liniilor de înaltă tensiune pentru a se putea intra cu uşurinţă cu buldozerele. Nu ne rămâne decât să forţăm primăria să stingă focul. Fumul este toxic. După cum bine se ştie, orice fum care este degajat din arderea deşeurilor conţine diferiţi compuşi chimici, care sunt nocivi pentru organismul uman. O să aplicăm şi o amendă Primăriei Bistriţa, însă pe noi ne interesează cel mai mult ca focul să fie stins. Sperăm ca problema să fie remediată cât de curând” – a declarat pentru “Gazeta de Bistriţa” comisarul şef Ioan Borş.
Rampa ecologică în stand-by
Anul trecut, judeţul Bistriţa-Năsăud a fost la un pas de a pierde finanţarea ISPA în valoare de 25 de milioane de euro, deoarece pe ultima sută de metri fostul primar al municipiului, Vasile Moldovan, s-a răzgândit vis-a-vis de amplasarea acesteia, cerând mai marilor judeţului să găsească alte soluţii. La sfârşitul anului trecut, Primăria Dumitra a acceptat ca rampa ecologică să fie amplasată pe teritoriul comunei. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Gheorghe Marinescu, susţine că rampa ecologică ar fi trebuit să fie gata la sfârşitul anului 2009, însă lucrurile se mişcă mult prea încet, fapt pentru care cel mai probabil vom scăpa de actuala groapă de gunoi de pe teritoriul municipiului doar în 2011. “Proiectul este în mare întârziere. Eu am semnat ultimele acte în aprilie (n.r. aprilie a.c.)…La ora actuală ar fi trebuit să avem măcar licitaţiile organizate şi să fi început lucrul. În schimb, de atunci nu s-a mai făcut mai nimic. Din câte ştiu s-a obţinut doar un aviz de mediu. Atât. În aceste condiţii rampa nu poate fi gata mai repede de anul 2011” – a declarat pentru “Gazeta de Bistriţa” Gheorghe Marinescu.
Iulia Balazs
sigur nici unul din alesii neamului nu locuieste in apropierea zonei inmiresmate de fumul toxic rusine pentru ca nu iau nici o masura