Sediul în care funcţionează Biblioteca Judeţenă Bistriţa-Năsăud a fost retrocedat. Astfel, Consiliul Judeţen plăteşte de câţiva ani proprietarului de drept o chirie lunară în valoare de 1.500 de euro. Deşi contractul de închiriere a expirat la sfârşitul anului 2010, autorităţile nu s-au grăbit să reia negocierile cu proprietarul, în vedrea prelungirii înţelegerii.

Pe de altă parte, Consiliul Judeţean a iniţiat un proiect prin care să rezolve situaţia Bibliotecii Judeţene şi caută un partener privat care să construiască un nou sediu pe strada Alba Iulia, în locul unei centrale termice dezafectate. Până atunci însă instituţia rămâne la mila proprietarului, cu speranţa că acesta va fi de acord cu prelungirea contractului de închiriere pentru anul 2011. Deşi spaţiul este impropriu desfăşurării activităţii.

Soartă ingrată

Una din importantele instituţii culturale din Bistriţa-Năsăud se află într-o situaţie bizară: îşi desfăşoară activitatea într-un local închiriat. Asta deoarece clădirea a fost revendicată, iar imobilul a fost restituit prin instanţă clujencei Laura Mocănescu. Deoarece Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află instituţia de cultură, avea drept de preemţiune la cumpărarea imobilului, reprezentanţii noi proprietare au depus la sediul administraţiei judeţene o ofertă. Proprietarul de drept a cerut iniţial 1.000.000 de euro pentru a vinde imobilul Consiliului Judeţean. Pe atunci, ,,venerabilul” Gheorghe Marinescu, ex-preşdinte CJ Bistriţa-Năsăud, afirma că nu există fondurile necesare pentru o astfel de achiziţie, optându-se pentru plata unei chirii lunare. Deşi proprietarul a plusat, cerând 16.000 de euro chirie/lună, pâna la finele anului 2010, Consiliul Judeţean a plătit o chirie lunară de 1.500 de euro.Timpul a trecut, Marinescu la fel, au venit alţii în fotoliile calde de la CJ, dar problemele cu care se confruntă Biblioteca Judeţeană au rămas.
Spaţiul este insuficient în raport cu volumul de carte

Mircea Oliv, directorul Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud a afirmat în nenumărate rânduri că spaţiul este insuficient, ţinând cont de faptul că se înregistrează zilnic o medie de 370 de cititori. O altă problemă constă în faptul că în sala de lectură pot intra maxim 10 persoane simultan, adică 10 % din normalul unei biblioteci judeţene. Pe de altă parte, un alt motiv pentru care ar fi nevoie de o altă locaţie îl reprezintă implementarea programului BiblioNet. Este vorba despre un program care va permite cititorilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Programul a fost lansat în 2009, iar aproximativ 1.500 de biblioteci din Româ§nia vor primi calculatoare pentru accesul publicului la Internet, printr-un proces de selecţie competitivă şi peste 2.500 de bibliotecarivor participa la cursuri de formare pentru a putea valorifica la maximum noile resurse tehnologice. Or, pentru ca acest sistem să funcţioneze trebuie să existe şi un spaţiu pe măsură, nu săli pline igrasie. Este  nefiresc ca într-un judeţ, care a dat culturii naţionale şi chiar internaţionale, o bibliotecă, depozitar al informaţiei necesare celor care pun educaţia pe primul loc, să se afle într-o astfel de situaţie. Indiferenţa cu care autorităţile au tratat, din anii 90 încoace, fenomenul cultural bistriţean s-a repercutat şi asupra instituţiei conduse de Oliv. Faptul că autorităţile s-au gândit pe ultima sută de metri la construirea unui sediu adecvat, că nu s-au grăbit deloc să prelungească contractul de închiriere, în lipsa oricărei alte soluţii, denotă pasivitate şi faptul că de cele mai multe ori banii publici au fost folosiţi în scopuri care nu aveau nicio legătură cu cetăţenii.

4 milioane de euro pentru un nou sediu
Consiliul Judeţean a iniţiat un proiect prin care să rezolve situaţia Bibliotecii Judeţene şi caută un partener privat care să construiască un nou sediu pe strada Alba Iulia, în locul unei centrale termice dezafectate. Valoarea acestei investitii este de 3,8 milioane de euro, iar in urma parteneriatului cu CJ BN, investitorul va avea cota-parte din cladirea pe care o va construi.Până atunci însă instituţia rămâne la mila proprietarului, cu speranţa că acesta va fi de acord cu prelungirea contractului de închiriere pentru anul 2011.Cu toate acestea autorităţile judeţene nu se grăbesc cu noul sediu. Nu s-au grăbit nici măcar cu renegocierea chiriei. Căci, probabil, până una-alta, reprezentanţii Bibliotecii Judeţene se vor resmna: tot mai bine într-un sediu impropriu şi închiriat, decât în stradă, nu?. Dar, ce se va întâmpla dacă nu se va prelungi contractul de închiriere?! Este o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună toţi cei implicaţi în această delicată problemă.


Scurt istoric

În anul 1949, Ministerul Artelor, prin ordinul 6524, dispune înfiinţarea unei biblioteci publice în oraşul Bistriţa. În scurt timp a fost înfiinţată Biblioteca Căminului Cultural ,,George Coşbuc”, care a funcţionat în clădirea Asociaţiei meseriaşilor germani din strada Parcului, nr.31. Biblioteca şi-a început actvitatea având 80 de volume, într-o singură sală şi fără mobilier. În octombrie 1950 biblioteca a primit un fond de carte care a constat în 2000 de volume. Biblioteca şi-a deschis porţile pentru cititori la 15 decembrie 1950, având 2340 de volume şi funcţiona de luni până vineri, între orele 12-20, iar duminica între 10-18. În 1951 a primit un spaţiu corespunzător, dotat cu mobilier (rafturi prntru cărţi, etajere pentru ziare, panouri de expoziţie, mese şi scaune pentru sala de lectură). Prin transferarea volumelor rămase din vechile biblioteci ale Bistriţei, fondul de carte a crescut, formând Fondul documentar al actualei Biblioteci Judeţene. În actualul sediu de pe strada Gării, nr.2, biblioteca funcţionează din anul 1956. Până când nu se ştie!

Raimond Petruţ

1 COMENTARIU

  1. Va fac o oferta pentru Biblioteca.
    Bloc cu 2 etaje (nu este compartimentat pentru apartamente)
    spatiu 1100m2 trebuie renovat,are 2 case pentru lift,zona A.
    Se vinde cu 420.000.Eu + TVA.
    Cladirea este pretabila pentru Biblioteca,Birouri,Scoala privata cu sali de clasa,Clinica particulara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.