Ecologistul Marius Bălan,este de părere că primarul municipiului Bistrița folosește banii publici după „idei trăsnite”, care îi aparțin.

„De Zilele Orasului: Primarului Bistritei (Europene)
Ne ziceți Domnule Primar că Bistrița (Ne Iubește), am aflat-o doar acum, de la Dumneavoastră, în pragul unui nou an electoral. Oare așa să fie ?
Suntem într-un oraș pe care-l sărbătorim prin vechimea lui, oraș pe care îl iubim noi, adevărații bistrițeni născuți aici și a căror descendenți bat o sută de ani de trăire efectivă pe aceste locuri.
Dumneata Domnule Primar nu poți dovedi toate acestea prin simplul fapt că nu ne bagi în seamă, și conduci orașul după bunul plac în stilul autoritar și dictatorial care nu place Europei și bistrițenilor în mod special. Banul public este folosit și stricat uneori pe multe ghidușii și idei trăsnite care vă aparțin, șantierele aflate în lucru de ani mulți sunt de proastă calitate și creează discomfort cetățenilor. Dumneata, Domnule Primar încerci să ștergi identitatea orașului prin așa zisele proiecte de modernizare, gen Piața Centrală. Dumneata ești cel care hotărăște soarta spațiilor verzi, distrugându-le, că vezi Doamne, Centrul Bistriței să semene cu Sibiul și cu Viena. Noi vrem ca Bistrița să semene cu orașul pe care îl știm dintotdeauna și cu modernizări care nu afectează radical imaginea bineconturată a locuitorilor săi.
Zilele Bistriței au sosit, Administrația condusă de Dumneata nu a fost în stare să curețe pietonalul de cei 6, 7 copaci uscați, nu verzi; nu a fost în stare să înlocuiască cei 3 stâlpi de fontă rupți de pe Pietonal și nu a fost în stare să aranjeze zecile de BGICASAI (dale) dislocați, care pot rupe tocurile cucoanelor.

Când te vei corecta Domnule Primar ? . . . O poți face, și îți dau un sfat: societatea civilă prin ONG Bistrița Civică a depus peste 4000 de semnături în premieră pentru acest oraș, din ultimii 26 de ani. Este vorba de proiectul Codrișor – Pădurea Parc, dorită tot de adevărații bistrițeni. Dacă veți pleca urechea la această societate civilă, atât de absentă până la apariția acestui ONG, atunci recâștigați respectul meu. Valabil și pentru Consilierii locali, care vă susțin uneori aberațiile.
Distracție plăcută de Zilele Bistriței.
Pe mine nu mă aveți partener, poate la anul”,scrie Bălan într-o scrisoare deschisă remisă redacției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.