Doi tineri, unul din Bistrița și un altul din Petroșani, au fost reținuți miercuri de polițiști, după ce ar fi încercat să fure prin violență o bicicletă ce aparține unui alt tânăr. Cei doi riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore doi tineri de 19 și 18 ani din Petroșani și Bistrița, aceștia fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

„În fapt, cei doi, la data de 20 august, i-ar fi solicitat unui alt tânăr o sumă de bani și ar fi încercat să-i sustragă bicicleta care o avea asupra sa, folosindu-se de acte de violență.

Cei doi tineri au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventiva.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Bistrița în cadrul dosarului penal întocmit”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.