Poliţiştii bistriţeni au efectuat controale de specialitate, în municipiul Bistriţa şi oraşul Beclean, în târguri, pieţe şi complexuri comerciale, pe linia respectării măsurilor de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

„În urma activităţilor desfăşurate au fost verificate 13 unităţi comerciale şi au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.800 de lei. Dintre acestea, 4 au fost aplicate pentru comercializarea de produse a căror provenienţă nu a putut fi dovedită în condiţiile stabilite prin lege. De asemenea, au fost confiscaţi 345 de lei, reprezentând contravaloarea produselor comercializate fără documente de provenienţă.
Totodată, trei sancţiuni contravenţionale, prevăzute de art. 14 alin. 3 din Legea nr. 145/2014, au fost aplicate pentru neafişarea etichetei de produs care conţine informaţii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului şi preţul de vânzareȚ, informează IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.