Arma letală cu glonț, despre care polițiștii din Bistrița-Năsăud aveau indicii că ar fi deținută ilegal de bărbatul de 45 de ani din Tureac, arestat preventiv în urmă cu câteva zile, a fost descoperită și ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
Cu ocazia activităților efectuate, joi, în baza ordonanței de delegare emisă de procurorul criminalist în dosarul penal constituit pentru infracțiuni la regimurile armelor, substanțelor periculoase, fiscal, rutier și contra libertății persoanei, a fost găsită arma letală cu privire la care polițiștii aveau indicii că ar fi fost deținută, ilegal, de bărbatul de 45 de ani din Tureac.
„Acesta le-a indicat polițiștilor locurile unde a ascuns componentele armei, respectiv într-o pădure din zona locuinței sale, pe o rază de mai bine de 3 km. Arma a fost ridicată de către polițiștii criminaliști în vederea continuării cercetărilor„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Reamintim faptul că în noaptea de 8/9 mai, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de: nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, lipsire de libertate în mod ilegal, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare și deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.
Dosarul a fost preluat în anchetă, la data de 10 mai a.c., de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Despre acest caz, Gazeta de Bistrița a scris AICI:
Da de unde dr.acu avea munitie ?
No… vedeti cine ” betegesc ” animalele salbatice ?! Vesnic sunt banuiti, controlati , fu*utzi si rasfu*utzi vanatorii si detinatorii legali …
Cred ca mai degraba l-au convis sa spuna el benevol unde a ascuns-o…
Vroia si el sa se apere de Covid…
So aranjat bargauanul …!!!!!! mai vede iarba prin curtea ouscariei si arma la ala de-l pazeste !!!